dau ture

iarasi ma invart in cerc. am inteles ce-mi face gandirea cu premeditare. incerc sa renunt la ea. dificultatile apar in momentul in care imi dau seama ca nu am ce sa pun in loc inca. acesta este momentul in care devin confuz.
mi-a fost destul de greu sa inteleg ca de fapt ceea ce consideram aliatul meu este in realitate inamicul meu. mi-a fost destul de greu sa ma dezarmez singur. re renunt fata de mine la singurul lucru care il consideram aliatul meu. disocierea de ego, atunci cand nu se produce de la sine, caz in care ma aflu si eu, are un milion de capcane. scenariile oferite de minte apar cateodata atat de "logice" incat reusesc sa imi inchida dialogul interior. poate ca e bine. poate ca asa trebuie sa fie. poate ca "neputinta" de a gandi de care am inceput sa "sufar" recent este spre binele meu...
dar inca gresesc undeva. la nivel de subconstient probabil ma blochez in anumite tipare, care nu vor sa dispara cu una cu doua.
dar cea mai mare dilema din ultimul timp o am vis-a-vis de restul oamenilor. orice intalnire cu orice persoana, daca nu este strict legata de un subiect anume, cat se poate de concret, ma incurca.
nu mai sunt in stare cumva sa am discutii generale. oamenii au tendinta sa discute despre viitor sau trecut. destul de clar pana aici de ce se intampla asta. dar ce pot face eu in acest caz ? in aceste situatii, in care as vrea sa pot discuta doar momentul prezent, imi dau seama, asa cum bine zicea osho, ca am putea foarte bine sa vorbim doar 5% din cat o facem in mod normal. si atunci intervine linistea. ori a gasi oameni langa care poti sa taci fericit, impreuna cu ei, pare imposibil.
toate cutumele sociale te indreapta spre dialog, spre impartirea de informatii, descrieri, depanat de amintiri etc...
nu am vazut si nu am auzit niciodata de o persoana care sa se aseze pe o banca intr-un parc langa o alta persoana, si fara sa schimbe un cuvant sa devina cei mai bun prieteni. nici macar amici, cunostinte...