de la haiduci la ... prezenta

printr-o ciudata asociere am ajuns la o ciudata intrebare.
sunt "fan" in fb al paginii Poli Timisoara. Care au publicat azi un album in format audio a unei formatii banuiesc din Timisoaea, Noi Din Banat. Plecand de la melodia lor pe nume Paul Chinezul am ajuns la o cura youtube de phoenix, de la negru voda, nunta, mica tiganiada, ajungand in cele din urma la cicarlia. de unde m-a apucat cheful sa-l aud pe enescu interpretand-o. asa am ajuns la zdob si duc, etc cine o mai interpreteaza...
ajungand playlistul adhoc alcatuit la strunga, mi-am adus aminte de haiduci, care impreuna cu enescu mi-am dat seaam ca m-au facut putin nostalgic. imi e dor de romania? hmm... ciudat. cu noua definitie a dorului in minte, am mers mai departe. sa fie vorba de ego? egoul meu definit in romania? dupa care mi-am adus aminte de o incercare ce am avut-o aici la un moment dat de a explica cuiva de ce am plecat. de ce nu puteam sa fac schimbarile acestea in viata mea si acolo. si simnteam cumva raspunsul in mine, dar nu puteam sa il formulez. am incercat sa sppun ca acolo nu puteam sa "scap" de o anumita eticheta ce o aveam deja. asta a fost explicatia ce am reusit sa o dau la momentul respectiv. nu intelegeam nici eu prea bine ce vroiam sa spun bag de seama acum. dar explicatia venea de undeva din interior, si din aceasta cauza am incercat sa o formulez.
iar acum imi dau seama ca vocea din interiorul meu, cea care m-a ghidat since forever, fiind in acelasi timp raspunzatoare si pentru plecarea mea, eram de fapt eu insumi. sinele meu care se lupta sa scape de sub apasarea unui ego care crestea pe zi ce trece.
e oare posibil sa fie asa ? - intrebarea asta as atribui-o din egoului
cel putin eu asa imi explic si imi permit in acelasi timp acest dor. da, poate sa imi fie dor. acum inteleg de ce imi este dor si in acelasi timp nu vreau inca sa ma intorc acolo. pentru ca transformarea nu este inca completa. ce ciudat sa simt toate lucrurile astea ca si cum ar fii vii. simt cum instinctul, definit aici ca fiind sinele meu creste pe zi ce trece. simt cu prezenta ma face alert. imi da puterea sa inteleg lucruri care pana acum imi ramaneau ascunse.
acum imi este atat de clar ca imi vine sa rad.
hmmm... oare as putea pune un termen? suna din nou a ego, dar pe de alta parte suna logic. sa fie momentul in care o sa ma simt gata sa ma intorc in romania, chiar si doar pentru o vizita, momentul in care sinele meu va fi la lumina?
acum stiu ca in momentul in care o sa simt ca nici un fel de definitie de acolo nu ma mai poate acoperi o sa iau primul avion si o sa ma duc. pentru ca abia atunci o sa pot trai cu adevarat placerea momentului respectiv....
pentru ca tot de prezent va fi vorba si atunci :))
las acum blogul si ganditul si incerc sa revin :)
p&l