vreau adevarul !!!

serios. chiar vreau adevarul. sa mi se spuna verde-n fata. chiar arat asa de disperat ? asa de jalnic ? e chiar atat de rau pentru un tip la varsta mea sa fie singur ?
pentru ca daca raspunsul la vre-una din intrebarile de mai sus este "da", atunci se explica de ce fiecarei persoane cu care discut ii pare ca cel mai bun lucru care mi s-ar putea intampla este o ... fresh new love...
X-(
PS: pentru cei ce nu stiu ce este semnul de mai sus, e smiley-ul ala rozaliu... ce scoate abur (sau ce-o fi) pe urechi

azi am implinit...

68 kg. imbracat cum ar veni. adica 67 si ceva eu. f ciudat. cred ca nu am mai avut atatea kilograme de la 15-16 ani. trebuie sa ma apuc sa pun ceva la loc. & cica daca ma tin de mersul la sala (si acum, dupa ce au trecut aproape toate durerile parca nu mai e asa greu...) in cam 2 luni o sa fiu gagiu :D
faza e ca nu ma prea inteleg cu antrenorul. ala vrea sa scota nu stiu ce culturist din mine, si cum nu am un vocabular prea bogat, nu stiu cum sa ii explic, fara sa il jignesc grav, ca nu vreau sa ajung ca si el :D
adica acum ma pune sa fac tot felul de exercitii noi, probabil insotite de noi dureri :D, si in special pt picioare...
pai eu nu au am nimic cu picioarele mele. nu ma deranjeaza nimic la ele. chiar mi se par ok. nu vreau alti muschi la picioare...
si asa ma chinui inca sa nu fug din sala la fiecare exercitiu nou de abdomen (si am impresia ca sunt zeci !!!)... si abia am reusit sa ma inteleg cu cateva gantere... ca sa mai imi bat capul si cu picioarele...

concluzia ???

Se pare ca exista un test de ... fericire !!! The Oxford Happiness Inventory - (google it), pune la indemana un test (http://coachingtohappiness.com/happiness_-test.html) care se pare ca are o acuratete de aproximativ 90 %. ceea ce pentru mine, in materie de masurat fericirea, este mai mult decat suficient. rezultatul testului consta intr-un procent pe care il primesti. acel procent, reprezinta cat la suta din potentialul tau de fericire ai atins. foarte dragut m-am gandit eu... cand m-am pus sa-mi fac testul...
rezultatul insa m-a socat. e fucked up oricum l-as lua. 51 %. adica jumatate. jumatate din potetialul meu de fericire l-am atins acum.
sunt doua variante in care pot eu analiza acest rezultat: cum am amintit mai demult, nu sunt inca decis daca atingerea fericirii este un task in doi (fiind implicata iubirea, care, tot asa cum am mai amintit, este singurul sentiment pur pe care omul este capabil sa-l dezvolte), sau este posibila si de unul singur ?
varianta fericita pentru mine ar fi sa fie un task in doi. pentru ca atingand 50 %, inseamna ca restul vine prin completare. prin cedare si primire. aici insa intervine partea ce face acesta varianta imposibila - si anume faptu ca cealalta jumatate nu exista, si ca toata aceasta poveste este doar...o poveste.
mergand in cealalta directie, si anume atingerea fericirii de unul singur, nu pot decat sa constat ca sunt cu mult in urma. daca pana la varsta asta, cheltuind deja un imens capital de energie, nu am reusit sa ajung decat la jumatate, nu am cum sa ma pacalesc singur pentru ceea ce urmeaza...

until the death will do us apart...

este o expresie cu care oamenii au ales sa isi incheie un juramant. nu ma refer neaparat la insitutia casatoriei in sine (acesta de altfel fiind momentul in care oamenii au ales sa foloseasca aceste cuvinte) ci la dragoste in general. cred ca este doar o coincidenta faptul ca aceste cuvinte se spun in momentul casatoriei. si in acelasi timp cred ca fiecare indragostit le gandeste pe perioada cat este sub efectul iubirii. asa ca incadrarea lor in ceremonia casatoriei imi pare mai mult o alegere ce tine de o simbolistica de prost gust. spun acest lucru deoarece casatoria, pe langa faptul ca simbolizeaza acea incununare a iubirii dintre doua persoane, se incapataneaza sa ramana doar atat. un simbol. un moment izolat in timp prin albume de nunta si casete video/dvd-uri. dupa care nimeni se pare ca nu isi mai aduce aminte ce anume le-au facut pe cele doua persoane sa aleaga acest drum. si ceea ce este cel mai trist, nici chiar cei doi nu isi mai amintesc.
dar aceasta este varianta clasica. varianta fat-frumos. ori cum frumos nu am fost niciodata, iar fat nu mai sunt demult, se pare ca variantele clasice pur si simplu nu au succes in ceea ce ma priveste. asa ca a trebuit sa ma gandesc la altceva. cu dreptul la speranta refuzat in aceasta viata, singurul moment spre care ma poarta gandurile ramane moartea. aceasta pare a fi singurul lucru la care nu iti poate interzice nimeni sa speri. e ultimul meu refugiu. este momentul in care o sa stiu daca aceasta viata a fost o pregatire pentru altceva, sau pur si simplu nu. in asa fel incat abia atunci o sa stiu daca intr-adevar moartea te desparte, sau, dimpotriva, daca te uneste.
as putea foarte usor sa pornesc o pledoarie a sinuciderii din acest punct. atata timp cat traiesti cu speranta ca doar moartea iti poate aduce ceea ce ti-ai dorit pe parcursul vietii, pare cumva mai usor sa iti astepti destinul mort fiind. pentru ca odata ce ai trecut dincolo, timpul nu ma are nici o relevanta. esti una cu eternitatea, iar scurgerea timpului nu ti se mai aplica. totusi, nu reusesc sa vad sinuciderea ca pe o solutie. pentru ca oricat de tragica ar parea o viata in care te pregatesti doar pentru moarte, cred ca ea, viata, face parte din circuit asa cum este ea. in asa fel incat, pentru a schimba sensul expresiei initiale, pentru a-l transforma in iubire vesnica, trebuie sa treci prin aceasta etapa numita viata. chiar daca ea nu pare la fel de binevoitoare cu toti oamenii, este necesara parcurgerea ei, tocmai pentru a putea sa fii pregatit atunci cand o sa o parasesti.
cu o doza de cinism de care nu am reusit niciodata sa scap, o sa inchei cu constatarea ca nici ca se poate a avea o atitudine mai de "complete looser" decat aceasta de a astepta ca moartea sa iti rezolve ceva :)

botellon

azi am aflat ce inseamna botellon.
botellon este un loc oarecare, de obicei langa un bar ce are o terasa de unde se aude muzica, si unde se strang alti oameni cu bautura lor de acasa. si unde se pune de un fel de disco in aer liber. unde toata lumea se imbata cel mai ieftin posibil :D
ce mi se pare genial este ca spaniolii acorda o asa importanta acestui gen de distractie/loc, incat i-au dat nume :))

oferta de empleo

mi-am pus la punct planul pentru sezonul estival. e clar ca merg pe mana fotografiei. business planul e gata si e chiar mult prea promitator. asa ca il tot inrautatesc in mintea mea, dar tot imi iese bine :)
dar mi-am dat seama ca pentru a-l pune in practica, am nevoie de ajutor. o persoana dinamica, cu entuziasm, careia sa ii placa sa se plimbe pe malul marii. nu trebuie multa pregatire, in principiu ar fi nevoie de un carnet de sofer, si sa stie sa mute masina cate 2-300 de metrii. dar nici macar asta nu e necesar, pentru ca daca invata rapid sa faca ea pozele (persoana respectiva), pot sa mut eu masina :D
conditiile de plata sunt cam pe masura noilor mele ambitii, asa ca se asigura room & food, plus s-ar putea sa fie distractiv si fara prea multe griji :) si pe langa chestia asta cred ca mai ramanem si cu ceva banuti :D
aplicatiile se primesc aici, urmand ca doar cei selectati pentru interviul final sa fie contactati.
va multumesc

daca iubesti pe cineva...

lasa-l liber. daca se intoarce, e al tau. daca nu, nu a fost niciodata.
nu a fost niciodata
nu a fost niciodata
nu a fost niciodata
nu a fost niciodata
nu a fost niciodata
.
.
.
nu a fost niciodata
nu a fost niciodata
nu a fost niciodata
cuvintele acestea lovesc ca un baros in capul meu. nu a fost niciodata, nu a fost niciodata, nu a fost niciodata, nu a fost niciodata...
pentru prima data imi trece prin cap faptul ca s-ar putea sa ma fi inselat...
dintr-o megalomanie pe care nu mi-o pot intelege, am impresia ca m-am supraapreciat cumva mult prea mult. fucking sad sa descoperi despre tine ca esti doar un vis in propria ta minte.
acum inteleg ce a vrut sa imi zica maica-mea atunci cand imi repeta obsesiv faptul ca trebuie sa fac in asa fel incat eu sa am o parere buna despre mine. "ca daca tu nu ai o parere buna despre tine, atunci cine ai vrea sa aiba?"
abia acum, cand aburii grandomaniei mele sau mai disipat incep sa inteleg ca intr-adevar, nu prea are rost sa ai sperante de la altii sa aiba o parere buna despre tine, atata timp cat nu o ai chiar tu.
problema mea nu este ca nu as fi avut eu o parere buna despre mine, ci dimpotriva. cred ca imaginea ce o aveam eu despre mine era mult prea stralucita decat era cazul.
acum insa, din aceasta noua perspectiva, lucrurile par sa se explice mult mai simplu. si odata ce voi reusi sa ma obsnuiesc cu ideea ca nici unul din sensurile cuvantului "special" nu au vre-o legatura cu mine, imi voi putea vedea de viata. care sper sa fie mult ma simpla, si cu ambitii mult mai mici decat cele ce le aveam pana acum. chiar cred ca odata ce am inteles asta o sa imi gasesc si eu undeva un loc...

i need a buddy

urgent inca. trebuie rapid sa-mi gasesc un prieten cu care sa imi share noua mea viata cumva. a devenit foarte frustrant sa nu imi pot hrani mintea cu aceasta pofta de a divulga cuiva toate senzatiile ce ma incearca. e incredibil cum simt ca acest lucru ma tine cumva pe loc. nu neaparat ca ca tine pe loc, dar nu ma lasa sa inaintez asa cum simt ca as putea-o face. simt un fel de vulcan care creste pe zi ce trece. un vulcan nou. un vulcan care pentru prima data in viata mea are in miezul sau doar ganduri bune. si cel mai important cred ca este faptul ca de aceasta data aceste ganduri sunt intentionat bune. adica nu mai este nici unul lasat la voia intamplarii ca inainte. de aceasta data este invers cumva. vreau sa pornesc cumva plin de intentii bune atent planificate, pentru ca ulterior sa las totul la voia intamplarii, avand astfel posibilitatea de a verifica aceasta lege a compensatie care ma tot urmareste, si sa ma comving daca atrag sau nu doar lucruri bune.
si am ajuns cumva aproape de maturitate cu acest ¨vulcan¨. simt ca as putea deja sa las sa iasa ceva ¨lava¨ la suprafata. pentru a forma acea crusta de care cred eu ca este nevoie in asa fel incat sa iasa o frumusete de ¨munte¨, din acest mic ¨vulcan¨ :D
si acesta este momentul in care am ajuns sa simt aceasta disperata nevoie de un ¨buddy¨. am pus ghilimele pentru ca inca nu stiu ce forma ar putea avea. abia acum mi-am identificat aceasta nevoie.
dar daca stau bine sa ma gandesc, elimin repede varianta unui buddy feminin, pentru ca nu ma simt in stare la aceasta ora sa explic unei femeica am nevoie de un prieten cu care macar sa fiu cat de cat pe aceeasi lungime de unda. asa ca am nevoie de un prieten. tip. amic. whatever.

bull fight

pentru mine, lucrul care nu imi place cel mai mult legat de spania sunt luptele cu tauri. ce naiba au cu saracele animale ??? si cand imi aduc aminte ca taurul mai este si simbolul national al spaniei, si mai tare nu inteleg. de unde atata cruzime ??? & faza cea mai tare este ca daca ii iei pe rand si ii intrebi, nici unul nu recunoaste ca ii plac coridele astea. dar cand ajung acolo, se bucura ca descreieratii...
in alta ordine de idei, incep fallas in valencia. oficial am impreia ca de sambata. dar deja orasul este blocat aproape complet. masina devine in conditiile acestea un obiect folositor prin aprilie, tinand cont ca aici nu se incurca cu sarbatori de o zi doua, si toata nebunia o sa dureze in jur de 3 saptamani.
3 saptamani in care nimeni nu lucreaza, si in care tot poporul valencian sta pe strazi 24/7 intr-o fiesta asteptata de toti mai ca mantuirea sufletului :)

i don't want to be remembered

Intr-un fel mi se pare corect ca fiecare persoana sa poata decide in memoria cui ramane. daca si asa parerile oamenilor despre semenii lor sunt subiective, fiind alcatuite din media ce se formeaza intre puterea personala de perceptie si modul in care celalalt se exprima prin vorbe/fapte, am ajuns sa nu mai inteleg care ar fi rostul de a fi tinut minte. eu as vrea sa ma pot sterge pur si simplu din memoria tuturor oamenilor care m-au cunoscut vreodata. fara nici o posibilitate de back up. daca si asa nu am reusit sa fac pana acum pe nimeni fericit prin ceea ce am facut, nu vad care ar mai fi rostul amintirilor cu mine. pe cine ar putea ajuta ? si tot eu raspund... pe nimeni. pentru ca aceste amintiri nu fac nimanui nici un bine. in primul rand, persoana ce le are, este intr-un fel incapabila sa le depaseasca, fiind prizoniera acestor amintiri. o persoana care te cunoste dintr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat are deja o parere despre tine. si bineinteles ca toata viata se va astepta sa reactionezi/sa te comporti, in virtutea a ceea ce respectiva persoana stie despre tine. prinsi in propriile fragmente de amitiri/pareri oamenii par a nu fi capabili sa inteleaga ca ceea ce stiu ei despre tine nu mai este actual. si astfel, orice as face de acum in colo o sa port eticheta unei pareri formate in conditii care poate acum nu mai sunt actuale. asa ca, in aceste conditii, a fi uitat complet mi se pare unul din cele mai bune lucruri care mi s-ar putea intampla. si nu ma refer aici la a uita unele lucruri, sau unele amintiri doar. nu!! vreau sa fiu uitat complet. as vrea sa pot formata bucata de memorie alocata mie din mintea oricarei persoane care m-a cunoscut vreodata in asa fel incat acea persoana sa poata fi exact asa cum a fost inainte de a ne cunoaste.

vocea

Nu stiu daca toti oamenii au o voce interioara care ii calauzeste mai mult sau mai putin. La unii se numeste instinct. La altii inspiratie. Habar nu am ce alte forme poate imbraca aceasta voce, dar probabil sunt mai multe de doua. Intr-un fel sau altul am ascultat intotdeauna de aceasta voce. Si de cele mai multe ori am facut bine. Intr-atat de mult incat am inceput sa merg pe mana acestei voci de multa vreme. Sigur fiind ca in continuare ma ghideaza spre binele meu. Si probabil ca ar face-o in continuare, daca s-ar mai facea auzita. Pentru ca de un timp tace. De tot. Nu mai spune nimic brusc. Lucru care ma debusoleaza complet. Daca nici macar vocea nu mai imi spune ce sa fac mai departe, eu de unde sa stiu ?? am momente in care ma simt cumplit de pierdut fata de orice. Daca merg pe strada si ma uit in jurul meu, toata lumea pare sa aiba un scop. Pana si cersetorii de la colturi isi stiu bine scopul. Doar eu continui sa plutesc intr-o stare de semiimbecilitate care nu reuseste sa scoata din mine decat ganduri preponderent negative. Lucru cu care iarasi nu sunt obisnuit. Nu stiu sa gandesc asa cum se pare ca ar trebui sa o fac in noua mea viata. Se pare ca am inca in gandire trufia omului mult prea sigur pe el. A omului care crede ca i se cuvine totul. A omului care nu si-a pus niciodata pana acum intrebarea daca a facut ceva pentru a merita totul ? daca a facut ceva pentru a merita orice de fapt. Ori pentru a ajunge sa fii una cu constiinta ta, una cu sufletul tau, trebuie sa renunti la orice forma de trufie. Si sa imbraci complet haina umilintei. Am ajuns sa cred ca umilinta este pana la urma singura cale spre cel din mine. pentru ca doar ajungand la constiinta mea, si doar reusind sa-mi percep sufletul asa cum ar trebui, si asa cum exista el voi putea intelege vreodata ce este fericirea. Pentru ca doar intelegand ce este fericirea poti fi fericit cu adevarat.

tinerea de minte ?

eu nu inteleg de ce unii oameni iti povestesc mereu aceleasi lucruri. adica nu se intampla nimic nou in viata lor si din aceasta cauza iti povestesc la nesfarsit aceleasi lucruri ? sau uita pur si simplu ca ti-au povestit deja ? adica daca ieri ne-am intalnit si mi-ai povestit ceva ce tie ti s-a intamplat saptamana trecuta si ai impresia ca este suficient de spectaculos incat sa merite a fi tinut minte si a fi povestit, de ce nu poti sa tii minte pana azi ca mi-ai povestit deja ? si te mai si miri cand iti spun ca stiu deja despre ce este vorba ??

singuratate

Pentru singuratate sunt multe argumente. In primul rand nu prea trebuie sa faci compromisuri. Ca nu ai cu cine. Logic nu ? si nici nu prea are cine sa te enerveze. Sau se te sacaie. Sau sa iti insele increderea. Sau sa orice. Iei decizii doar in ceea ce priveste. Singura persoana despre care iti poti face griji esti doar tu. Nu inteleg de ce in acesta situatie, cand oamenii ar trebui sa exploreze la infinit toate acestea si sa isi indrepte intreaga atentie si spirit cretiv catre altceva, prefera sa caute altceva. Prefera sa isi imparta viata cu persoane cu care de multe ori au in comun doar pasiuni trecatoare. Pentru ca asa cum iubirea pare a fi trecatoare, nimic nu mi se pare ca poate dura la nesfarsit in acest domeniu. Am dezvoltat de curand o totala antipatie fata de romantism exprimat in orice fel. Cu toate ca sunt cumvins ca iubirea este cel mai frumos sentiment ce il poate trai omul, am ajuns in acelasi timp sa cred ca este si sentimentul cel mai comercializat, cel mai inselat, cel mai interpretat, cel mai denaturat de la forma lui initiala. Si atunci ? nu ma pot abtine sa ma intreb care este sensul pentru care tanjim la iubire ? pentru care o cautam ? pentru care facem lucruri ce nu ne-am fi putut vreodata imagina ca le-am putea face ? ce cautam de fapt ?

without hope, life is not worth living...

una din ultimele fraze din milk...
l-am revazut, si am ramas cu aceasta expresie...pentru ca intr-adevar, renuntarea la speranta te umple de ganduri despre moarte....

milk

am vazut aseara milk. super. sean penn demential. de mult nu am mai vazut o prestatie actoriceasca atat de reusita.anyway, filmul m-a pus atat de tare pe ganduri incat mi-a trecut prin cap sa ma fac gay. macar asa e foarte simplu sa militez si eu pentru ceva :D.
precum noul meu erou preferat, Antoine, am juns la concluzia ca e mai usor sa fii etichetat gay decat nebun. macar atunci as avea "ceva" cunoscut de toata lumea. as fi gay si gata. as putea sa ma fac frizer linistit (sau na, hairstylist...) fara nici o problema. as putea spune tuturor ca sunt gay, si astfel, in ignoranta in care traiesc majoritatea oamenilor, orice idee iesita din tiparul mintii lor ar fi privita mai binevoitor, tocmai prin prisma faptul ca este enuntata de cineva care are o trasatura diferita fata de ei. pentru ca, daca nu ai o diferenta fata de celalti care poate fi explicata prin ceva cunoscut tuturor, si totusi ai opinii care in cel mai bun caz socheaza, atunci esti obligat intr-un fel sa le tii pentru tine, daca mai vrei sa traiesti printre semenii si mai ales sa si socializezi cumva. m-am saturat de rolul tipului "diferit_cool_funny" pe care se pare ca il tot jucam pana acum, pentru a de fiecare data cand avansam in cate o idee la un moment dat trebuia sa dau inapoi, tocmai pentru a nu soca mai tare decat o faceam deja.
o sa inchei cu observatia ca ceea ce m-a nemultumuit la film a fost "dragostea" care, ca in orice alt film, se impleteste cu actiunea. adica de vre-o saptamana nu am mai vazut nici un film, din cauza ca incerc sa-mi dau seama ce filme as putea sa vad in care nimeni nu se indragosteste de nimeni. in afara de documentare nu mi-a venit nici o idee. pana si rambo are o gagica prin film de care se indragosteste pana la urma, din cate imi aduc eu aminte...

legea compensatiei

cred ca aceasta este pana la urma singurul lucru in care as putea crede cu adevarat si care mi-ar permite sa-mi duc viata asa cum as vrea. doar ca din pacate am impresia ca pentru a functiona asa ceva trebuie sa ma gandesc din nou daca sunt gata sa plec pentru totdeauna din .. societate. sau cel putin din ceea ce inteleg eu in momentul acesta ca fiind societatea. pentru ca, aceasta lege a compensatiei, atata timp cat crezi in ea, nu te lasa sa faci nimic aiurea nimanui. nici macar in gand. ori aici intervine partea dificila. cel putin pentru mine. pentru ca daca reusesc sa ma detasez de tot ceea ce se intampla jurul meu(ma rog, more or less :D), nu ma pot detasa de obiceiul de a le analiza. ori a analiza o situate in care esti implicat, chiar si la nivel de spectator, am ajuns de mult la concluzia ca este o tampenie, deoarece iti elimina posibilitatea de a fi obiectiv. asa ca singura speranta ar fi o viata in care sa fiu tentat sa imi folosesti cat mai putin "calitati" gen orgoliu sau mai stiu eu ce-o mai fi in domeniu, in asa fel incat sa imi pot trai viata bazat pe aceasta lege. acum inteleg brusc si de ce progresul spiritual nu este posibil decat prin meditatii indelungate, care presupun o detasare completa de ceea ce te-ar putea provoca in vre-un fel sau altul la a avea fie doar si ganduri aiurea...

cum faci sa nu faci ceea ce iti vine sa faci ?

din cate am inteles unii oameni au o idee foarte clara despre obiectivul lor in viata, si prin urmare, calea pe care trebuie sa o urmeze apare singura la un moment dat. este un subiect despre care cred ca am mai amintit, dar pentru mine este de mare actualitate. pentru ca in continuare nu reusesc sa-m fixez un obiectiv. si imi vine destul de greu sa ma adaptez la aceasta noua abordare. pentru a putea pur si simplu trai de la o zi la alta, bucurandu-te de fiecare in parte atat cat poti, presupune, cel putin pentru mine, sa-mi gasesc un hobby extrem de solicitant. pentru ca incercand sa nu-mi fac planuri in legatura cu absolut nimic, m-am trezit cu o gramada de spatiu pe disc disponibil. adica am o gramada de timp sa ma gandesc la ceva... & daca nu ma gandesc la viitor, nu prea imi iese cu ce anume sa fac acum...
tricky huh ?

vise

e foarte aiurea sa visezi ceea ce nu ar trebui sa visezi. adica visatul cu ochii deschizi se poate rezolva cu exercitiu, sau printr-o activitate intensa. visele din timpul somnului in schimb nu pot fi controlate se pare. si cum chiar de curand spuneam ca eu nu visez, uite ca se face sa ma contrazic. ok, daca dorm dupa amiaza se intampla sa mai fiu constient de vise. si de obicei sunt vise destul de agitate...
dar azi... ? rezultatul idei stralucite de a-mi petrece weekendul la barcelona ?