smile, and someone will smile you back :)

Cu siguranta, majoritatea lucrurilor ce vroiam sa mi se intmple in ultimul timp, intr-un fel sau altul, mi s-au intamplat. Ocazie cu care am remarcat ceva... Legat de acea teorie precum ca daca iti doresti ceva suficient de "mult" sau... suficient de "tare"... ti se indeplindeste acel ceva. Faza e ca fiecare persoana cred eu ca este tentata sa testeze aceasta teorie cu vesnica dorinta: un milion de dolari. sau euro, whatever. sau orice de genul acesta.
Ideea este insa, am constatat io :D, ca trebuie sa fii in directia cea buna, ca sa ti se indeplineasca dorintele. Inainte de a putea transforma aceste dorinte in realitati, trebuie sa iti dai seama de unul singur care iti sun cu adevarat aceste dorinte.
Iar cand le vei descoperi, vei constata la fiecare pas pe care il faci ca ti se indeplineste cate o dorinta in directia respectiva.
eu pot acum, cu exemple, sa imi amintesc de dorinte ce le-am avut cu scurt timp in urma si pe care acum le vad cumva implinite.
din pacate ma vad in imposibilitatea de a ma exprima in asa masura incat sa reproduc cat mai fidel ceea ce traiesc :(
ideea este insa, cred din nou io :), ca poti sa iti doresti si milionul de dolari, doar ca nu o sa iti pice asa ... din senin.
dar daca te chinui un pic cu tine insuti, o sa descoperi care este cea mai usoara cale pentru tine de a ajunge la respectivul milion.
Pe mine, faza cu fotografia ma "pasiona" de mult ca sa zic asa... am pus ghilimele pentru ca era o pasiune ascunsa :D. adica nu faceam nimic in sensul de a o descoperi cumva. de cand ma stiu ii urmaream pe fotografi, cu gentilor lor cu echipament, pe care doar ei, sau cei asemeni lor, stiau sa il foloseasca. de cand ma stiu mi-au placut fotografiile. sa le privesc. sa incerc sa mi le imaginez pe cele care le vedeam si nu stiam nimic despre ele...
si probabil ca, ascunsa bine intr-un coltisor al sufletului meu, a stat dorinta de a fi printre ei. de a sti ce stiu si ei. de a face ce fac si ei.
si in aceste momente, viata mea ia o directie destul de clara spre acest domeniu...
adica stiu ca pana in momentul in care o sa ma consider eu fotograf, va mai trece ceva vreme, dar atata timp cat singurii bani pe care i-am castigat de cand sunt aici sunt din fotografie, cred ca am dreptul sa ma gandesc la faptul ca sunt pe acest drum (spre fotografie :D), care mi se deschide tot mai mult...
mai ales ca toate dorintele legate de acest domeniu mi s-au implinit. chiar si cele putin colaterale, ca de exemplu bicicleta :D
pe care de altfel, o pot argumenta dpdv economic, foarte bine. ii pot da un rol cheie in tot business planul meu :)
dar adevarul ca mi-am dorit o bicicleta mega super mult. si azi am gasit-o. e...perfecta. superba :) e cea mai faina bicicleta ce mi-o puteam lua. azi imi dedic ziua gasirii unui nume pentru ea. este... mica... neagra... si se impacheteaza in 5 sec :D as putea sa o pun intr-o plasa ceva mai marisoara si sa o iau pe umar :D
cat despre look...pot sa zic ca mie mi se pare mega retro. parca e din WWII.
I-am cumparat si o pompa micuta, precum si doua antifurturi.
Don't ask why. Tot ce pot sa spun este ca tipa de la magazin, pe langa faptul ca vorbea ingrozitor de repede, parea ca stie o groaza de lucruri despre furatul de biciclete. ceva de genul, ca daca vreodata mi-ar trece prin cap sa fac din asta o meserie, pe ea as alege-o ca si partener fara discutie :D.
Tambien, stia o groaza de lucruri si despre toate modalitatile posibile de a-ti imobiliza bicicleta de o anumita chestie. de fapt mi-a zis o lista intreaga doar cu chestii de care iti poti lega in mod safe bicicleta. asta pe langa evidentele parcari de biciclete, dotate cu tot felul de bari de metal, in asa fel incat sa iti poti lega bicicleta dupa cele mai "bolnave" (:D) gusturi. si cand mi-a zis ca ea foloseste doua antiroberry systems, m-am gandit direct daca sa imi iau eu 3 ...sau sa raman la doua, avand in fata un bun exemplu :)
in alta ordine de idei, nu pot sa nu amintesc de faptul ca deja am cazut :D. sunt julit tot pe picior, genunchi si cot... pe partea drepta. acum chiar ca arat ca la 14 ani. slab, cu parul lung... si tot julit :)
Ideea este insa ca, cu cat credeam eu inainte ca va fi de fain cu bicicleta, cu de 10 ori pe atat m-am inselat. nu e fain sa te plimbi cu bicicleta prin valencia !!!
e bestial. e.... invalid vocabular entry... e atat de fain, incat imi vine sa ma opresc si sa iau pe toata lumea in brate. deodata :)
nu pot sa nu ma gandesc la cat de norocos sunt ca pot trai aceste momente :)
M-am oprit sa beau o cafea si sa scriu. si sa ma linistesc un pic. pentru ca pana la urma mi-am dat seama de ce se uita toata lumea la mine zambind.
adica cu parul in vant, si cu un zambet de la o ureche la alta, plus ochelarii si castile in urechi, gonind cu bicicleta... da, trebuie sa recunosc faptul ca si mie mi-ar veni sa rad daca as vedea ceva asemenator :)
gata, m-am mai linistit. am terminat si cafeaua. schimb muzica... si am plecat...
I have climbed highest mountins
I have run trough the fields... that's next :D
.
.
.
2 ore si jumatate mai tarziu: Mega rupt de oboseala. still happy :D.
as putea face asta pana mor. sa ma plimb cu biciceta prin locuri faine. de dimineata pana seara. not doing anything else :D
Of course, exista si unele parti mai putin faine. unele chiar putin periculoase. momentan, nu ma pot decide intre doua babe, una cu un nepotel neastamparat iar cealalta cu un caine, cu o zgarda care a dovedit ca se poate lungi cu mult mai mult decat ma asteptam eu, si doua mulatre cu un super smile.
Adica nu ma pot decide care din cele doua situatii e mai periculoasa, pentru ca in ambele era cat p-aci sa...
(note to myself: buy a helmet !! soon !)
.
.
.
acum, cand rescriu aceste randuri, este deja ora 12 fara zece. PM. mai pot sa adaug, despre ziua de azi, ca de la ora 19:30 incoace, am aflat ca am de lucru (fotograf:D) in fiecare duminica din luna mai si probabil si ceva zile de sambata. iar in iunie, daca sunt sanatos si bine, am un deal de fotograf cu posibilitatea de a castiga 350-400 eur pentru cateva ore de facut poze ...?
smile, and... someone will smile you back :)
(nu stiu daca a mai spus cineva aceasta propozitie exact in acest format vreodata, dar oricum, acesta este noul meu motto :))

next step

15:30. La ora 16:00 trebuie sa vad un apartament. Canovas. Dupa mine, cea mai faina zona de trait din valencia. Chiar si in cazul meu, cu masina, riscand sa-mi petrec muuuult timp cautand loc de parcare, mi se pare ideal. O sa descriu aceasta zona insa cu alta ocazie. E mult prea faina ca sa nu ii acord pentru o perioada mai lunga intreaga mea atentie.
Ceea ce m-a facut insa sa imi scot carnetelul si sa incep sa scriu faptul ca mi-am dat seama ca ma simt ca inaintea unui interviu. Sunt pe o terasa de langa caldirea cu apartamentul ce trebuie sa il vizitez inca de cu doua ore inainte. Adica imediat dupa ce mi-am stabilit de fapt intalnirea. Incerc sa imi golesc mintea de tot si sa ma concentrez cat de mult pot pe aceasta intalnire. incerc sa imi imaginez conversatii intregi. posibile raspunsuri ale unor posibile intrebari. samd.
La un moment dat mi-am adus aminte ce-mi spunea o persoana cu mult timp in urma, pe vremea cand inca aveam emotii cand mergeam la interviuri, si anume ca nu ar trebui sa-mi fac griji cand merg la aceste interviuri pentru ca sunt... nu mai imi aduc aminte cuvantul exact, dar era ceva mega fain, de genul ...""genial" sau..."fantastic" :D
ok. poate exagerez eu un pic :), si probabil ca o fac :D, dar oricum era ceva de genul ca as fi foarte bun la asa ceva.
si uite cum ma gandesc din nou la intrebarea daca singuratatea este intr-adevar atat de revelatoare incat sa se merite pe ea insasi ... ?

Super high me...

este un film pe care all of you, antiweed freaks, should see.
Pe bune. genial. la mine a intrat automat in top 10 ever movies :)
nu mai zic nimic... filmul vorbeste de la sine

Update

Hola @ todos !? :D
Nu am prea mai apucat sa ma ocup de bloggereala in ultima vreme, asa ca simt nevoia unui mic update. Vreau sa imi marchez cumva impresiile pe care le traiesc, in momentul in care se intampla.
Asa ca pot spune ca am fost ocupat cu cautarea a ceea ce se numeste una habitation en un piso compartido (nu sunt foarte sigur de spelling :D...). asa ca de o saptamana deja vizitez tot felul de apartamente ca sa vad tot felul de camere...
Am dat peste tot felul de oameni, de la studenti erasmus, ce traiau intr-un haos de nedescris ... (cumva destul de mult ca mine :D) pana la oameni maturi care din diferite ratiuni aleg si ei aceasta forma de convieturire cu total strangers.
Faza e ca eu nu prea inteleg inca cum functioneaza lucrurile...
adica, am vazut o camera mega ok, imi place si restul apartamentului, e pozitionat intr-o zona mega ok, cu alte cuvinte, what i was looking for :D. Le spun oamenilor ca ma intereseaza, la care ei imi cer frumos numarul de telefon. il noteaza toti (fara exceptie) cu pixul pe hartie (de parca nu l-ar avea in telefon deja...?) dupa care imi spun ca oricum mai vine lume sa il vada. Si ca urmeaza sa ma anunte ei ce si cum.
Si gata. Nu m-a mai sunat nici unul. Mint, :D, m-a sunat unul, dar acolo nu prea am inteles cum stau lucrurile... adica erau toti la maxim 20 de ani, studenti... dos chicas inglesas, una italiana, un chico de scotia i un italiano con su novia. (imi cer scuze daca tot o ard aiurea cu spaniola mea de balta, dar incerc sa gandesc cat de mult pot in spaniola. Altfel, nu o sa o invat niciodata).
Ideea e ca erau practic patru dormitoare, si aproape oricum asezati, nu prea incapeam. Pentru ca se intampla sa fie destul de rar mai mult de un pat dublu in tot apartamentul, asa ca ideea de a dormi pe perechi e destul de greu imaginat. Si tipul cu care am vorbit era oricum destul de agitat, m-a asigurat de 1000 de ori ca restul sunt ok cu mine mutat acolo... asa ca nu mi-a fost greu sa ma gandesc ca de fapt gagiul sparsese banii primiti de acasa, si acum trebuia sa plateasca chiria. Si probabil i-a convins pe restul sa il lase sa doarma in living moca, si sa isi inchirieze el camera. In felul asta, scapi un pic de plata chiriei pe perioada cat sta respectivul. Pentru ca din cate inteleg eu, unii se muta destul de constant, si plus fiind turistii pe termen lung, sau cei ca mine, care nu stiu nici ei ce cauta, tot timpul se elibereaza undeva cate o camera...
In fine, trecand peste acest caz, care a fost chiar pe la inceput, pot sa spun ca ulterior, de fiecare data cand am zis ca pe mine ma intereseaza, s-a intamplat faza cu notatul numelui si al numarului de telefon, dupa care pauza. Nimic. Nada.
Si nu inteleg ce se intampla. Adica, inainte de a ma apuca practic sa dau telefoane si sa vizitez apartamente, am studiat pentru o perioada amanuntit aceste anunturi. Am crezut ca am cam inteles ce se cauta, si intr-un fel eram foarte increzator. Adica corespund „mult” cerintelor din anunturi. Dar acum, dupa aproape o saptamana de vizite, ma simt ca la un casting. Si faza e ca m-am asteptat la asa ceva intr-un fel. Din felul in care erau exprimate mai mult sau mai putin cerintele minime ce ar trebui sa le indeplineasca un posibil prospect.
Acum insa ma simt cam ca la un beauty contest, in care, daca as fi stiut de la inceput despre asta e vorba, nu m-as fi inscris anyway. Adica mi-a fost clar toata viata mea ca nu am cum sa obtin nimic cu frumusetea in viata asta. Din cauza asta am tot crezut ca se poate si fara, mai pe ocolite ce-i drept, dar se poate. Acum insa, nu mai stiu ce sa zic...
In fine, eu am o banuiala, dar inca imi e frica sa ma gandesc la ea ca la o posibilitate. Pentru ca ar fi mega aiurea. Faza cu a fi roman, s-ar putea sa nu fie chiar atat de usoara in europa. Si daca prin absurd (sper eu...) as ajunge sa ma conving ca acesta este motivul, cred ca m-ar deranja foarte tare. Pentru ca atunci as putea sa uit intr-o fractiune de secunda toate relele care le fac romanii prin lume, si sa ma intorc si eu impotriva localnicilor. Cel putin cu gandirea.
& asta ar fi un lucru foarte rau pentru mine. pentru ca mie imi place la nebunie de ei :)
si pentru ca oricum, incerc sa reduc la zero orice gand negativ as putea avea :D
hasta luego amigos :)

me confused... cookies ?

mi se intampla tot mai des in ultimul timp sa am impresia ca tot felul de semne mi se arata. care interpretate cumva, duc intr-o anumita directie. faza este ca eu nu ma pot abtine sa nu ma gandesc ca de fapt sunt subiectiv, si ca modul in care interpretez eu ceva are mari sanse sa nu fie cel mai fericit. fac o paranteza sa remarc ca din nou se simte lipsa unui partener de discutii - parca suna altfel gandurile cand le auzi rostite cu voce tare...si poate si cu ceva contraargumente...
as avea doi oameni cu care pot sa discut cam ce vreau, dar din pacate spaniola mea inca nu face fata exigentelor mele in ale disertatiei :D si pe langa asta, ambii sunt super nice incat sa ma incurajeze in orice... si nu ma prea contrazic ... !?!
in fine, ideea este ca la un moment dat m-am rugat atat de tare si de disperat sa mi se iveasca o anumita oportunitate incat se pare ca am impresionat pe cineva :)
pentru ca mi s-au ivit 5000 de oportunitati in directia respectiva, in decurs de mai putin de o saptamana de la exprimarea rugamintii...
si acum m-am speriat. & nu inteleg de ce...
e ca si cum... cateodata, viata chiar iti da cookies.... si tie iti e frica sa le mananci

in or out (of) love ?

trecand peste adevaratele tragedii pe care le produc bolile incurabile sau incapacitatea oricarei parti a corpului, ca fiind lucruri pe care le putem, mai mult sau mai putin ocoli, trebuie sa constat cu neplacere ca pe locul imediat urmator se afla handicapatul sentimental. adica eu. adica genul de persoana pe care o vezi, si nu ai zice ca are ceva neinregula. cel putin eu nu m-as remarca pe mine dintr-o multime de oameni de exemplu.
in conditiile acestea mi-am dat seama ca este foarte greu ca cauti simpatie sau intelegere la semenii tai. cu alte cuvinte, daca nu curge sange, nu ai nimic. nu ai cum sa faci fata la intrebarea "ce te doare?" cu raspunsuri de gen "sufletul".
ce-i de facut in cazul asta ? pentru ca, oricat de faina ar parea privita din exterior viata mea, nu e, din acest punct de vedere. nu e nici o sfaraiala sa poti sa dai dume la nesfarsit tuturor simtind ca oricum esti cu o palma peste tot ce se intampla, si ca oricum, si daca prin absurd ar putea aparea o alta sansa, nu ai putea sa profiti de ea tocmai din cauza faptului ca esti in afara subiectului.
dar cum faci sa revii in subiect ?

primavara

de cand ma stiu am asteptat primavara mai mult decat oricare alt anotimp. si asta nu pentru ca sunt nascut primavara si primeam cadouri de ziua mea.
pentru faptul ca, cumva, primavara aducea cu ea de obicei cheia rezolvarii tuturor problemelor ce le acumulam eu in rest...
se risipeau pur si simplu, ca si un abur manat de un suflu binevoitor. drept pentru care, am dezvoltat cumva acest reflex pavlovian, bucurandu-ma de venirea fiecarei primaveri. generate probabil de bucuria ce venea din mine, lucrurile nu conteneau in a ma surprinde cat de bine evolueaza.
iata insa, ca odata cu spulberarea cetei ce plutea peste mintea mea, odata cu disparitia veseliei amintita anterior, isi fac constatata lipsa mai multe elemente decat ma asteptam.
si se pare ca degeaba esti plin de ganduri si intentii bune. ai nevoie de ceva care sa le aprinda. acestea sunt ca un fel de buturugi pe care te poti baza ca o sa intretina focul pentru foarte mult timp. dar pentru a le aprinde ai nevie de scanteie. ai nevoie de entuziasm. ai nevoie de veselie. elmente care mie imi lipsesc complet.
si ceea ce ma nemultumeste foarte tare nu este neaparat faptul ca imi lipsesc. nu! ceea ce ma nemultumeste cel mai tare este ca imi aduc aminte clar ca le aveam intr-o vreme. eram plin de veselie timpul, iar de entuziasm sa nu mai zic.
acum insa, sunt atat de lipsit de ele, incat am inceput sa ma intreb daca nu cumva imi face memoria vreo gluma. daca chiar am fost vreodata vesel si plin de entuziasm. pentru ca mi se par atat de departatea aceste amintiri, incat cu usurinta am impresia ca le pot confunda cu vise. nu ca as visa eu foarte mult. nu la ganul clasic de vise ma refer. ma refer la genul de vise pe care, s-a dovedit de curand ca le aveam eu spre persoana mea, intr-un mod injust. neconform cu realitatea ca sa zic asa.
si atunci, nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva si amintirile acestea cu mine cel vesel si indraznet nu fac parte din aceeasi categorie a fantasmagoriei mele despre mine.
de curand, am avut ocazia sa aflu (dintr-un film) o reteta destul de simpla de a-ti evalua viata. daca ai gasit fericire in viata ta, si daca ai produs fericire altora.
daca poti raspunde la ambele intrebari cu da, atunci pot merge in "rai". cam asa suna povestea. cum la prima intrebare as putea raspunde cu da, si fiind oricum in cautarea fericirii nu pot sa fiu decat pe drumul cel bun in a raspunde cu da la aceasta intrebare, problema vine de la a doua intrebare. pentru ca daca imi amintesc bine, toate persoanele de care imi pasa mie mai mult si mai mult, au declarat ca le-am facut sa sufere in repetate randuri. asa stand ucrurile cu persoanele la care tin, nici nu mai vreau sa ma gandesc la restul. asa ca testul cu produsul de fericire s-ar putea sa-l cad.
si ca sa incerc macar odata sa ajung de unde am plecat, in inchiere, as vrea sa mai spun ca eu de obicei, primavara, ma trezeam dimineata cu celebrul gand "azi o sa mi se intample ceva minunat"...

pt iancu

m-am pus la calculator cu gandul sa scriu. de cateva zile vreau sa scriu despre ceva ce mie mi se pare foarte interesant. despre faptul ca venind aici, am ocazia sa imi urmaresc zi de zi traiectoria. si am ajuns sa vad cum se leaga lucruri si fapte care se petrec aparent fara nici o legatura la momentul producerii lor. pot cu usurinta identifica unele situatii care au dus la perpetuarea unei idei de exemplu, sau la continuarea unei stari de fapt...
dar, cum nu intotdeauna ceea ce ne planificam urmeaza sa se si intample, ma vad in imposibiliatate temporara de a mai putea dezbate tema de mai sus, tintuit fiind de o stire din categoria acelora care te lasa un zambet pe buze...cateva zile.
asa ca nu mai pot decat sa murmur incet... ai castigat-o frate. e a ta. she always was
:)

veselia

as vrea sa o traiesc din nou. as vrea sa fiu vesel din nou. dezorientat deocamdata in cautarea fericirii, ma multmesc si cu un pic de veselie. stie cineva cum se obtine asta?
... nu m-as fi gandit niciodata ca o sa ajung sa pun intrebarea asta....

Poli

Imnul Politehnicii Timisoara

Zi cu soare - fara soare
Noi la POLI toti venim,
Sa vedem meciul cel mare,
Vocile sa le unim.
POLI, POLI lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noi !
Cand dai gol sarim in aer
Si cu toti ne bucuram,
Caci polistii sunt ai nostri
Si de-aceea toti cantam :
POLI, POLI lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noi !
Marsul nostru spre victorii
Nimeni nu-l poate opri !
Caci doar una este POLI
Nimeni alta nu va fi !
POLI, POLI lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noi, hei !
Lupta pentru noï !

Totul se desfasoara pe muzica celebrului Yellow Submarine al Beatels-ilor, iar cand este cantat de 30 si ceva de mii de oameni pur si simplu mi se face parul maciuca si pielea de gaina proaspat ciupilita. Azi, la opt luni fara fatru zile de cand sunt in spania mi-au dat lacrimile de dor pentru prima data. cand am auzit cum canta un stadion intreg pur si simplu mi-au aparut doua lacrimi...

despre lene

eu am ajuns sa cred despre lene ca este un atribut al inteligentei. adica nu oricine isi poate permite sa fie lenes nu ? :D
pe de cealalta parte, harnicia pare cumva contrapoductiva mintii ca sa zic asa. cine munceste nu gandeste. si invers. nu ? - ce se intampla insa cu meseriile care lucreaza cu capul, ca sa zic asa ???
dar unde este oare balanta ideala, ma inteb eu ? cea intre harnicie si lene ? pentru ca eu clar sunt inclinat spre lene. imi dau seama de chestia asta dupa fiecare chestie pe care trebuie sa o fac. deorece se pare ca nu-mi place sa fac nimic, cand trebuie totusi sa fac ceva, cat tot timpul solutii pentru a imi usura munca, sau pentru a scurta timpul in care se face in mod normal. si toate astea spre a ma putea intoarce cat mai repede spre starea mea de lene naturala.
(fac o paranteza sa o felicit pe poli care tocmai conduce cu 1-0 in giulesti :DDDD - bravo baieti :) intre timp s-a terminat meciul, si poli a castigat cu 2-0 !!!!!!!!!!!. vreau sa adaug doar ca daca la sfarsitul acestui compionat, poli este pe primul loc, cu punctele obtinte pe teren, eu o sa o consider campioana romaniaei, chiar daca pe hartie va fi inregistata alta echipa)
anyway...deocamdata o sa inchei aici pentru ca am intrat in fotbal mood :D si nu mai am chef de filosofie :)

chei si yale

A trecut deja mult timp de cand incerc sa inteleg in ce directie ma poarta viata. Si din pacate am impresia ca nu reusesc prea mare lucru in acest sens. Nu mi s-au dezvaluit lucruri care sa ma poata face sa apreciez dupa anumite referinte daca inaintez sau nu. Nu pot sa-mi dau seama nici daca stau pe loc nici daca merg inapoi. Sunt trist pe tema asta. E pacat. Mie cred ca imi place viata. Imi place sa ma bucur de ea. Si in pare parte stiu sa o fac. Si tocmai din acecasta cauza nu inteleg de ce bajbai in continuare cu ochii deschisi. Adica pana acum aveam un motiv. Faptul ca nu am stat niciodata sa urmaresc spre ce ma indrept, si petrecandu-mi atat de mult timp intr-o rutina pe cat de fara sens pe atat de puternica, alcatuita din job, „viata sociala” si ce mai incapea pe langa, nu m-a facut sa-mi pun mari probleme. Credeam ca nu ma simt implinit pentru ca nu fac ceea ce imi place, nefacand in acelasi timp nici un pas spre altceva. Stiam in sinea mea ca e doar o perioada, si din acest motiv nu-mi bateam capul prea mult. Cand a inceput sa nu-mi placa ce vedeam la mine suficient de mult incat sa cad pe ganduri, mi-am zis ca degeaba gandesc in momentul respectiv, pentru ca in continuare nu o sa fiu in stare sa imi dau seama de prea multe, deoarece nu am crezut niciodata ca poti intelege mare lucru doar gandind, si neincercand sa traiesti respectivul gand. Cu alte cuvinte, chiar daca de multe ori am facut pasi gresiti din aceasta cauza, experienta a primat intotdeauna la mine. de cand ma stiu am simtit o foame de senzatii. Cand eram mic, si cineva imi povestea ca a facut ceva neobisnuit, il ascultam cu gura cascata, in acelasi timp incercand sa-mi imaginez cum a fost. Si cum nu am reusit niciodata sa fac asta si sa fiu multumit de rezultat, in cele din urma ajungeam sa incerc sa traiesc si eu intr-un fel sau altul experienta respectiva. Abia atunci reusesm sa inteleg ceva. Dupa ce am vazut cu ochii mei situatia. Dupa ce am trait chiar eu sentimentele respective. Si abia dupa ce faceam o medie a informatiilor primite cu cele traite eram linistit. Abia atunci aveam impresia ca stiu cu ceva mai mult decat inainte.
In fine, cu timpul lucrurile se schimba putin. Odata cu cristalizarea proceselor din mintea noastra, ajungem la un moment dat in viata cand nu mai este nevoie sa faceam chiar tot ce auzim, fiind capabili pe calea ratiunii sa apreciem anumite situatii fara a ne implica neaparat in ele. Aceasta este partea din viata in care intr-un fel sau altul incepem sa gandim. Incepem sa gandim despre trecut, prezent si viitor. Despre ceea ce stim, si despre ceea ce am vrea sa stim. Alegem ce am vrea sa stim, sau dimpotriva invatam ceea ce nu vrem neaparat dintr-o anumita necesitate.
Tot acesta este si momentul in care incep sa se vada cu adevarat tiparele ce exista in jurul nostru. Incepem sa fim cumva constienti de ele. Si de cele mai multe ori, ne cladim cumva viata in jurul lor. Mai mult sau mai putin constient, ne adaptam la ceea ce vedem in jurul nostru, si aducem acea realitatea in viata noastra, ca si cum ar fi propria realitate. E la fel ca si in situatia in care, proaspat detinatori ai unui apartament fiind, ne ducem in vizita la un amic. Si, ba pentru ca ne place foarte mult mobila acestuia, ba pentru ca nu avem o idee clara cam ce mobila sa ne cumparam noi insine, decidem ca ar fi potrivit sa achizitionam aceleasi corpuri de mobilier ca si amicul nostru. Dar, abia dupa ce va ajunge mobila la noi acasa, si o sa vedem ca a trebuit sa scoatem un scaun de la masa din sufragerie pe balcon, sau ca dulapul din dormitor sta stramb din cauza ca nu intra cum trebuie in locul desemnat pentru dulap din apartamentul nostru, o sa ne punem poate primele intrebari ?? pentru ca cel putin eu a trebuit sa astept ceva timp cu scaunul pe balcon pentru ca nu intelegeam ce anume ma nemultumeste, desi aveam tot ceea ce vedeam in jurul meu, si cateodata poate chiar mai mult.
Ca si cum am aveam cu totii o cheie cu care functionam. Si aceasta cheie, chiar daca de foarte multe ori pare identica cu ale celorlalti, are totusi un coltisor sau mai multe, care nu se potrivesc cu cheia altei persoane. Si suntem in aceeasi situatie cu a yalelor chinezesti de pe vremuri, cand, chiar daca toate cheile intrau in yala, doar una o descuia.
Eu dintotdeauna am simtit aceste mici diferente in momentul in care probam o noua cheie. Dar am trecut peste ele cu gandul ca probabil acest proces este unul in care trebuie sa fac si eu anumite compromisuri. Cu alte cuvinte, sa-mi mai tocesc si eu cumva partile mai ascutite pentru a ma potrivi cumva cu vreo cheie. Nu pot sa spun ca nu s-a intamplat asa, pentru ca nu ar fi adevarat. Adica s-au tocit multe din varfurile ce le aveam intr-o vreme, asa cum au si aparut altele noi. De data aceasta insa, acestea sunt pilite pe o personalitate putin mai constienta decat acum mult timp cand am inceput probatul cheilor. Din acest motiv am inteles ca, gasirea propriei chei, este un proces de durata. Si, deoarece cheia ce o aveam pana anul trecut era deja uzata bine, si astfel greu de modelat, m-am hotarat sa-mi iau un model brut. M-am gandit ca pornind de la zero, cu experienta acumulata deja, nu are decat cum sa ma ajute. Si ca o sa reusesc repede sa-mi descopar forma cheii mele.
Dar cum cineva are simtul umorului foarte bine dezvoltat, nu intotdeauna ni se intampla ceea ce ne asteptam sa ni se intample. Si asa m-am trezit in situatia de a intelege cat de greu este de fapt sa iti faci singur propria cheie. Pornind de la zero. In momentul in care ai in fata un numar de variante limitate practic doar de imaginatia ta, ai mari sanse sa iti fie foarte greu sa alegi una. Pe vremea cand incercam tot felul de chei gata facute, simteam mici nepotriviri. Care ma... jenau, ca sa zic asa, mai mult sau mai putin. Acum, pornind de la zero, si avand in fata un drum lung, fara nici un model de aceasta data la indemana, poate parea chiar imposibil cateodata.

Marijuana-Ultima speranta impotriva cancerului?

Conform unui studiu de ultima ora efectuat de specialistii Universtitatii Complutense din Madrid, in planta de marijuana exista un ingredient activ care reduce tumorile cancerigene.

Cercetatorii au descoperit neasteptatele calitati ale extractului de marijuana, in cadrul unor experimente in care THC, substanta activa din marijuana, a fost administrata unor soareci de laborator care sufereau de tumori cancerigene. Spre surpriza cercetatorilor implicati in acest experiment, rozatoarele carora le-a fost administrat extractul de marijuana, s-au insanatosit aproape miraculos, substanta THC actionand prin reducerea tumorilor si distrugerea celulelor cancerigene printr-un proces biologic denumit autofagie.

“Descoperirea noastra demonstreaza inca o data ca dozele sigure de THC administrate in cadrul unui proces terapeutic, se pot aplica in faza experimentala si unor oameni suferinzi de diverse forme de cancer”, declara Guillermo Velasco, seful echipei de cercetatori spanioli, in cadrul unui interviu publicat in prestigiosul Journal of Clinical Investigation.
Velasco si echipa sa au analizat in premiera mondiala evolutia a doua tumori apartinand a doua persoane care sufereau de o forma foarte agresiva de cancer la creier. In cele doua cazuri, celulele canceroase analizate au aratat semne de autofagie, dupa tratamentul cu THC. Cercetarile anterioare asupra efectului substantelor canabinoide asupra obezitatii s-au dovedit un esec, in contrast, pe frontul luptei impotriva cancerului, extractele din marijuana tind sa devina un medicament revolutionar.

Sursa : FoxNews

butterflies

ieri am simtit din nou. dupa foarte foarte mult timp. fluturasi. fluturasi in stomac. ma place/nu ma place. ma iubeste/nu ma iubeste. acel tip de fluturasi. acei fluturasi care te fac sa iti poti "simti" sentimentele. acei fluturasi care intr-o secunda iti provoaca o nesiguranta crunta, pentru ca in secunda urmatoare sa te umple cu o fericire de nedescris. acei fluturasi care parca au un drept de viata si de moarte asupra ta. acei fluturasi care te pot duce intr-o clipa din cele mai adangi neguri ale disperarii pe cele mai luminoase culmi ale ale sufletului.
acum cand stau si ma gandesc la asta, mi se pare ca lipsa acestor fluturasi e o mare frustrare. toata lumea ar trebui sa ii simta zilnic cumva.
eu ieri m-am indragostit de o idee. adica mi-a venit o idee, si pe masura ce o intoarceam pe toate fetele simteam cum ma umple de bucurie. simteam acei fluturasi de mai sus. nu stiu nici eu cum sa explic mai bine de atat. e ceva cu totul nou pentru mine. ceva care insa ma umple de speranta cumva. daca ceea ce am trait ieri nu a fost o intamplare... ei bine ... sunt happy :)

"Cine moare", de Pablo Neruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi...