Nu imi aduc aminte nici o alta trece de la un an la altul in care sa ma fi simtit mai gol decat acum. mai fara chef. nimic nu are darul sa a-mi starni interesul. nimic. poate doar cateva discutii mai mult sau mai putin "profunde" au reusit sa ma scoata din letargia in care sunt. pentru moment doar.
trebuie sa amintesc aici durerea de masea ce se incapataneaza de cateva zile sa strice si ea ce ar mai fi de stricat. pe bune. astea sunt doua cele mai distructive lucruri de care dispun eu. mintea...si durerea de masea. daca as reusit sa le controlez si sa le aplic altora...i could rule the world :D
in fine... de cand cu acest blog am gasit o cale exceptionala de a face urarile traditionale in care se poticnesc toti in fiecare an. Le spun aici...in detrimentul urarilor personale. daca are cineva chef sa primeasca un la multi ani de la mine, nu are decat sa citeasca titlul acestui post. exista si cel cu craciunul...asa ca sunt acoperit :)
Wednesday, December 31, 2008
Saturday, December 27, 2008
faptul ca eu exist... un fel de completare...
Abia acum incep sa inteleg de ce sunt asa de speriati oamenii carora ajung sa le impartasesc noile mele idei despre viata, si despre cum am ajuns sa vad eu lucrurile din jurul meu.
Sunt speriati pentru nu le place ce aud. Nu le place sa auda ca exista cineva care ar putea considera ca viata lor e complet lipsita de sens. Si ca e traita la cel mai inalt grad de egoism posibil.
Si in momentul in care cineva le spune mai mult sau mai putin subtil asta se sperie. Si se enerveaza
Dar de fapt cine nu s-ar enerva sa auda ca toata truda lui din viata este de fapt o scuza palida a unui egoism pur ? a unei frici de a deschide ochii si de a privi si in alta directie ? a unei lipse cronice de curaj de a incerca altceva in viata ?
Ce raspunde fiecare om la intrebarea „care e scopul tau in viata?”
din milioanele de raspunsuri pe care le-am putea primi, oare cate din ele nu au ca sentiment primar egoismul ??? eu cred ca mult peste noua zeci la suta din raspunsuri vor veni in urma unui impuls egoist. Majoritatea celor care vor include in raspunsul lor idei de genul vreau sa ii ajut pe altii, vor gandi ca de fapt ar fi bine ca ei sa se imbogateasca cat mai repede, in asa fel incat sa poata sa ii ajute pe altii, la un moment dat. Istoria contemporana a romaniei, are, din pacate pentru ea si pentru noi cei care traim aceste vremuri, un exemplu elocvent caruia nu doresc sa ii amintesc numele, dar care exprima la fel ca nimeni altul aceasta filosofie. Din pacate, nu stiu de ce am vaga impresie ca este de fapt o gandire foarte larg raspandita printre semenii nostrii. Si cum sa nu fie ? are in spate o argumentatie extrem de solida doar! E foarte usor sa spui: „cum as putea eu sa-i ajut pe altii daca eu la randul meu sunt sarac?” intai sa ma vad pe mine bine, si dupa aia am eu grija si de altii. Suna destul de ... „crestineste”, nu?
Pai un pas simplu cu care s-ar putea incepe este si doar sa acorzi acestei intrebari un anumit timp din viata ta. Si sa o iei in serios. Sa te intrebi daca nu cumva ai deja ceva de oferit celor din jur.
Aici e cumva momentul unde ajung argumentele de genul „dar eu lucrez. Sunt productiv pentru societate. Munca mea are roade de care beneficiem cu totii.” Etc etc. Nimic mai adevarat. Dar care e oare motivatia care te duce la lucru? Faptul ca esti util ? sau ca vrei sa castigi bani sa mergi la mare? Sau sa iti scoti colega de servici la un cocktail sambata seara? Si exemplele pot continua...
Dar cine sa eu sa judec scopul altora in viata? Sunt doar un biet idiot care nu reuseste sa isi gaseasca propriul drum si care mai are si tupeul sa se ia de drumul altora. Cumva pentru mine pare logic. Negasindu-mi proprimul meu drum, propriul meu scop, am avut initiativa de a accepta ca poate nu sunt eu suficient de istet incat sa-mi gasesc unul singur. Asa ca m-am uitat cu ochii larg deschisi la scopurile ce se plimba in jurul meu. Adica la ceilalti oameni. In speranta ca o sa gasesc si eu un model, ceva care sa mi se potriveasca si mie.
Doar ca am facut-o un pic altfel. Inainte de a ma uita la scopurile celorlalti, am incercat sa definesc cateva caracteristici pe care ar trebui sa le indeplineasca un asemenea scop, in asa fel incat sa il pot adopta. Cum egoismul am sperat intotdeauna sa nu fie una din laturile mele*, am hotarat ca in nici un caz scopul meu nu il va avea la baza. Sub nici o forma.
Ceea ce urmeaza este cu adevarat dragut. Am descoperit ca in momentul in care am hotarat sa scot egoismul din ecuatie, am eliminat in acelasi timp si toate variantele ce le vedeam zi de zi in jurul meu. Toate.
Moment in care am ajuns exact de unde am plecat. Ma rog. Aproape de unde am plecat. Mi-am dat seama ca am facut primul pas. M-am intrebat. Si asta e primul pas. Sa stai o clipa locului, si sa te intrebi... wtf am i doing with my life?
Nu e intrebare la care raspunsul vine imediat. Nu tuturor oamenilor cel putin. In mod sigur exista si unii oameni a caror viata incepe sa capete sens din copilarie. Dar majoritatea cred ca au mult de cautat pana a afla. Asta daca vor sa o faca. Daca nu cumva vor sa isi asigure mai intai pentru ei o pozitie suficient de solida care sa le ofere marinimia necesara de a da ceva inapoi.
Nu stiu de ce. Si nu stiu de unde m-am ales cu acest sentiment de a da ceva inapoi. Habar nu am. Dar pur si simplu ma simt dator omenirii cu ceva. Cu ceva mai mult decat un job care duce la buna ei dezvoltare prin prisma amintita mai sus. Pentru ca de fapt un job intr-o companie din aceasta societate are printre ultimele lui atributii faptul de a ajuta omenirea cu ceva. Inainte de toate muncesti pentru a fi platit tu cel care depui munca. Mai departe, urmatorul castigat de pe urma muncii tale este proprietarul afacerii pentru cresterea careia te spetesti tu. Mai departe urmeaza statul, pe care il identific aici cu conducatorii lui, care, cu putine exceptii in istoria contemporana cel putin, nu preau au reusit sa convinga pe nimeni ca actioneaza cumva in interesul popoarelor pe care le conduc. In multe cazuri, se poate dovedi chiar contrariul.
Deci ? unde e locul omenirii pur si simplu, al binelui acesteia in viata ta de zi cu zi ? in modul in care iti traiesti viata ? in scopul tau ?
Unii oameni se multumesc sa aprinda lumanari prin biserici pentru binele celor apropriati lor, si cine stie, daca sunt cumva bine dispusi, poate chiar si pentru binele celorlalti. Alti oameni sunt multumiti ca au ajutat o batrana sa treaca strada. Altii sunt multumiti ca au cumparat un bilet la un concert de binefacere. Si aici exemplele pot continua.
Dar ce sunt oare aceste exmple ? oare nu tot o incununare a egoismului nostru ? nu sunt ele scuze marunte ale egoului nostru care din cand in cand se simte bine sa stie ca a facut „o fapta buna”? nu se materializeaza ele tocmai in urma mecanismului descris putin mai sus? Acela cu beneficiarii... ?
In ce etapa a dezvoltarii noastre ca societate am ajuns sa hotaram ca banii sunt cel mai important lucru pentru noi? Exista vre-unul dintre noi care poate spune cu mana pe inima ca scopul sau in viata nu are o latura covarsitor materiala in cele din urma?
Aici este un moment cel il pot din nou identifica. Este momentul in care unii ridica din umeri si spun: „bine ca esti tu destept! Pai ia zii tu atunci cam ce ar trebui sa facem noi sa fim asa de nobili precum suna gandurile tale neegoiste?”
Trebuie sa recunosc ca daca as avea raspunsul la aceasta intrebare as fi probabil un fel de guru. As putea sa pornesc o noua religie. una pe care oamenii sa o urmeze din convingere, din faptul ca au ajuns sa creada in ea. Asta cred eu ca ar fi o adevarata religie. la care oamenii ar adera constienti. Convinsi de idealurile ei. Si poate atunci le-ar respecta.
Pentru ca daca stai putin sa analizezi religiile de pe pamant, o sa vezi ca toate sunt bazate argumente morale solide.
Analizand doar crestinismul, ca fiind dupa parerea mea religia a carei adepti au cel mai puternic impact asupra mediului inconjurator si a calitatii vietii in general, o sa avem surpriza sa ne aducem aminte cum Isus a fost el insusi sarac. Si ca in saracia lui a reusit sa ajute totusi atatia oameni. Nu a avut nevoie nici un moment de o stare materiala senzationala pentru a-si putea ajuta semenii. A avut nevoie doar de credita ca poate face acest lucru. Mergand mai departe o sa avem din nou surpriza sa ne aducem aminte ca Isus a si propoveduit saracia. Si umilinta. Si iubirea aproapelui. Etc etc. Acestea au ajuns insa sa nu reprezinte mai mult decat niste simple cuvinte intr-o insiruire fara rost a unor virtuti (?) ale propriei religii, niciodata respectate. Insa spalate cu slujbe si zile de post. Cu rugaciuni spuse cu voce tare in acelasi timp in care incalcam 3 pacate intr-un singur gand...
Si in cazul asta? Nu pare normala intrebarea mea in legatura cu momentul in care am hotarat ca totusi banii sunt pe primul loc ? cand s-a intamplat asta ?
Am spus putin mai inainte ca as putea porni o religie daca as sti raspunsul la intrebarea „ce sa fac cu viata mea in asa fel incat sa insemne ceva? In asa fel incat sa traim cu totii intr-o lume mai buna? Intr-o lume care vaneaza orice altceva decat satisfactii materiale, in orice forma le-am exprima?” Am spus de asemenea ca ar fi o religie la care oamenii ar adera din convingere. Si sunt absolut convins ca ar fi una care ar putea sa functioneze, de-adevarate-lea, ca sa zic asa.
Adica uitati-va la ce s-a ales cu o religie la care suntem lipiti fara sa fim intrebati nimic! O vedeta tv din romania de gen feminin a spus odata ca religia ar trebui sa ti-o alegi tu in mod constient. Si nu pot sa nu fiu total de acord. Daca ai avea ocazia sa iti alegi religia, ai face-o bazandu-te pe ceva. Pe unele convingeri ale tale. Pe unele sentimente pe care ai descoperit ca le ai. Si acest lucru te-ar putea face un bun practicant al respectivei religii. Nu trebuie sa ma creada nimeni pe cuvant. Este suficient sa privesti insa in jurul tau si o sa observi ca de exemplu aceste religii alese constient sunt si cele in care adeptii lor isi duc viata pe baza principiilor acelei religii.
In schimb ce se intampla cu noi ? cu adeptii religiei crestine ? cei care devenim adeptii ei pur si simplu fara sa stim? Ii urmam noi vre-o secunda caile? Nu suntem noi oare cei mai ipocriti adepti ai unei religii oare? Si transformati in asta fara sa vrem de fapt? Ajunsi in acesta situatie doar pentru faptul ca am devenit membrii prin decizia altora decat prin convingerea nosatra?
Cum ar fi sa apara brusc o noua religie care sa spuna ca isi doreste „o lume mai buna”? si la care sa aderam cu totii din covingere? Si sa ne purtam ca atare...?
Tot ce am vrut sa spun este ca nu stiu raspunsul la intrebarea respectiva. Dar il caut. Si am ajuns cumva sa cred ca, faptul ca imi doresc ca viata mea sa aiba un sens, oricare altul decat cel egoist indelung amintit pe parcurs, este primul pas in aceasta directie.
*trebuie sa recunosc faptul ca este doar parerea mea despre mine.
Sunt speriati pentru nu le place ce aud. Nu le place sa auda ca exista cineva care ar putea considera ca viata lor e complet lipsita de sens. Si ca e traita la cel mai inalt grad de egoism posibil.
Si in momentul in care cineva le spune mai mult sau mai putin subtil asta se sperie. Si se enerveaza
Dar de fapt cine nu s-ar enerva sa auda ca toata truda lui din viata este de fapt o scuza palida a unui egoism pur ? a unei frici de a deschide ochii si de a privi si in alta directie ? a unei lipse cronice de curaj de a incerca altceva in viata ?
Ce raspunde fiecare om la intrebarea „care e scopul tau in viata?”
din milioanele de raspunsuri pe care le-am putea primi, oare cate din ele nu au ca sentiment primar egoismul ??? eu cred ca mult peste noua zeci la suta din raspunsuri vor veni in urma unui impuls egoist. Majoritatea celor care vor include in raspunsul lor idei de genul vreau sa ii ajut pe altii, vor gandi ca de fapt ar fi bine ca ei sa se imbogateasca cat mai repede, in asa fel incat sa poata sa ii ajute pe altii, la un moment dat. Istoria contemporana a romaniei, are, din pacate pentru ea si pentru noi cei care traim aceste vremuri, un exemplu elocvent caruia nu doresc sa ii amintesc numele, dar care exprima la fel ca nimeni altul aceasta filosofie. Din pacate, nu stiu de ce am vaga impresie ca este de fapt o gandire foarte larg raspandita printre semenii nostrii. Si cum sa nu fie ? are in spate o argumentatie extrem de solida doar! E foarte usor sa spui: „cum as putea eu sa-i ajut pe altii daca eu la randul meu sunt sarac?” intai sa ma vad pe mine bine, si dupa aia am eu grija si de altii. Suna destul de ... „crestineste”, nu?
Pai un pas simplu cu care s-ar putea incepe este si doar sa acorzi acestei intrebari un anumit timp din viata ta. Si sa o iei in serios. Sa te intrebi daca nu cumva ai deja ceva de oferit celor din jur.
Aici e cumva momentul unde ajung argumentele de genul „dar eu lucrez. Sunt productiv pentru societate. Munca mea are roade de care beneficiem cu totii.” Etc etc. Nimic mai adevarat. Dar care e oare motivatia care te duce la lucru? Faptul ca esti util ? sau ca vrei sa castigi bani sa mergi la mare? Sau sa iti scoti colega de servici la un cocktail sambata seara? Si exemplele pot continua...
Dar cine sa eu sa judec scopul altora in viata? Sunt doar un biet idiot care nu reuseste sa isi gaseasca propriul drum si care mai are si tupeul sa se ia de drumul altora. Cumva pentru mine pare logic. Negasindu-mi proprimul meu drum, propriul meu scop, am avut initiativa de a accepta ca poate nu sunt eu suficient de istet incat sa-mi gasesc unul singur. Asa ca m-am uitat cu ochii larg deschisi la scopurile ce se plimba in jurul meu. Adica la ceilalti oameni. In speranta ca o sa gasesc si eu un model, ceva care sa mi se potriveasca si mie.
Doar ca am facut-o un pic altfel. Inainte de a ma uita la scopurile celorlalti, am incercat sa definesc cateva caracteristici pe care ar trebui sa le indeplineasca un asemenea scop, in asa fel incat sa il pot adopta. Cum egoismul am sperat intotdeauna sa nu fie una din laturile mele*, am hotarat ca in nici un caz scopul meu nu il va avea la baza. Sub nici o forma.
Ceea ce urmeaza este cu adevarat dragut. Am descoperit ca in momentul in care am hotarat sa scot egoismul din ecuatie, am eliminat in acelasi timp si toate variantele ce le vedeam zi de zi in jurul meu. Toate.
Moment in care am ajuns exact de unde am plecat. Ma rog. Aproape de unde am plecat. Mi-am dat seama ca am facut primul pas. M-am intrebat. Si asta e primul pas. Sa stai o clipa locului, si sa te intrebi... wtf am i doing with my life?
Nu e intrebare la care raspunsul vine imediat. Nu tuturor oamenilor cel putin. In mod sigur exista si unii oameni a caror viata incepe sa capete sens din copilarie. Dar majoritatea cred ca au mult de cautat pana a afla. Asta daca vor sa o faca. Daca nu cumva vor sa isi asigure mai intai pentru ei o pozitie suficient de solida care sa le ofere marinimia necesara de a da ceva inapoi.
Nu stiu de ce. Si nu stiu de unde m-am ales cu acest sentiment de a da ceva inapoi. Habar nu am. Dar pur si simplu ma simt dator omenirii cu ceva. Cu ceva mai mult decat un job care duce la buna ei dezvoltare prin prisma amintita mai sus. Pentru ca de fapt un job intr-o companie din aceasta societate are printre ultimele lui atributii faptul de a ajuta omenirea cu ceva. Inainte de toate muncesti pentru a fi platit tu cel care depui munca. Mai departe, urmatorul castigat de pe urma muncii tale este proprietarul afacerii pentru cresterea careia te spetesti tu. Mai departe urmeaza statul, pe care il identific aici cu conducatorii lui, care, cu putine exceptii in istoria contemporana cel putin, nu preau au reusit sa convinga pe nimeni ca actioneaza cumva in interesul popoarelor pe care le conduc. In multe cazuri, se poate dovedi chiar contrariul.
Deci ? unde e locul omenirii pur si simplu, al binelui acesteia in viata ta de zi cu zi ? in modul in care iti traiesti viata ? in scopul tau ?
Unii oameni se multumesc sa aprinda lumanari prin biserici pentru binele celor apropriati lor, si cine stie, daca sunt cumva bine dispusi, poate chiar si pentru binele celorlalti. Alti oameni sunt multumiti ca au ajutat o batrana sa treaca strada. Altii sunt multumiti ca au cumparat un bilet la un concert de binefacere. Si aici exemplele pot continua.
Dar ce sunt oare aceste exmple ? oare nu tot o incununare a egoismului nostru ? nu sunt ele scuze marunte ale egoului nostru care din cand in cand se simte bine sa stie ca a facut „o fapta buna”? nu se materializeaza ele tocmai in urma mecanismului descris putin mai sus? Acela cu beneficiarii... ?
In ce etapa a dezvoltarii noastre ca societate am ajuns sa hotaram ca banii sunt cel mai important lucru pentru noi? Exista vre-unul dintre noi care poate spune cu mana pe inima ca scopul sau in viata nu are o latura covarsitor materiala in cele din urma?
Aici este un moment cel il pot din nou identifica. Este momentul in care unii ridica din umeri si spun: „bine ca esti tu destept! Pai ia zii tu atunci cam ce ar trebui sa facem noi sa fim asa de nobili precum suna gandurile tale neegoiste?”
Trebuie sa recunosc ca daca as avea raspunsul la aceasta intrebare as fi probabil un fel de guru. As putea sa pornesc o noua religie. una pe care oamenii sa o urmeze din convingere, din faptul ca au ajuns sa creada in ea. Asta cred eu ca ar fi o adevarata religie. la care oamenii ar adera constienti. Convinsi de idealurile ei. Si poate atunci le-ar respecta.
Pentru ca daca stai putin sa analizezi religiile de pe pamant, o sa vezi ca toate sunt bazate argumente morale solide.
Analizand doar crestinismul, ca fiind dupa parerea mea religia a carei adepti au cel mai puternic impact asupra mediului inconjurator si a calitatii vietii in general, o sa avem surpriza sa ne aducem aminte cum Isus a fost el insusi sarac. Si ca in saracia lui a reusit sa ajute totusi atatia oameni. Nu a avut nevoie nici un moment de o stare materiala senzationala pentru a-si putea ajuta semenii. A avut nevoie doar de credita ca poate face acest lucru. Mergand mai departe o sa avem din nou surpriza sa ne aducem aminte ca Isus a si propoveduit saracia. Si umilinta. Si iubirea aproapelui. Etc etc. Acestea au ajuns insa sa nu reprezinte mai mult decat niste simple cuvinte intr-o insiruire fara rost a unor virtuti (?) ale propriei religii, niciodata respectate. Insa spalate cu slujbe si zile de post. Cu rugaciuni spuse cu voce tare in acelasi timp in care incalcam 3 pacate intr-un singur gand...
Si in cazul asta? Nu pare normala intrebarea mea in legatura cu momentul in care am hotarat ca totusi banii sunt pe primul loc ? cand s-a intamplat asta ?
Am spus putin mai inainte ca as putea porni o religie daca as sti raspunsul la intrebarea „ce sa fac cu viata mea in asa fel incat sa insemne ceva? In asa fel incat sa traim cu totii intr-o lume mai buna? Intr-o lume care vaneaza orice altceva decat satisfactii materiale, in orice forma le-am exprima?” Am spus de asemenea ca ar fi o religie la care oamenii ar adera din convingere. Si sunt absolut convins ca ar fi una care ar putea sa functioneze, de-adevarate-lea, ca sa zic asa.
Adica uitati-va la ce s-a ales cu o religie la care suntem lipiti fara sa fim intrebati nimic! O vedeta tv din romania de gen feminin a spus odata ca religia ar trebui sa ti-o alegi tu in mod constient. Si nu pot sa nu fiu total de acord. Daca ai avea ocazia sa iti alegi religia, ai face-o bazandu-te pe ceva. Pe unele convingeri ale tale. Pe unele sentimente pe care ai descoperit ca le ai. Si acest lucru te-ar putea face un bun practicant al respectivei religii. Nu trebuie sa ma creada nimeni pe cuvant. Este suficient sa privesti insa in jurul tau si o sa observi ca de exemplu aceste religii alese constient sunt si cele in care adeptii lor isi duc viata pe baza principiilor acelei religii.
In schimb ce se intampla cu noi ? cu adeptii religiei crestine ? cei care devenim adeptii ei pur si simplu fara sa stim? Ii urmam noi vre-o secunda caile? Nu suntem noi oare cei mai ipocriti adepti ai unei religii oare? Si transformati in asta fara sa vrem de fapt? Ajunsi in acesta situatie doar pentru faptul ca am devenit membrii prin decizia altora decat prin convingerea nosatra?
Cum ar fi sa apara brusc o noua religie care sa spuna ca isi doreste „o lume mai buna”? si la care sa aderam cu totii din covingere? Si sa ne purtam ca atare...?
Tot ce am vrut sa spun este ca nu stiu raspunsul la intrebarea respectiva. Dar il caut. Si am ajuns cumva sa cred ca, faptul ca imi doresc ca viata mea sa aiba un sens, oricare altul decat cel egoist indelung amintit pe parcurs, este primul pas in aceasta directie.
*trebuie sa recunosc faptul ca este doar parerea mea despre mine.
on a second thought...
din nou ma vad pus in situatia de a fi de acord cu cioran. tristetea e creativa. imi simt fiecare sentiment si parca fiecare vrea sa spuna ceva acum...
gandindu-am putin, mi-am dat seama ca din contra, a scrie "out loud" si a urmari tema aleasa ma poate tine departe de realitatea ce pare deocamdata ... hmmm.... nici nu stiu cum sa ii spun...
mi-am dat seama ca expundandu-mi in contiuare ideile/intrebarile "oprobiului public" am sansa sa le cristalizez. sa le imbunatatesc...
asa ca voi continua acest blog no matter what!
gandindu-am putin, mi-am dat seama ca din contra, a scrie "out loud" si a urmari tema aleasa ma poate tine departe de realitatea ce pare deocamdata ... hmmm.... nici nu stiu cum sa ii spun...
mi-am dat seama ca expundandu-mi in contiuare ideile/intrebarile "oprobiului public" am sansa sa le cristalizez. sa le imbunatatesc...
asa ca voi continua acest blog no matter what!
Thursday, December 25, 2008
Feliz navidad :)
sa fiti fericiti :)
PS: deoarece sunt incercat de cea mai teribila tristete din viata mea, acesta pare sa fie ultimul meu post...pentru o perioada nedefinita...
o sa continui sa scriu, dar nu voi posta nimic. nu e corect sa iti imparti tristetea pe un blog care se numeste in cautarea fericirii :)
PS: deoarece sunt incercat de cea mai teribila tristete din viata mea, acesta pare sa fie ultimul meu post...pentru o perioada nedefinita...
o sa continui sa scriu, dar nu voi posta nimic. nu e corect sa iti imparti tristetea pe un blog care se numeste in cautarea fericirii :)
Thursday, December 18, 2008
... same post, no title. (nu exista revelatii)
Recitind postul dinainte m-a fulgerat o idee. Brusc am vazut ca odata renuntand la barierele ce ti le impune o arie de interes locala, limitata sa zicem la tara in care traiesti, descoperi ca peste tot in lume este cam la fel. Sau mai rau. In lume lucrurile sunt la fel. La nivel global.
Sa va explic. Asa cum la noi unii oameni sunt cunoscuti ca exploatand in interesul lor propriu si personal anumite zone geografice, localitati etc (vezi baroni locali & stuff), tot asa se intampla si in lume.
Din pacate se pare ca tarile lumii asazis a 3-a sunt o imensa sursa de bani pentru cei isteti. Sub o multitudine de forme. Si lucrul asta l-am descoperit de cand am gasit romania pe harta programelor de voluntariat.
m-am intristat enorm. Adica nu e corect pentru oamenii aceia sa faca parte din acest mecanism infam. Eu ii privesc pe toti taranii romani ca si pe bunicii mei. Adica cei mai buni oameni din lume. Si pur si simplu nu e drept sa se intample asta. Mi se pare ca asist la un spectacol grotesc. Cel putin la fel de grotesc ca si circul. Sau ca si gradina zoologica. Adica care e diferenta intre taranul care primeste o suta de dolari poate doua ca sa gazduiasca cum stie el mai bine - si stie! Credeti-ma! - un student american care a platit 1500 usd pentru o saptamana, si maimutica de la zoo care daca e cuminte si face poze cu fetilele in rochite roz mai primeste o banana doua in plus ???
nu contest ca se intampla si lucruri bune in tarile mai putin dezvoltate, si sper din tot sufletul sa aflu de ele cat mai curand :)
hla
Sa va explic. Asa cum la noi unii oameni sunt cunoscuti ca exploatand in interesul lor propriu si personal anumite zone geografice, localitati etc (vezi baroni locali & stuff), tot asa se intampla si in lume.
Din pacate se pare ca tarile lumii asazis a 3-a sunt o imensa sursa de bani pentru cei isteti. Sub o multitudine de forme. Si lucrul asta l-am descoperit de cand am gasit romania pe harta programelor de voluntariat.
m-am intristat enorm. Adica nu e corect pentru oamenii aceia sa faca parte din acest mecanism infam. Eu ii privesc pe toti taranii romani ca si pe bunicii mei. Adica cei mai buni oameni din lume. Si pur si simplu nu e drept sa se intample asta. Mi se pare ca asist la un spectacol grotesc. Cel putin la fel de grotesc ca si circul. Sau ca si gradina zoologica. Adica care e diferenta intre taranul care primeste o suta de dolari poate doua ca sa gazduiasca cum stie el mai bine - si stie! Credeti-ma! - un student american care a platit 1500 usd pentru o saptamana, si maimutica de la zoo care daca e cuminte si face poze cu fetilele in rochite roz mai primeste o banana doua in plus ???
nu contest ca se intampla si lucruri bune in tarile mai putin dezvoltate, si sper din tot sufletul sa aflu de ele cat mai curand :)
hla
Optimism vs....
Sunt un optimist. Imi dau seama de asta in fiecare zi. Sunt cel mai optimist. Am ajuns sa scormonesc in gunoi aproape in fiecare zi. Si nu ma pot opri. Si nu din cauza vreunui motiv masochist. Absolut deloc. Din optimism. Nu pot sa renunt sa cred in oameni. Nu pot. O voce launtrica imi da entuziasmul necesar de a rade pe cat de mult pot de rautate, ipocrizie, miselie, tradare, etc. Cred in acelasi timp ca doar foamea de bine, doar foamea de a descoperi ca pe undeva totusi oamenii au putina bunatate ma poate trece de tot ce ajung sa aflu in fiecare zi...
Asta e punctul maxim in care cred ca ma poate duce acest internet research... nu mai vreau sa alfu mai multe lucruri rele despre toate aceste lucruri/cauze care mi se pareau mie ... deosebite. Nu mai vreu sa aflu cum ngo-urile sunt parte a planului de globalizare... nu mai vreau sa aflu cum fac unii milioane din bunatatea altora si culmea...in detrimentul celor mai in nevoie persoane de pe planeta...
Nu mai pot continua asa... am nevoie si de putin bine. Am nevoie si de altceva. In ritmul asta am impresia ca o sa ajung in cele din urma sa descopar ca nu este chiar nimic sfant in lume. Si nu cred ca imi pot permite asa o deziluzie la varsta asta. Nici macar din curiozitate stiintifica nu vreau sa imi imaginez ca lumea e bazata in totalitate pe rau. Pe idei gresite. Pe fapte false. Pe principii indoielnice. Si cel mai rau...ca doar oamenii cu o moralitate de kkt au succes.
Singurul lucru la care cu adevarat imi tin pumnii este ca optimismul meu sa nu se dovedeasca a fi naivitate.
Asta e punctul maxim in care cred ca ma poate duce acest internet research... nu mai vreau sa alfu mai multe lucruri rele despre toate aceste lucruri/cauze care mi se pareau mie ... deosebite. Nu mai vreu sa aflu cum ngo-urile sunt parte a planului de globalizare... nu mai vreau sa aflu cum fac unii milioane din bunatatea altora si culmea...in detrimentul celor mai in nevoie persoane de pe planeta...
Nu mai pot continua asa... am nevoie si de putin bine. Am nevoie si de altceva. In ritmul asta am impresia ca o sa ajung in cele din urma sa descopar ca nu este chiar nimic sfant in lume. Si nu cred ca imi pot permite asa o deziluzie la varsta asta. Nici macar din curiozitate stiintifica nu vreau sa imi imaginez ca lumea e bazata in totalitate pe rau. Pe idei gresite. Pe fapte false. Pe principii indoielnice. Si cel mai rau...ca doar oamenii cu o moralitate de kkt au succes.
Singurul lucru la care cu adevarat imi tin pumnii este ca optimismul meu sa nu se dovedeasca a fi naivitate.
Wednesday, December 17, 2008
voluntariat ?? mega bullshit so far...
de cand mi-a venit idea cu voluntariatul, toate google-urile mele au fost pe tema asta. am vazut sute de site-uri cred. si acum seara, pe unul din ele mi-a atras atentia ca printre tarile unde poti merge voluntar este si ...ghici ciuperca...ROMANIA. da. romania.
si razand am dat click sa vad cam cu ce se ocupa un voluntar prin romania...
si am aflat ca esti cazat in the rural area, cu cele mai frumoase sightview-uri de jur imprejur. ca mananci acasa la gazda ta...si ca in mare faci tot felul de chestii cum ar fi sa ajuti la reabilitarea scolii locale din poplaca de pretutindeni.
foarte frumos pana aici. o experienta inaltatoare pentru o tipa de 25 de ani din kansas.
dar cand mi-au picat ochii pe price list am intepenit...2295 USD pentru 4 sapt. 1595 usd o saptamana. !!!!!!!!!!!! WTF ??????????
1595 usd o saptamana la sat in romania? si in saptamana aia sa bati cuie in tigle pe aiurea? 2295 usd pentru o luna ? asta-i jaf pe fata. nu imi vine sa cred ca si din dorinta oamenilor de a ajuta si de a face bine... pe proprii lor bani... cineva s-a gandit sa se imbogateasca. nu vreau sa cred asa ceva. am lacrimi in ochi de nervi. nu pot sa cred ca asa ceva este legal. nu pot sa cred ca kktul asta de societate permite asa ceva!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! oamenii astia ar trebui interzisi !!!!!
in fine...nu renunt...caut mai departe...doar ca acum imi schimb tactica...
sincer nu imi vine sa mai scot capul in lume. mi-e rusine ca traiesc pe aceeasi planeta cu acesti ... oameni, dar nu vreau sa ma las invins de ei !!! fuck them all...
si razand am dat click sa vad cam cu ce se ocupa un voluntar prin romania...
si am aflat ca esti cazat in the rural area, cu cele mai frumoase sightview-uri de jur imprejur. ca mananci acasa la gazda ta...si ca in mare faci tot felul de chestii cum ar fi sa ajuti la reabilitarea scolii locale din poplaca de pretutindeni.
foarte frumos pana aici. o experienta inaltatoare pentru o tipa de 25 de ani din kansas.
dar cand mi-au picat ochii pe price list am intepenit...2295 USD pentru 4 sapt. 1595 usd o saptamana. !!!!!!!!!!!! WTF ??????????
1595 usd o saptamana la sat in romania? si in saptamana aia sa bati cuie in tigle pe aiurea? 2295 usd pentru o luna ? asta-i jaf pe fata. nu imi vine sa cred ca si din dorinta oamenilor de a ajuta si de a face bine... pe proprii lor bani... cineva s-a gandit sa se imbogateasca. nu vreau sa cred asa ceva. am lacrimi in ochi de nervi. nu pot sa cred ca asa ceva este legal. nu pot sa cred ca kktul asta de societate permite asa ceva!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! oamenii astia ar trebui interzisi !!!!!
in fine...nu renunt...caut mai departe...doar ca acum imi schimb tactica...
sincer nu imi vine sa mai scot capul in lume. mi-e rusine ca traiesc pe aceeasi planeta cu acesti ... oameni, dar nu vreau sa ma las invins de ei !!! fuck them all...
Tuesday, December 16, 2008
"Faptul că exist eu dovedeşte că lumea n-are nici un sens"
scria Cioran in Pe culmile disperarii, zice el, chiar in ziua in care implinea 22 de ani, adica in 8 aprilie 1933.
22 de ani !!! eu am 32 si pana nu am recitit aceasta propozitie nu am auzit-o in capul meu. si e incredibil cat de inutil ma simt. atat de inutil incat incep sa ma revolt. pe anii care i-am petrecut prin scoala. care in momentul asta mi se par de o inutilitate si mai mare decat mine. ce am invatat? ce stiu sa fac? daca chiar stiu sa fac ceva...e important la ceva ce stiu eu sa fac? ajuta pe cineva?
fiecare e liber sa faca ce vrea cu viata lui. asa cred eu. atata timp cat nu provoaca suferinta celor din jur prin purtarea sa cred ca un om e liber sa faca ce vrea cu viata sa. (aici mai sunt unele cazuri particulare pe care nu am chef sa le dezbat...pentru ca nu au legatura cu subiectul)
de o buna perioada de timp deja ma aflu intr-o prelungita dilema in ceea ce priveste viata mea, rolul meu pe aici & faze din astea. am avut ocazia sa imi ravad toate dorintele de mic, pornind de la astronaut incoace... si mi-am dat seama ca tot timpul am tanjit dupa o forma sau alta a artei. fie ca e vorba de pictura, muzica, literatura, etc... rand pe rand m-am convins fie ca sunt afon complet cand vine vorba de a fredona un cantec, fie ca am doua maini stangi cand era vorba de ora de desen. nu vreau sa dezbat aici sistemul de invatamant romanesc, dar cred ca stie fiecare cat de "descoperitoare de talente" este scoala din romania. asa ca trecand prin scoala fara sa reusesc sa descopar nimic despre mine, m-am trezit absolvent al unei facultati cu care nu cred ca am nici o legatura. m-am trezilt la un moment dat angajat al une companii despre care nu stiam nimic (nici macar nu-mi placea inghetata cu adevarat). tot peste noapte m-am trezit angajatul unei banci. dupa care a urmat o alta. si o alta. treptat se pare ca am capacitatea sa absorb orice job. nimic din ce mi s-a dat pana acum de facut nu a reusit sa ma puna in pozitia de a nu reusi (fac abstractie aici de unele bugete halucinante :P). am ajuns intr-o perioada relatv scurta sa invat foarte multe lucruri. lucruri despre job in special, dar si multe despre viata. pe care din pacate nu le pot cuantifica in nimic. nu pot sa merg undeva sa spun...eu stiu lucruri.
in momentul in care m-am convins ca in directia asta pot merge pana in panzele albe, nu am mai avut rabdare sa astept sfarsitul. mai ales ca era destul de previzibil (o oarecare zi din saptamana ce ar reprezenta o medie a celorlalte, inmultita cu restul zilelor ce le mai aveam de lucrat pana in momentul in care as fi fost aparat prin lege de munca (din nou :D), adica pana la pensie...
- fac o paranteza mai mare aici si spun ca acesta a fost doar unul din motivele pentru care am hotarat ca singurul tricou care mi se potriveste in romania e acela cu wrong country -
si uite asa am ajuns sa ma intreb insistent eu ce stiu sa fac de fapt? si de fapt ce as vrea sa fac ... daca tot sunt la un moment de rascruce si practic am posibilitatea sa aleg ???
si uite asa mi-am adus aminte de arta dupa care am tanjit toata viata. si de care nu am gasit nici o portita sa ma apropii...
si gandindu-ma la arta, mi-am dat seama ca de fapt arta consta in a da ceva din tine celorlalti.ceva frumos. ceva facut din inima. ceva facut cu pasiune. cu sacrificii poate. asta face de fapt fiecare artist. pictorul isi da viziunea asupra a ceea ce a pictat. iti da bucuria de a vedea o opera de arta. muzicianul iti gadila auzul, poetul iti bucura mintea, etc.
si cum spre imensul meu regret nu fac parte din aceasta categorie privilegiata de oameni...m-am intristat din nou foarte tare.
dar cum o anumita doza de incapatanare trebuie sa recunosc si eu ca ma caracterizeaza :D, nu am reusit sa ma consolez cu ideea ca eu chiar nu sunt bun la nimic. si cum sambata (cand s-a stricat modemul) ultimele pagini pe care le-am vizitat au fost despre voluntariat, tot de aici am hotarat sa sarbatoresc si reluarea contactului cu lumea pe calea fibrei optice.
- mai fac o paranteza mare sa spun ca e deja 4:45 am, si cand am uit in urma, nu pot sa invinovatesc pe cineva ca nu a citit ce tot scriu eu acum. nici chiar eu cu un mare spirit autocritic nu am chef sa recitesc... stiu doar ca incerc sa prind in scris fiecare pas ce il fac atunci cand incerc sa urmaresc o idee -
revenind la voluntariat si la faptul ca intrebarea zilei la mine este wtf is going on w/ my life? ... cele doua s-au cionit una de alta din intamplare. s s-a nascut ideea. ca daca nu pot da glas unui anumit talent din mine catre oamenii din jur... atunci mi-as putea dedica viata lor. si mie in acelasi timp. in cel mai folositor si "imbogatitor" fel posibil.
nume ca timorul de est, afganistan, kenya, etiopia, sierra leone, mynnamar pe scurt tari unde nevoia de ajutor este atat de mare incat aproape oricine vrea poate sa mearga sa ajute la orice, imi trec prin fata pagina dpa pagina...
in momentul de fata numele astea ma fac sa rad. de frica cred. adica ma face sa rad imaginea mea peste 3 luni in afganistan. chiar tare de tot. dar in acelasi timp, kenya, india, goa, cambodgia ma atrag la un google mic doar asa...sa vad cum sta treaba. cel putin la fel de tare ma atrag pe cat ma face afganistanul sa rad.
inca... :)
deocamdata mi se pare greu de realizat. mai ales ca nu il vad ca pe un proiect de doi trei ani. ma fad facand asta pentru restul vietii. e ciudat cum am ajuns sa ma simt dator fata de toti oamenii de pe planeta. a fost de ajuns sa imi imaginez cum ar fi daca as ramane singur pe planeta. si asta a pornit de la o discutie banala despre castigatul la loterie.
cineva sustinea ca asta este cel mai mare noroc posibil. eu am sustinut ca sunt alte categorii de noroc care sunt un pic mai importante decat castigul la loto. de exemplu sa fii singurul supravietuitor al unei catastrofe aviatice. sau singurul supavietuitor al razboiului atomic. de aici si ideea cu siguratatea pe planeta. (este si un film pe tema asta am impresia... cu will smith ?)
de unde mi-am dat seama cat de mult de fapt inseamna oamenii pentru mine. cat de mult din existenta mea din ziua de azi o datorez altora. si nu vreu sa nominalizez nimic. prefer sa pastrez ca unitate ... omenirea. si sa o particularizez doar cu efortul meu.
cealalta varianta pe care o am este sa incerc ceea ce am impresia ca tuturora li se pare firesc... si anume un nou job intr-o banca...
si cum totul a pornit cu un citat din Cioran, as putea incheia cu un citat din Iorga, si anume... "inima cunoaste pasiuni pe care ratiunea nu le cunoaste"
cine va invinge ? inima ? ratiunea ? cred ca e o lupta a rabdarii intre cele doua... si de cele mai multe ori invinge ... cine ?
22 de ani !!! eu am 32 si pana nu am recitit aceasta propozitie nu am auzit-o in capul meu. si e incredibil cat de inutil ma simt. atat de inutil incat incep sa ma revolt. pe anii care i-am petrecut prin scoala. care in momentul asta mi se par de o inutilitate si mai mare decat mine. ce am invatat? ce stiu sa fac? daca chiar stiu sa fac ceva...e important la ceva ce stiu eu sa fac? ajuta pe cineva?
fiecare e liber sa faca ce vrea cu viata lui. asa cred eu. atata timp cat nu provoaca suferinta celor din jur prin purtarea sa cred ca un om e liber sa faca ce vrea cu viata sa. (aici mai sunt unele cazuri particulare pe care nu am chef sa le dezbat...pentru ca nu au legatura cu subiectul)
de o buna perioada de timp deja ma aflu intr-o prelungita dilema in ceea ce priveste viata mea, rolul meu pe aici & faze din astea. am avut ocazia sa imi ravad toate dorintele de mic, pornind de la astronaut incoace... si mi-am dat seama ca tot timpul am tanjit dupa o forma sau alta a artei. fie ca e vorba de pictura, muzica, literatura, etc... rand pe rand m-am convins fie ca sunt afon complet cand vine vorba de a fredona un cantec, fie ca am doua maini stangi cand era vorba de ora de desen. nu vreau sa dezbat aici sistemul de invatamant romanesc, dar cred ca stie fiecare cat de "descoperitoare de talente" este scoala din romania. asa ca trecand prin scoala fara sa reusesc sa descopar nimic despre mine, m-am trezit absolvent al unei facultati cu care nu cred ca am nici o legatura. m-am trezilt la un moment dat angajat al une companii despre care nu stiam nimic (nici macar nu-mi placea inghetata cu adevarat). tot peste noapte m-am trezit angajatul unei banci. dupa care a urmat o alta. si o alta. treptat se pare ca am capacitatea sa absorb orice job. nimic din ce mi s-a dat pana acum de facut nu a reusit sa ma puna in pozitia de a nu reusi (fac abstractie aici de unele bugete halucinante :P). am ajuns intr-o perioada relatv scurta sa invat foarte multe lucruri. lucruri despre job in special, dar si multe despre viata. pe care din pacate nu le pot cuantifica in nimic. nu pot sa merg undeva sa spun...eu stiu lucruri.
in momentul in care m-am convins ca in directia asta pot merge pana in panzele albe, nu am mai avut rabdare sa astept sfarsitul. mai ales ca era destul de previzibil (o oarecare zi din saptamana ce ar reprezenta o medie a celorlalte, inmultita cu restul zilelor ce le mai aveam de lucrat pana in momentul in care as fi fost aparat prin lege de munca (din nou :D), adica pana la pensie...
- fac o paranteza mai mare aici si spun ca acesta a fost doar unul din motivele pentru care am hotarat ca singurul tricou care mi se potriveste in romania e acela cu wrong country -
si uite asa am ajuns sa ma intreb insistent eu ce stiu sa fac de fapt? si de fapt ce as vrea sa fac ... daca tot sunt la un moment de rascruce si practic am posibilitatea sa aleg ???
si uite asa mi-am adus aminte de arta dupa care am tanjit toata viata. si de care nu am gasit nici o portita sa ma apropii...
si gandindu-ma la arta, mi-am dat seama ca de fapt arta consta in a da ceva din tine celorlalti.ceva frumos. ceva facut din inima. ceva facut cu pasiune. cu sacrificii poate. asta face de fapt fiecare artist. pictorul isi da viziunea asupra a ceea ce a pictat. iti da bucuria de a vedea o opera de arta. muzicianul iti gadila auzul, poetul iti bucura mintea, etc.
si cum spre imensul meu regret nu fac parte din aceasta categorie privilegiata de oameni...m-am intristat din nou foarte tare.
dar cum o anumita doza de incapatanare trebuie sa recunosc si eu ca ma caracterizeaza :D, nu am reusit sa ma consolez cu ideea ca eu chiar nu sunt bun la nimic. si cum sambata (cand s-a stricat modemul) ultimele pagini pe care le-am vizitat au fost despre voluntariat, tot de aici am hotarat sa sarbatoresc si reluarea contactului cu lumea pe calea fibrei optice.
- mai fac o paranteza mare sa spun ca e deja 4:45 am, si cand am uit in urma, nu pot sa invinovatesc pe cineva ca nu a citit ce tot scriu eu acum. nici chiar eu cu un mare spirit autocritic nu am chef sa recitesc... stiu doar ca incerc sa prind in scris fiecare pas ce il fac atunci cand incerc sa urmaresc o idee -
revenind la voluntariat si la faptul ca intrebarea zilei la mine este wtf is going on w/ my life? ... cele doua s-au cionit una de alta din intamplare. s s-a nascut ideea. ca daca nu pot da glas unui anumit talent din mine catre oamenii din jur... atunci mi-as putea dedica viata lor. si mie in acelasi timp. in cel mai folositor si "imbogatitor" fel posibil.
nume ca timorul de est, afganistan, kenya, etiopia, sierra leone, mynnamar pe scurt tari unde nevoia de ajutor este atat de mare incat aproape oricine vrea poate sa mearga sa ajute la orice, imi trec prin fata pagina dpa pagina...
in momentul de fata numele astea ma fac sa rad. de frica cred. adica ma face sa rad imaginea mea peste 3 luni in afganistan. chiar tare de tot. dar in acelasi timp, kenya, india, goa, cambodgia ma atrag la un google mic doar asa...sa vad cum sta treaba. cel putin la fel de tare ma atrag pe cat ma face afganistanul sa rad.
inca... :)
deocamdata mi se pare greu de realizat. mai ales ca nu il vad ca pe un proiect de doi trei ani. ma fad facand asta pentru restul vietii. e ciudat cum am ajuns sa ma simt dator fata de toti oamenii de pe planeta. a fost de ajuns sa imi imaginez cum ar fi daca as ramane singur pe planeta. si asta a pornit de la o discutie banala despre castigatul la loterie.
cineva sustinea ca asta este cel mai mare noroc posibil. eu am sustinut ca sunt alte categorii de noroc care sunt un pic mai importante decat castigul la loto. de exemplu sa fii singurul supravietuitor al unei catastrofe aviatice. sau singurul supavietuitor al razboiului atomic. de aici si ideea cu siguratatea pe planeta. (este si un film pe tema asta am impresia... cu will smith ?)
de unde mi-am dat seama cat de mult de fapt inseamna oamenii pentru mine. cat de mult din existenta mea din ziua de azi o datorez altora. si nu vreu sa nominalizez nimic. prefer sa pastrez ca unitate ... omenirea. si sa o particularizez doar cu efortul meu.
cealalta varianta pe care o am este sa incerc ceea ce am impresia ca tuturora li se pare firesc... si anume un nou job intr-o banca...
si cum totul a pornit cu un citat din Cioran, as putea incheia cu un citat din Iorga, si anume... "inima cunoaste pasiuni pe care ratiunea nu le cunoaste"
cine va invinge ? inima ? ratiunea ? cred ca e o lupta a rabdarii intre cele doua... si de cele mai multe ori invinge ... cine ?
Saturday, December 13, 2008
prevazut vs neprevazut
E incredibil. E incredibil cu cata repeziciune se schimba lucrurile in viata. Ma confrunt cu o succesiune de fapte marunte, dar care imi schimba perspectiva de cateva ori pe zi deja. Nici nu mai stiu ce sa spun. De fapt nu apuc sa-mi adun gandurile pe un anumit subiect, ca instantaneu de undeva apare o noua emotie, o noua perspectiva.
Ceea ce e aiurea de data aceasta este ca acesta succesiune pare negativa. De la ramas fara curent dimineata acum doua zile, la ramas fara internet azi, totul pare sa mearga din rau in mai rau. Nu apuc sa ma bucur de o anumita rezolvare de moment a unei situatii, ca apar alte gaurele. Samd. In mod sigur traiesc reversul unei medalii. Traiesc reversul unei perioade in care lucrurile pareau ca se rezolva de la sine. Intr-un fel ma asteptam la asta. & am avut tupel sa ma cred prevazator. In mintea mea, constient fiind ca va urma si o perioada grea, am crezut ca am gasit solutia. Ca reducand totul la strictul necear, cu care se presupunea ca m-am obisnuit deja, voi putea trece peste aceasta perioada.
Dar uite cum soarta e hotarata sa aiba intotdeauna ultimul cuvant. Si uite cum datorita ei, a sortii, strictul meu necesar s-a dovedit a fi prea mult pentru o anumita etapa. Lucru pe care trebuie sa recunosc ca nu la-m luat niciodata in calcul. Si asta pot spune cu exactitate este neprevazutul. Acum, in situatia de fata, am marele noroc sa il vad. Sa pun mana pe el. Am marea ocazie sa imi analizez neprevazutul de aproape. Sa il simt. In toata deznadejdea situatie in care am impresia ca sunt, simt cum un zambet imi umple fata. Simt cu ma umfla rasul. Ia incercati sa va imaginati ca sunteti copii din nou, si ca vine un prieten in vizita. Un prieten cu care cea mai mare distractie comuna este faptul ca va speriati unul pe altul de fiecare data cand va vedeti... sau va faceti o farsa... etc. Si urca el tiptil scarile spre camera ta, punandu-si pe el un costum de monstru infiorator, achizitionat cu o tona de lacrimi de la parintii sai, special pentru vizita ce urma sa o faca la tine. Era costumul cu care incerca sa te sperie pe teritoriul tau...
dar ceea ce el nu stie, este ca tu ti-ai scos deja de ceva timp un webcam pe hol, doar asa ca sa stii cam cine trece prin fata camerei tale, daca cumva se opreste mom or dad mai mult decat ar fi necesar in fata usii... chestii din astea.
Si uite asa stai linistit la calculatorul tau si iti vezi prietenul mega preocupat de cum urma sa te sperie...
Pe mine in momentul asta ma pufneste rasul intr-un fel anume...
Cam tot asa m-a pufnit pentru o clipa rasul cand mi-am vazut neprevazutul. Situatia in sine. Si culmea este ca nu e nimic surprinzator in acest neprevazut. Asta m-a facut sa zambesc in urmatoarea clipa. Acum sunt prins de tot felul de revelatii. Si de noi sensuri.
In ce consta toata aceasta intamplare ? am ramas fara internet. Nu stiu exct cum, a sarit siguranta sau asa ceva, dar se pare ca s-a stricat modemul..!? si asta e ultimul lucru care vrei sa ti se intample intr-o sambata la ora pranzului in spania. Asa cum am intuit de la inceput, problema speram sa se poata rezolva luni. Intre timp... back in stone edge. Anyway... privivita asa, situatia in sine nu pare extrem de tragica, dar tiand cont si de alte circumstante, internetul era cam pe ultimul loc printre lucrurile la care as fi renuntat de buna voie in perioada asta.
Si uite cum ma loveste neprevazutul si se strica modemul. Nu-i nimic, zic eu, mergem mai departe...(mai aveam o varianta pt week-end), dau un telefon si stupoare... varianta pentru week-end....se amana pe week-endul viitor. Asa ca brusc am ajuns lock, stock and... ?
Blocat in casa, fara internet. Mi se pare dur. Mai ales cand esti in situatia mea. Adica nu foarte incantat ca ai neaparat oportunitatea sa citesti o carte. (Pentru ca oportunitatea asta o am oricum in fiecare zi... if you know what i mean ...:D)
Asa ca iata-ma brusc spectator la propria-mi viata. Iata cum am ajuns spectator al unor evenimente care ma influenteaza in mod direct si carora nu le pot face nimic sa le influentez in vre-un fel sau altul...
ca sa termin cu o idee pozitiva totusi am invatat si ceva bun din toate astea. am invatat ca perioadele de criza corespund cu perioadele de inspiratie, cu perioadele in care dam ce avem mai bun din noi. cine s-a mai gandit pana acum oare sa isi testeze in felul asta limitele creativitatii? sa se expuna deliberat celor mai vitrege conditii pentru a vedea de ce e in stare?
trebuie sa recunosc faptul ca cei care fac asta se bucura si se vor bucura de adanca mea admitarie, now & forever :)
hla
Ceea ce e aiurea de data aceasta este ca acesta succesiune pare negativa. De la ramas fara curent dimineata acum doua zile, la ramas fara internet azi, totul pare sa mearga din rau in mai rau. Nu apuc sa ma bucur de o anumita rezolvare de moment a unei situatii, ca apar alte gaurele. Samd. In mod sigur traiesc reversul unei medalii. Traiesc reversul unei perioade in care lucrurile pareau ca se rezolva de la sine. Intr-un fel ma asteptam la asta. & am avut tupel sa ma cred prevazator. In mintea mea, constient fiind ca va urma si o perioada grea, am crezut ca am gasit solutia. Ca reducand totul la strictul necear, cu care se presupunea ca m-am obisnuit deja, voi putea trece peste aceasta perioada.
Dar uite cum soarta e hotarata sa aiba intotdeauna ultimul cuvant. Si uite cum datorita ei, a sortii, strictul meu necesar s-a dovedit a fi prea mult pentru o anumita etapa. Lucru pe care trebuie sa recunosc ca nu la-m luat niciodata in calcul. Si asta pot spune cu exactitate este neprevazutul. Acum, in situatia de fata, am marele noroc sa il vad. Sa pun mana pe el. Am marea ocazie sa imi analizez neprevazutul de aproape. Sa il simt. In toata deznadejdea situatie in care am impresia ca sunt, simt cum un zambet imi umple fata. Simt cu ma umfla rasul. Ia incercati sa va imaginati ca sunteti copii din nou, si ca vine un prieten in vizita. Un prieten cu care cea mai mare distractie comuna este faptul ca va speriati unul pe altul de fiecare data cand va vedeti... sau va faceti o farsa... etc. Si urca el tiptil scarile spre camera ta, punandu-si pe el un costum de monstru infiorator, achizitionat cu o tona de lacrimi de la parintii sai, special pentru vizita ce urma sa o faca la tine. Era costumul cu care incerca sa te sperie pe teritoriul tau...
dar ceea ce el nu stie, este ca tu ti-ai scos deja de ceva timp un webcam pe hol, doar asa ca sa stii cam cine trece prin fata camerei tale, daca cumva se opreste mom or dad mai mult decat ar fi necesar in fata usii... chestii din astea.
Si uite asa stai linistit la calculatorul tau si iti vezi prietenul mega preocupat de cum urma sa te sperie...
Pe mine in momentul asta ma pufneste rasul intr-un fel anume...
Cam tot asa m-a pufnit pentru o clipa rasul cand mi-am vazut neprevazutul. Situatia in sine. Si culmea este ca nu e nimic surprinzator in acest neprevazut. Asta m-a facut sa zambesc in urmatoarea clipa. Acum sunt prins de tot felul de revelatii. Si de noi sensuri.
In ce consta toata aceasta intamplare ? am ramas fara internet. Nu stiu exct cum, a sarit siguranta sau asa ceva, dar se pare ca s-a stricat modemul..!? si asta e ultimul lucru care vrei sa ti se intample intr-o sambata la ora pranzului in spania. Asa cum am intuit de la inceput, problema speram sa se poata rezolva luni. Intre timp... back in stone edge. Anyway... privivita asa, situatia in sine nu pare extrem de tragica, dar tiand cont si de alte circumstante, internetul era cam pe ultimul loc printre lucrurile la care as fi renuntat de buna voie in perioada asta.
Si uite cum ma loveste neprevazutul si se strica modemul. Nu-i nimic, zic eu, mergem mai departe...(mai aveam o varianta pt week-end), dau un telefon si stupoare... varianta pentru week-end....se amana pe week-endul viitor. Asa ca brusc am ajuns lock, stock and... ?
Blocat in casa, fara internet. Mi se pare dur. Mai ales cand esti in situatia mea. Adica nu foarte incantat ca ai neaparat oportunitatea sa citesti o carte. (Pentru ca oportunitatea asta o am oricum in fiecare zi... if you know what i mean ...:D)
Asa ca iata-ma brusc spectator la propria-mi viata. Iata cum am ajuns spectator al unor evenimente care ma influenteaza in mod direct si carora nu le pot face nimic sa le influentez in vre-un fel sau altul...
ca sa termin cu o idee pozitiva totusi am invatat si ceva bun din toate astea. am invatat ca perioadele de criza corespund cu perioadele de inspiratie, cu perioadele in care dam ce avem mai bun din noi. cine s-a mai gandit pana acum oare sa isi testeze in felul asta limitele creativitatii? sa se expuna deliberat celor mai vitrege conditii pentru a vedea de ce e in stare?
trebuie sa recunosc faptul ca cei care fac asta se bucura si se vor bucura de adanca mea admitarie, now & forever :)
hla
cat mai costa dumnezeu
Daca as fi intr-o inchisoare, si printr-o minune as avea un pestisor de aur, care mi-ar zice urmatoarele: uite cum sta treaba, faza aia cu 3 dorinte e cam overexposed, tot ce pot sa fac pentru tine este sa fac o bara sa dispara. Asa ca, alege!,ce bara ai vrea sa diapara ? daca am privi aceste bari ale inchisorii ce ne inconjoara pe ca pe o „bariera” in sine in calea unui ideal? si am avea ocazia sa scapam de una din aceste bariere ... care ar fi aceea care ar merita sa fie aruncata la cosul de gunoi prima ?
eu cred ca religia. In forma ei abstracta. a valorii ei intrinseci. Care sincer vorbind cred ca este egala cu 0, ca sa nu intru mai mai mult in amanunte. Si sa ma explic. Eu am ajuns sa judec lucrurile dupa felul in care ma influenteaza pe mine. Si am ajuns la concluzia ca religia, in forma ei acceptata azi (si nu vreau pentru nimic in lume sa particularizez vre-un caz anume, tocmai pentru a nu putea fi acuzat ca sunt partizanul vre-unui domnezeu, budha, allah sau mai stiu eu ce alte nume a primit) nu ajuta practic cu nimic. E intemeiata pe niste ritualuri de mult apuse, care si-au pierdut de mult esenta in mijlocul societatii din ziua de azi. Si daca nu ajta la nimic ? pentru ce a avea nevoie de ea ? pentru ce sa imi spuna cineva cui trebuie eu sa ma rog? De ce nu pot face eu de capul meu ? nu ajung unde trebuie rugaciunile mele daca nu sunt facute intr-un cadru organizat asa cum se intampla la biserica? (care pentru mine au ajuns sa reprezinte intr-un fel materializare religiei, punerea teoriei in practica...etc)
dar de ce s-ar putea intampla asta ? are dumnezeu mai multe adrese? Se duc rugile mele la una din adrese pe care dumnezeu nu o verifica asa de des? Oare dumnezeu verifica zilnic adresa pe care vin rugaciunile din biserica? Ce reprezinta de fapt aceasta biserica ? dincolo de pietrele si mortarul obisnuit din care se face orice casa ? de ce se pastreaza aceasta aura mistica ? de ce vorbesc oamenii in soapta in biserica ? oare doi popi, daca sunt absolut singuri in biserica vorbesc in soapta ? oare ei cand se intalnesc nu isi spun si ei un banc? Ca orice om la lucru? Si unde il spun in cazul asta? Ies pana afara? Hai ca stiu un banc tare, merita sa iesim la minus 15 grade sa ti-l spun...
de ce nu se poate sa privim asa biserica ? de ce ii atribuim puteri ? pentru ca asta e adevarul. Toata putere pe care a avut-o religia/biserica asupra oamenilor a fost doar aceea atribuita chiar de ei. De ce continuam sa le atribuim acestor oameni merite in plus? Ce fac ei pentru asta?
In nici un caz ceea ce „pretind” ca fac...
Adica nu cred ca intermediaza nimic de fapt. Ia ganditi-va un pic... daca si un singur popa din lumea asta ar putea pe bune sa vorbeasca cu domnezeu ... nu ar fi o coada cat de doua ori ecuatorul la usa lui ??? ar veni si de pe alte planete sa stea la coada. Da, fucking alienii si-ar da antenele cu gel si ar trece la budhism daca ar fi vre-un mosulica cu toiag ce vorbeste cu dumnezeu!!!
Nu stiu daca pot fi catalogat ateu. Probabil ca din punctul de vedere al practicantilor de religii sunt. Din punctul meu de vedere nu sunt. Pentru ca stiu sigur ca in adancul sufletului meu cred in ceva. Nu stiu cum il cheama. Ii spun dumnezeu din reflex. Ca asa am auzit de mic copil in jurul meu. Si sincer, nici nu ma intereseaza cum il cheama. Atata timp cat sufletul meu zambeste cand se uita spre el imi e de ajuns. Atata timp cat constiinta mea ii simte prezenta sunt linistit. Sunt linistit pentru ca stiu ca el vede in sufletul nostru. Si daca pe acela reusim sa il pastram curat, nu avem nevoie de nici o biserica din lume pentru ca „EL”sa ne asculte rugaciunile.
Ca sa revin un pic la religie/biserica. Revin si la intrebarea...daca nu ne ajuta cu nimic ? atunci de ce mai exista? De ce mai are atata putere? De ce sta pe mintile a miliardelor de oameni ? din ce anume isi trage aceasta putere am spus putin mai sus. Din noi, din oameni. Noi ii dam aceasta putere. Si culmea e ca daca ne intreaba cineva de ce o facem, nu prea cred ca avem un raspuns rapid la indemana. Si atunci ce spunem ? ca...asa e...si ca asa trebuie sa fie. Si culmea, atitudinea asta ghici de unde vine ? sa aiba oare vre-o legatura cu stravechiul „crede si nu cerceta” ? si nu ma refer aici la partea la care sare imediat biserica... si anume la dovezile aduse de cercetarea stiintifica. Nu. Ma refer la un pic de cercetare facuta cu ajutorul propriilor nostrii neuroni intr-o dupa amiaza in care nu aveam foarte multe lucruri de facut cu ei. Ma refer la cateva intrebari aparent banale pe care am putea sa ni le punem. (de genul celor amintite mai sus...dar nu numai) de ce are nevoie dumnezeu de banii mei? Pe ce ii cheltuie? Oare el ce fel de pasta de dinti foloseste daca pentru o „slujba speciala” popa te taxeaza dublu. Dublu a ce ? Nu am citit biblia, si aici trebuie sa imi recunosc ignoranta si sa imi fac mea culpa. Deci s-ar putea sa vorbesc in necunostinta de cauza. Asa ca va cer voua ajutorul... acelora ce ati citit biblia... era vorba undeva de vre-o taxa? Daca da, in ce moneda era exprimata? Nu de alta, dar spiritul meu inca putin bancar ar vrea sa faca un calcul, sa vedem la cat se ridica valoarea acelei taxe in toate monedele existente in lume. Sa stie oamenii de la bun inceput cat ii costa hobby-ul asta macar in ceea ce priveste partea materiala. Cred ca am putea face si un indice din aceasta taxa. Daca e amintita in biblie, nu inteleg cum de nu s-a gandit nimeni pana acum la asta. Ar putea fi ca pretul de referinta la aur. Am putea lua ziarul de dimineata, si indemnati de un puternic spirit evlavios sa ne repezim la rubrica financiara sa vedem cum mai sta dumnezeu azi. Cat mai costa.
eu cred ca religia. In forma ei abstracta. a valorii ei intrinseci. Care sincer vorbind cred ca este egala cu 0, ca sa nu intru mai mai mult in amanunte. Si sa ma explic. Eu am ajuns sa judec lucrurile dupa felul in care ma influenteaza pe mine. Si am ajuns la concluzia ca religia, in forma ei acceptata azi (si nu vreau pentru nimic in lume sa particularizez vre-un caz anume, tocmai pentru a nu putea fi acuzat ca sunt partizanul vre-unui domnezeu, budha, allah sau mai stiu eu ce alte nume a primit) nu ajuta practic cu nimic. E intemeiata pe niste ritualuri de mult apuse, care si-au pierdut de mult esenta in mijlocul societatii din ziua de azi. Si daca nu ajta la nimic ? pentru ce a avea nevoie de ea ? pentru ce sa imi spuna cineva cui trebuie eu sa ma rog? De ce nu pot face eu de capul meu ? nu ajung unde trebuie rugaciunile mele daca nu sunt facute intr-un cadru organizat asa cum se intampla la biserica? (care pentru mine au ajuns sa reprezinte intr-un fel materializare religiei, punerea teoriei in practica...etc)
dar de ce s-ar putea intampla asta ? are dumnezeu mai multe adrese? Se duc rugile mele la una din adrese pe care dumnezeu nu o verifica asa de des? Oare dumnezeu verifica zilnic adresa pe care vin rugaciunile din biserica? Ce reprezinta de fapt aceasta biserica ? dincolo de pietrele si mortarul obisnuit din care se face orice casa ? de ce se pastreaza aceasta aura mistica ? de ce vorbesc oamenii in soapta in biserica ? oare doi popi, daca sunt absolut singuri in biserica vorbesc in soapta ? oare ei cand se intalnesc nu isi spun si ei un banc? Ca orice om la lucru? Si unde il spun in cazul asta? Ies pana afara? Hai ca stiu un banc tare, merita sa iesim la minus 15 grade sa ti-l spun...
de ce nu se poate sa privim asa biserica ? de ce ii atribuim puteri ? pentru ca asta e adevarul. Toata putere pe care a avut-o religia/biserica asupra oamenilor a fost doar aceea atribuita chiar de ei. De ce continuam sa le atribuim acestor oameni merite in plus? Ce fac ei pentru asta?
In nici un caz ceea ce „pretind” ca fac...
Adica nu cred ca intermediaza nimic de fapt. Ia ganditi-va un pic... daca si un singur popa din lumea asta ar putea pe bune sa vorbeasca cu domnezeu ... nu ar fi o coada cat de doua ori ecuatorul la usa lui ??? ar veni si de pe alte planete sa stea la coada. Da, fucking alienii si-ar da antenele cu gel si ar trece la budhism daca ar fi vre-un mosulica cu toiag ce vorbeste cu dumnezeu!!!
Nu stiu daca pot fi catalogat ateu. Probabil ca din punctul de vedere al practicantilor de religii sunt. Din punctul meu de vedere nu sunt. Pentru ca stiu sigur ca in adancul sufletului meu cred in ceva. Nu stiu cum il cheama. Ii spun dumnezeu din reflex. Ca asa am auzit de mic copil in jurul meu. Si sincer, nici nu ma intereseaza cum il cheama. Atata timp cat sufletul meu zambeste cand se uita spre el imi e de ajuns. Atata timp cat constiinta mea ii simte prezenta sunt linistit. Sunt linistit pentru ca stiu ca el vede in sufletul nostru. Si daca pe acela reusim sa il pastram curat, nu avem nevoie de nici o biserica din lume pentru ca „EL”sa ne asculte rugaciunile.
Ca sa revin un pic la religie/biserica. Revin si la intrebarea...daca nu ne ajuta cu nimic ? atunci de ce mai exista? De ce mai are atata putere? De ce sta pe mintile a miliardelor de oameni ? din ce anume isi trage aceasta putere am spus putin mai sus. Din noi, din oameni. Noi ii dam aceasta putere. Si culmea e ca daca ne intreaba cineva de ce o facem, nu prea cred ca avem un raspuns rapid la indemana. Si atunci ce spunem ? ca...asa e...si ca asa trebuie sa fie. Si culmea, atitudinea asta ghici de unde vine ? sa aiba oare vre-o legatura cu stravechiul „crede si nu cerceta” ? si nu ma refer aici la partea la care sare imediat biserica... si anume la dovezile aduse de cercetarea stiintifica. Nu. Ma refer la un pic de cercetare facuta cu ajutorul propriilor nostrii neuroni intr-o dupa amiaza in care nu aveam foarte multe lucruri de facut cu ei. Ma refer la cateva intrebari aparent banale pe care am putea sa ni le punem. (de genul celor amintite mai sus...dar nu numai) de ce are nevoie dumnezeu de banii mei? Pe ce ii cheltuie? Oare el ce fel de pasta de dinti foloseste daca pentru o „slujba speciala” popa te taxeaza dublu. Dublu a ce ? Nu am citit biblia, si aici trebuie sa imi recunosc ignoranta si sa imi fac mea culpa. Deci s-ar putea sa vorbesc in necunostinta de cauza. Asa ca va cer voua ajutorul... acelora ce ati citit biblia... era vorba undeva de vre-o taxa? Daca da, in ce moneda era exprimata? Nu de alta, dar spiritul meu inca putin bancar ar vrea sa faca un calcul, sa vedem la cat se ridica valoarea acelei taxe in toate monedele existente in lume. Sa stie oamenii de la bun inceput cat ii costa hobby-ul asta macar in ceea ce priveste partea materiala. Cred ca am putea face si un indice din aceasta taxa. Daca e amintita in biblie, nu inteleg cum de nu s-a gandit nimeni pana acum la asta. Ar putea fi ca pretul de referinta la aur. Am putea lua ziarul de dimineata, si indemnati de un puternic spirit evlavios sa ne repezim la rubrica financiara sa vedem cum mai sta dumnezeu azi. Cat mai costa.
Friday, December 12, 2008
Parintii...
Am descoperit ca cel mai greu lucru de lasat in urma ta sunt parintii. sau cel putin pentru mine se pare ca asa stau lucrurile. si ce mi se pare cel mai ciudat este ca nu iti poti face planuri cu parintii. pur si simplu. nu ii pot vedea decat in trecutul meu. mi se pare ca sirul firesc al vietii se indeparteaza de cel al parintilor tai odata cu trecerea anilor. cred ca am stiut asta tot timpul, dar nu inteleg dece abia acum am reusit sa mi-o spun cu voce tare. asta e si motivul pentru care cred ca am ajuns sa plang la desene animate. pentru ca sobolanul acela vroia din tot sufletul sa aiba binecuvantarea tatalui sau. dar in celasi timp stia ca drumul lui e altul decat cel al clanului de sobolani. ce bine si ce repede se termina la desenele animate totul...
Wednesday, December 10, 2008
"We hope you enjoy your stay in Australia."
Azi mi-am "pus" viza pentru Australia. Mi-am pus e mult spus. am completat un formular online si dupa 3 ore am primit un e-mail in care mi se aducea la cunostinta ca cererea mea a fost aprobata, si ca pot merge in australia oricand imi trece prin cap in urmatorul an. titlul postului e copy/paste din finalul mail-ului primit :D
asta da subiect de meditatie ce mi-am luat...
asta da subiect de meditatie ce mi-am luat...
Tuesday, December 9, 2008
Walt Disney
avantaje si dezavantaje. sunt peste tot. la orice pas din viata, la fiecare decizie, trebuie sa avem in vedere avantajele si dezavantajele...
si le cam avem...pe cele pe care le stim. despre restul.... credem ca ni le asumam.
si poti face asta cu avantajele neasteptate... ti le poti asuma usor... cu zambetul pe buze... de parca chiar o meriti.
dar ce te faci cu dezavantajele neasteptate ? cele care te surprind acolo unde credeai ca ai un avantaj ?
faza asta cu foarte mult timp liber la mine se dovedeste a avea deja doua fete :(. azi am vazut-o clar pe cea care nu im place... si am vazut cat de riscant e jocul in sine... ce usor poti sa aluneci de pe o fata pe alta...
tot timpul ce il am la dispozitie...l-am cam dedicat... ganditului :D (o alta forma de a spune ca nu faci nimic pentru cei ce au nevoie de cuvinte din lumea lor...:P), fapt care mi-a permis sa-mi fac o destul de dura autoevaluare. am stat ore in sir sa incerc sa imi urmaresc si cele mai scurte flashuri care imi treceau prin cap...
despre mine, despre stari ale mele. despre situatii diferite in care am reactionat asemanator, sau invers, incercand sa-mi explic mie cu adevarat ce a cauzat fiecare reactie in parte... si muulte altele.
faza nasoala e ca toate incursiunile astea se pare ca au urmari. am nevoie de mine pur si simplu pentru a face asta. fara nici o masca, fara nici un scut de protectie fata de mediul inconjurator. si am impresia ca renuntatul la acest scut are de fapt repercursiuni destul de dure. nu prea stiu exact cum sa explic dar am impresia ca daca renunti la el de tot, si pentru o perioada mai indelungata, e destul de greu a il pui la loc repede. asa ca am ramas un pic descoperit. foarte emotiv. iarasi nu stiu cum sa explic...
in fine, cand m-am hotarat sa ma uit la filme ieri, mi-am dat repede seama ca nu pot face fata unui film bun. adica din start nu ma simteam in stare sa inteleg nimic din nici un film. vroiam ceva care sa ma relaxeze si sa ma faca sa rad daca se poate...
asa ca am trecut repede de aproape toate filmele ce le am eu si care nu le-am vazut inca... si am hotarat azi ca ratatouille ar trebui sa intruneasca conditiile de mai sus.
si...lovitura sub centura. plangeam la un moment dat ca un copil caruia i-a murit canarul mancat de pisica ce tocmai s-a autoinchis in cuptorul incins.
dupa care m-am enervat brusc. c'mmon ? care-i faza ? cum de am ajuns sa plang la desene animate in pushka mea ? what the FUCK happened with tom & jerry ? alea nu ma faceau sa plang... nici coyote cu tota idiotenia lui nu ma facea decat sa rad. de ce au ajuns si desenele animate sa transmita mesaje ?
trecand peste rabufnirea asta nu pot insa sa nu fiu speriat de starea in care te aduce selfinpection-ul practicat de mine de curand...
si din pacate nu am impresia ca am castgat prea multe din asta...
but hey, shit happends, on a regular basis :D
noroc totusi ca, macar la final, transmite un mesaj mega pozitiv pentru psihicul meu ridicol de emotionat, asa cum sta bine unui pursange american :D
long live Walt Disney :))
si le cam avem...pe cele pe care le stim. despre restul.... credem ca ni le asumam.
si poti face asta cu avantajele neasteptate... ti le poti asuma usor... cu zambetul pe buze... de parca chiar o meriti.
dar ce te faci cu dezavantajele neasteptate ? cele care te surprind acolo unde credeai ca ai un avantaj ?
faza asta cu foarte mult timp liber la mine se dovedeste a avea deja doua fete :(. azi am vazut-o clar pe cea care nu im place... si am vazut cat de riscant e jocul in sine... ce usor poti sa aluneci de pe o fata pe alta...
tot timpul ce il am la dispozitie...l-am cam dedicat... ganditului :D (o alta forma de a spune ca nu faci nimic pentru cei ce au nevoie de cuvinte din lumea lor...:P), fapt care mi-a permis sa-mi fac o destul de dura autoevaluare. am stat ore in sir sa incerc sa imi urmaresc si cele mai scurte flashuri care imi treceau prin cap...
despre mine, despre stari ale mele. despre situatii diferite in care am reactionat asemanator, sau invers, incercand sa-mi explic mie cu adevarat ce a cauzat fiecare reactie in parte... si muulte altele.
faza nasoala e ca toate incursiunile astea se pare ca au urmari. am nevoie de mine pur si simplu pentru a face asta. fara nici o masca, fara nici un scut de protectie fata de mediul inconjurator. si am impresia ca renuntatul la acest scut are de fapt repercursiuni destul de dure. nu prea stiu exact cum sa explic dar am impresia ca daca renunti la el de tot, si pentru o perioada mai indelungata, e destul de greu a il pui la loc repede. asa ca am ramas un pic descoperit. foarte emotiv. iarasi nu stiu cum sa explic...
in fine, cand m-am hotarat sa ma uit la filme ieri, mi-am dat repede seama ca nu pot face fata unui film bun. adica din start nu ma simteam in stare sa inteleg nimic din nici un film. vroiam ceva care sa ma relaxeze si sa ma faca sa rad daca se poate...
asa ca am trecut repede de aproape toate filmele ce le am eu si care nu le-am vazut inca... si am hotarat azi ca ratatouille ar trebui sa intruneasca conditiile de mai sus.
si...lovitura sub centura. plangeam la un moment dat ca un copil caruia i-a murit canarul mancat de pisica ce tocmai s-a autoinchis in cuptorul incins.
dupa care m-am enervat brusc. c'mmon ? care-i faza ? cum de am ajuns sa plang la desene animate in pushka mea ? what the FUCK happened with tom & jerry ? alea nu ma faceau sa plang... nici coyote cu tota idiotenia lui nu ma facea decat sa rad. de ce au ajuns si desenele animate sa transmita mesaje ?
trecand peste rabufnirea asta nu pot insa sa nu fiu speriat de starea in care te aduce selfinpection-ul practicat de mine de curand...
si din pacate nu am impresia ca am castgat prea multe din asta...
but hey, shit happends, on a regular basis :D
noroc totusi ca, macar la final, transmite un mesaj mega pozitiv pentru psihicul meu ridicol de emotionat, asa cum sta bine unui pursange american :D
long live Walt Disney :))
Sunday, December 7, 2008
next level ?
varsta incepe sa isi spuna cuvantul. si nu e vorba ca as deveni mai intelept asa cum probabil ar fi normal...
nu!
e vorba despre faptul ca am ajuns se pare la varsta cand trebuie sa imi iau ramas bun de la clubbing. si de la un gen de muzica.
despre muzica electronica este vorba. si nu e vorba ca nu mai imi place muzica in sine. doar ca am ajuns in faza in care sunt mai multe minusuri decat plusuri cand e vorba de ies intr-un club cu muzica electronica...
aseara am fost la puzle, la maineventul Robert Sanchez (cu care se pare ca am si ceva poze ??)
muzica in general ok (daca mergeam in schimb la villalobos cred ca era un pi mai bine...), atmosfera ok... si totusi
ceva nu a fost ok. eu oare ? m-am simtit un pic ciudat deoarece in momentul in care mi-a zambit prima tipa, primul meu impuls a fost sa-i cer id-ul, sa ma conving ca nu am probleme cu legea daca ii zambesc inapoi...
ce vreau eu sa spun e ca parca firele mele albe (si de cand mi-am lasat parul sa creasca chiar se vad!) ude leoarca de transpiratia ce ti-o provoaca un dj cu un set bun, ajutat si de tine bineinteles, m-au facut sa zambesc larg acum cand am inceput sa-mi aduc aminte secvente de ieri noapte...
asta daca ar fi sa analizez din puct de vedere estetic cum arat eu rupt printre sute de copii cel putin la fel de rupti ca si mine...
daca ma uit in schimb la side effects, la hangoverul care tine din ce in ce mai mult, si care pare din ce in ce mai greu de suportat...lucrurile sunt si mai clare.
daca ma uit la aspectul "socializare" ce il implica mersul la party, de-a dreptul incep sa rad. a vazut oare cineva vreodata vre-un pic de socializare la un party house ? (daca stau bine sa ma gandesc, totusi,cateodata asta este si un avantaj, faptul ca te poti bucura de muzica fara sa te perturbe nimeni-cunoscatorii stie:D)
pe parcursul zilei, mi-a trecut deja de cateva ori prin cap sa zic gata cu genul asta de party. nu o fac pentru ca stiu ca ... i still got it :D
si pentru ca, tot azi, mi-a venit ideea sa-mi fac o retragere "oficiala" din chestia asta... oficiala in sensul sa fac un ultim extra long party de adio :D
si unde as putea face asta mai bine decat in ibiza...? next summer ?
we will see :)
hasta luego amigos
nu!
e vorba despre faptul ca am ajuns se pare la varsta cand trebuie sa imi iau ramas bun de la clubbing. si de la un gen de muzica.
despre muzica electronica este vorba. si nu e vorba ca nu mai imi place muzica in sine. doar ca am ajuns in faza in care sunt mai multe minusuri decat plusuri cand e vorba de ies intr-un club cu muzica electronica...
aseara am fost la puzle, la maineventul Robert Sanchez (cu care se pare ca am si ceva poze ??)
muzica in general ok (daca mergeam in schimb la villalobos cred ca era un pi mai bine...), atmosfera ok... si totusi
ceva nu a fost ok. eu oare ? m-am simtit un pic ciudat deoarece in momentul in care mi-a zambit prima tipa, primul meu impuls a fost sa-i cer id-ul, sa ma conving ca nu am probleme cu legea daca ii zambesc inapoi...
ce vreau eu sa spun e ca parca firele mele albe (si de cand mi-am lasat parul sa creasca chiar se vad!) ude leoarca de transpiratia ce ti-o provoaca un dj cu un set bun, ajutat si de tine bineinteles, m-au facut sa zambesc larg acum cand am inceput sa-mi aduc aminte secvente de ieri noapte...
asta daca ar fi sa analizez din puct de vedere estetic cum arat eu rupt printre sute de copii cel putin la fel de rupti ca si mine...
daca ma uit in schimb la side effects, la hangoverul care tine din ce in ce mai mult, si care pare din ce in ce mai greu de suportat...lucrurile sunt si mai clare.
daca ma uit la aspectul "socializare" ce il implica mersul la party, de-a dreptul incep sa rad. a vazut oare cineva vreodata vre-un pic de socializare la un party house ? (daca stau bine sa ma gandesc, totusi,cateodata asta este si un avantaj, faptul ca te poti bucura de muzica fara sa te perturbe nimeni-cunoscatorii stie:D)
pe parcursul zilei, mi-a trecut deja de cateva ori prin cap sa zic gata cu genul asta de party. nu o fac pentru ca stiu ca ... i still got it :D
si pentru ca, tot azi, mi-a venit ideea sa-mi fac o retragere "oficiala" din chestia asta... oficiala in sensul sa fac un ultim extra long party de adio :D
si unde as putea face asta mai bine decat in ibiza...? next summer ?
we will see :)
hasta luego amigos
Thursday, December 4, 2008
Valencia din nou...
here i am back in valencia :)
cele doua luni prin benicarlo/peniscola au fost foarte bune. mai putin frigul din ultima perioada, dar daca scap si de raceala asta de aum s-ar zice ca am trecut cu bine si peste frig.
so...m-am mutat inapoi in valencia, asa ca o sa continui cu descoperirea acestui oras ...
hla :)
cele doua luni prin benicarlo/peniscola au fost foarte bune. mai putin frigul din ultima perioada, dar daca scap si de raceala asta de aum s-ar zice ca am trecut cu bine si peste frig.
so...m-am mutat inapoi in valencia, asa ca o sa continui cu descoperirea acestui oras ...
hla :)
Monday, December 1, 2008
in? or... out ?
SOCIETÁTE, societăţi, s.f. 1.Totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legaţi între ei prin anumite raporturi economice. ♦ Ansamblu unitar, sistem organizat de relaţii între oameni istoriceşte determinate, bazate pe relaţii economice şi de schimb; p. ext. sistem social. ♦ Cerc limitat de oameni de prim rang (prin poziţie socială, situaţie materială etc.). 2. Asociaţie de persoane constituită într-un anumit scop (ştiinţific, literar, sportiv etc.). 3. (Comerţ) Asociaţie de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiţii de capital, în vederea obţinerii unor beneficii comune. ♢ Societate în nume colectiv = asociaţie între un număr limitat de persoane, care întemeiază o întreprindere comercială sau industrială, depunând fiecare capital şi contribuţie în muncă şi răspunzând solidar şi nelimitat la obligaţiile pe care şi le-au asumat. 4. Grup de oameni care petrec un anumit timp împreună; tovărăşie, companie. ♢ Expr. În societate = între oameni, în lume. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. société, lat. societas, -atis.
Sursa: DEX '98 | (long life copy/paste :D)
Daca ma uit un pic la prima fraza din defintia societatii conform DEX online mi se ridica parul pe mine...
din prima fraza invatam tot ce e nevoie sa stim pentru a putea trai fericiti in aceasta societate... cu prima fraza ne invata ca suntem legati in societate prin raporturi economice ? fie ele si "anumite"... tot economice raman.
nici nu mai vreau sa citesc mai departe... nu mai vreau nimic de la o societate care are in definitia ei o "relatie economica"...
postul asta trebuia sa fie complet altfel... cand am pus titlul, vroiam sa dezbat de unul singur daca merita sa te agiti sa faci parte din societatea in care traiesti...
vroiam sa ma intreb cu voce tare ce anume este de facut atunci cand constati ca idealurile tale sunt tot mai departe de ale societatii in care traiesti... vroiam sa ma intreb care sunt compromisurile minime pe care trebuie sa le faci pentru a te integra in aceasta societate... vroiam sa ma intreb dca merita sa te integrezi in aceasta societate... vroiam sa analizez avantaje vs dezavantaje...etc...
si in timp ce ma gandeam ca o definitie din dictionar e un punct de plecare destul de bun pentru asa un subiect, am facut un copy/paste dupa care am citit...
dupa care m-am enervat direct. si dintr-o data parca nu mai am chef sa fac nici un compromis. dintr-o data parc nu mai are rost sa dezbat nimic...
ce sa dezbat daca plecand de la definitie nu mi se potriveste ?
si totusi...
datorita faptului ca e alcatuita din oameni, nu pot renunta la aceasta societate. pentru ca pur si simplu iubesc oamenii. ii iubesc la modul general... pe toti deodata, cu toate defectele si calitatile la un loc. pentru ca ma incapatanez sa cred ca per total oamenii sunt buni, ca au mai multe parti bune decat rele...
si atunci nu pot sa nu ma intreb cum se face ca o societate alcatuita din oameni per total buni sa ajunga sa traiasca asa cum o face ? adica nu stiu cum sa mai zic, dar nu cunosc pe nimeni care sa spuna cu sufletul impacat ca e multumit de societatea in care traieste. si totusi nimeni nu are timp sa se opeasca o secunda din goana in care s-a transformat viata sa si sa si-o acorde siesi. acea secunda.
Sursa: DEX '98 | (long life copy/paste :D)
Daca ma uit un pic la prima fraza din defintia societatii conform DEX online mi se ridica parul pe mine...
din prima fraza invatam tot ce e nevoie sa stim pentru a putea trai fericiti in aceasta societate... cu prima fraza ne invata ca suntem legati in societate prin raporturi economice ? fie ele si "anumite"... tot economice raman.
nici nu mai vreau sa citesc mai departe... nu mai vreau nimic de la o societate care are in definitia ei o "relatie economica"...
postul asta trebuia sa fie complet altfel... cand am pus titlul, vroiam sa dezbat de unul singur daca merita sa te agiti sa faci parte din societatea in care traiesti...
vroiam sa ma intreb cu voce tare ce anume este de facut atunci cand constati ca idealurile tale sunt tot mai departe de ale societatii in care traiesti... vroiam sa ma intreb care sunt compromisurile minime pe care trebuie sa le faci pentru a te integra in aceasta societate... vroiam sa ma intreb dca merita sa te integrezi in aceasta societate... vroiam sa analizez avantaje vs dezavantaje...etc...
si in timp ce ma gandeam ca o definitie din dictionar e un punct de plecare destul de bun pentru asa un subiect, am facut un copy/paste dupa care am citit...
dupa care m-am enervat direct. si dintr-o data parca nu mai am chef sa fac nici un compromis. dintr-o data parc nu mai are rost sa dezbat nimic...
ce sa dezbat daca plecand de la definitie nu mi se potriveste ?
si totusi...
datorita faptului ca e alcatuita din oameni, nu pot renunta la aceasta societate. pentru ca pur si simplu iubesc oamenii. ii iubesc la modul general... pe toti deodata, cu toate defectele si calitatile la un loc. pentru ca ma incapatanez sa cred ca per total oamenii sunt buni, ca au mai multe parti bune decat rele...
si atunci nu pot sa nu ma intreb cum se face ca o societate alcatuita din oameni per total buni sa ajunga sa traiasca asa cum o face ? adica nu stiu cum sa mai zic, dar nu cunosc pe nimeni care sa spuna cu sufletul impacat ca e multumit de societatea in care traieste. si totusi nimeni nu are timp sa se opeasca o secunda din goana in care s-a transformat viata sa si sa si-o acorde siesi. acea secunda.
sfaturi
toata lumea primeste sfaturi. toata lumea da sfaturi.
oare nu s-a gandit nimeni ca sunt inutile ? atat sfaturile noastre pentru ceilalti, cat si cele ce le primim?
sa nu fiu inteles gresit, nu ma refer la sfaturi impersonale, de genul "sfatul meu este sa fii cuminte" sau "sfatul meu este este sa analizezi bine situatia" etc. ma refer la sfaturi ce privesc alegerile pe care ajungem sa le facem in anumite momente ale vietii...
despre aceste sfaturi am ajuns sa cred ca nu isi au rostul. pentru ca orice am spune noi unei persoane, orice am sfatui-o noi, realizarile sale depind in intregime de sine insusi. reciproc valabil deasemenea.
eu cred ca daca luam 3 persoane si le punem in fata aceleasi situatii, si presupunand ca au ales toate 3 exact aceeasi varianta, o sa avem surpriza sa constatam peste ceva timp ca drumul fiecaruia este diferit. deasemenea, rezultatul la care vor ajunge aceste 3 persoane, indraznesc sa cred ca va fi diferit.
oare nu s-a gandit nimeni ca sunt inutile ? atat sfaturile noastre pentru ceilalti, cat si cele ce le primim?
sa nu fiu inteles gresit, nu ma refer la sfaturi impersonale, de genul "sfatul meu este sa fii cuminte" sau "sfatul meu este este sa analizezi bine situatia" etc. ma refer la sfaturi ce privesc alegerile pe care ajungem sa le facem in anumite momente ale vietii...
despre aceste sfaturi am ajuns sa cred ca nu isi au rostul. pentru ca orice am spune noi unei persoane, orice am sfatui-o noi, realizarile sale depind in intregime de sine insusi. reciproc valabil deasemenea.
eu cred ca daca luam 3 persoane si le punem in fata aceleasi situatii, si presupunand ca au ales toate 3 exact aceeasi varianta, o sa avem surpriza sa constatam peste ceva timp ca drumul fiecaruia este diferit. deasemenea, rezultatul la care vor ajunge aceste 3 persoane, indraznesc sa cred ca va fi diferit.
Subscribe to:
Posts (Atom)
