meteorologie

tot timpul am crezut ca timisoara are parte de cea mai buna clima din romania. ma refer strict la oras acum. deoarece am prins cateodata un mega frig si ploaie in lugoj de exemplu, iar in timisoara soare si cald :)
ceea ce ma bucura foarte tare este ca se pare ca am dat de timisoara meteorologica a spaniei :)
azi dimineata am deschis televizorul chiar in timpul stirilor...meteo & surpriza... in toata spania ploua si e frig si urat. cu o singura exceptie... o bucata de coasta unde se pare ca va fi numai soare. si ghici unde stau eu ?
mda...pe respectiva bucata de coasta insorita :)
va doresc tuturor numai sunny days :)

hla

PS: daca nu va ajuta natura cu soarele... make your own sunny day :)

memoria

cum naiba functioneaza memoria ? ce ne face sa retinem unele lucruri si pe altele nu ? ce ne face sa fim atenti la unele detalii si la altele nu ? pe unele sa le retinem, iar pe altele nu ?
de exemplu...
este un prieten la mine de doua zile. in dimineata asta (adica a doua a lui consectiva) m-a intrebat daca cumva meldiile pe NRGHits sunt de pe acelasi playlist, ca sunt in aceeasi ordine ca si ieri...si cam la aceeasi ora ?!
umm... nu stiu ce sa zic... la mine merge postul asta in fiecare dimineata de cand nu mai am premiere (adica de 3 sapt) si stiu absolut toate melodiile... dar de aici pana sa remarc daca sunt in aceeasi ordine ca si ieri...cale lunga. pentru mine...muuuult prea lunga. chiar imposibila as zice. pentru ca am incercat sa retin si eu ce melodie a fost la o anumita ora... si dupa 5 minute mi-am dat seama ca am uitat si melodia si ora...
in schimb, am capul plin de amanunte care nici eu nu ii dau seama ce cauta acolo... la ce ma mai ajuta... sau la ce ma vor ajuta vreodata...asta in cazul in care o vor face...
hla

above me ...

sunt anumite lucruri care pur si simplu sunt peste puterea mea de intelegere...
nu stiu cum functioneaza... si nu stiu nici care ar fi aria de expertiza in care sa caut explicatia...
de doua ore stau aproape nemiscat incercand sa-mi aduc aminte ce anume m-a facut sa scriu aseara un email. "esti ok?" asta e tot textul email-ului.
pana aici nimic iesit din comun...
parte interesanta vine odata cu raspunsul insa, din care aflu ca nu e chiar ok... din cauza unei situatii aparute cu doar o zi inainte!!!
deci? de unde? de unde a venit intrebarea ? de ce tocmai in acel moment m-am decis eu sa intreb ? de ce nu cu doua zile inainte ? de ce nu cu 3 zile ? de ce nu am intrebat sapt viitoare ? de ce chiar acum ???? de ce am primit aproape acelasi e-mail acum un an si 4 luni cand eram eu intr-o situatie aiurea ??? de la una si aceeasi persoana pe care am intrebat-o eu acum daca e ok...??!!??
de unde vin lucrurile astea? le poate cineva explica?
suntem noi ca si oameni dotati cu vre-un simt de care nu stim ? un simt mult mai putin "palpabil" decat cele de care stim deja? care e? cum se numeste acest simt? functioneaza cu cu toata lumea? si mai ales, functioneaza la toata lumea?
este ora 11 dimineata.
sunt deja obosit, confuz, contrariat si speriat...
pls god, take good care of her ... pls

Running...?

din nou aceeasi intrebare imi revine again and again, fara oboseala...
alerg de ceva ? sau alerg dupa ceva ?
cert e ca (si acum sunt sigur) cel mai bine ma simt cand sunt in miscare, oricare ar fi ea: alergat, mers cu masina, cu trenul, etc.
orice numai sa nu stau locului. adica pot sa stau, dar ma simt bine si linistit doar cand sunt in miscare. tinand cont ca orinde m-as duce am aceeasi senzatie, indraznesc sa cred ca nu locul spre care ma indrept conteaza, ci doar faptul ca sunt in miscare, journey-ul (nici sa ma tai nu-mi vine echiavalentul romanesc) in sine provoaca starea respectiva...
deci...alerg dupa ceva ? sau alerg de ceva ?

jucarii

stie cineva despre faza cu copii rasfatati ? ca isi doresc o jucarie si cand o au nu le-o mai trebuie ?
de zile in sir ma gandesc la asta... si pornind de la faptul ca am cam avut tot ce mi-am dorit in materie de jucarii...m-am gandit la partea cu aruncatul...
si tocmai ce am realizat ca eu nu am aruncat nici una. niciodata. mereu au disparut din cauza altora, le aruncau parintii in cele mai dese situatii...
dar eu nu le-am aruncat niciodata ? de ce ? inca imi aduc aminte cand reuseam sa la interceptez in momentul aruncarii si mi le recuperam oricat de distruse erau...
patetic nu ?

„Dureaza 20 de ani ca sa ai succes peste noapte.“

Asta e o maxima de Eddie Cantor pe care am primit-o zilele trecute pe mail.
si m-a pus un pic pe ganduri. daca iti analizezi in cel mai amanuntit mod posibil viata, oare nu constati de fapt e lung lant alcatuit din momente de asteptare a unor momente "cu adevarat importante" ? daca ai reusi sa va imaginati acest lant in asa fel incat zalele sa fie asteptarea, iar locul unde se ating unele de altele sa fie "momentele importante", cele are "conteaza", care ar fi primul lucru care v-ar trece prin cap ?
mie primul lucru care mi-a trecut prin cap, a fost ca trebuie sa fac ceva cu zalele, ca se pare ca ele sunt predominante. reprezinta mult mai mult timp din viata mea decat acele mici puncte de legatura dintre ele.
nu vreau sa spun ca nu trebuie sa ne concentram pe momentele cheie ale vietii noastre, dar mi se pare important sa le acordam si celorlalte momente o atentie speciala, pentru ca in ele ne petrecem majoritatea vietii...
don't you think ?

fericirea strikes again....

(cred ca multe posturi de aici se vor numi asa...)

azi mi-am dat seama care-i faza cu fericirea la mine... acum stiu si de unde a venit titlul blogului... de ce mi l-a dictat subconstientul tocmai pe acesta...
mi-am dat seama ca, dintr-un oarecare motiv, deocamdata ascuns si de mine, eu chiar cred ca fericirea poate fi atinsa in viata... cumva! stiu ca am mai spus asta chiar la inceput cred, dar acum e un pic altfel. s-a schimbat ceva. nu imi dau inca seama ce anume s-a schimbat, dar perspectiva e alta cumva... si din aceasta "alta" perspectiva, parca sunt cumva mai aproape. parca am facut un pas...
partea proasta e ca inca nu il inteleg nici eu...
nici eu nu mai stiu ce sa cred, m-am gandit si la varianta ca imi pierd mintile cum se zice... ca altfel nu inteleg de unde atata optimism ? am niste momete de bucurie din senin si fara absolut nici un motiv, de nu imi vine sa cred...
si nu ma refer la visatul cu ochii deschisi aici... nu! ma refer la momente in care brusc ma cuprinde un entuziasm extraordinar de a face....orice. nu stiu exact cum sa explic starea asta... dar sunt pur si simplu vesel, bucuros, entuziast, in legatura cu absolut orice...
in momentele respective, am observat eu, ca daca ies din casa si interactionez cu oameni... mi se intampla lucruri bune. f bune. nesperat de bune. in sensul ca, daca de exemplu cu o saptamana inainte, ma inteba pestisorul de aur: "cum ai vrea sa ti se rezolve situatia asta?", eu nu as fi ales nici pe departe o varianta atat de buna cum ajunge sa mi se intample mai tarziu...
dupa care brusc totul cade in normal... nu se mai intampla nimic interesant... nu stiu cum sa explic... cade totul intr-o indolenta de nedescris... chiar si eu...
deci...analizand momentele respective, am ajuns sa ma intreb, de unde vine in anumite momente optimismul si entuzasmul ? si de ce dispare ? si unde se duce ?
pun toate intrebarile astea prostesti aici pentru ca ce mi se intampla nu e ceva pe deplin ciclic... adica nu are un revers... in sensul ca nu cad in depresie dupa acel moment. nu...pur si simplu nu mai sunt cum eram inainte. dar nu sunt pesimist, sau stiu eu care ar trebui sa fie cealalta fata a monedei...
deci, daca as reusi sa inteleg ce anume din mine face sa ma simt brusc de parca ar fi toata lumea in debaraua mea... poate as reusi sa intretin asta...
hla

Nu am murit (inca)....

well... nu stiu ce se intampla, dar prin iubitul meu oras numit timisoara a ineput sa circule zvonul precum ca am murit...
cam devreme, daca m-ar intreba cineva pe mine. adica 32 nu e o varsta la care sa inceapa sa circule zvonuri din astea despre tine...
situatia mi se pare din cale afara de amuzanta. e prima data cand aud dspre mine ca sunt mort, si nu ma pot opri din ras...
interesant anyway...
in alta ordine de idei, ieri am fost prin barcelona. si nu imi vine in minte decat un singur cuvant: vreau! vreau! vreau!
ieri aveam la un moment dat senzatia ca daca as trai 15 vieti acolo as alege sa le traiesc pe toate. e incredibil ce stare de bine imi poate da acest oras...
barcelona: metropola, 1,6 mil locuitori in city, si 4,8 mil locuitori cu toate suburbiile. Plus alte milioane de turisti anual...
toate acestea ar duce in mod firesc la o mare nebunie, tinand cont ca popoarele latine nu sunt celebre pentru liniste si calm...
cu toate acesta, ramane orasul care ma linisteste si ma binedispune cel mai mult...
as vrea sa ii pot descoperi secretul, daca are unul. & daca nu are as vrea sa ajung sa il inteleg si sa il cunosc atat de bine incat sa ma pot bucura de toate ce le are de oferit...
I think i love barcelona :D

Defecte...

Daca ar vrea cineva sa faca un top al defectelor umane... care dintre acestea ar avea "onoarea" de a fi pe primul loc ?
Lista defectelor noastre ca rasa mi se pare teribil de lunga, si trist de parcurs...
din cauza asta mi se pare interesant de stiut care e cel mai cel dintre toate ...
din cauza laturii sale intentionate, eu unul as vota cu ipocrizia.
cred ca asta e cel mai trist dintre defectele noastre, care pe langa faptul ca il avem deliberat, il si putem aplica in ambele sensuri... adica putem fi ipocriti atat cu restul oamenilor, cat si cu noi...
sau nu ?
buna intrebare ... poti fi ipocrit cu tine insuti ?

Envia Salam a 7646

Cum stateam eu linistit pe canapea, cu televizorul pornit non stop pe canalele spaniole, doar doar imi intra mai repede limba-n cap si mie, deodata m-a lovit ... o reclama... care la un moment dat zicea asa "envia salam a 7646" !!!
cu toate cunostintele mele limitate de spaniola, ajutat si de imagine+sound, nu aveam cum sa ratez asta...
pe scurt spune sa trimiti tu frumos cuvantul salam la numarul respctiv ca sa primesti un brand new ringtone cu .... flooooriiiiiin saaaalaaaaaam !!!!????!!!!!
sa ma zica cineva ca nu are dreptate pietenul meu cand spune ca romanii sunt ca si coca cola !!!
Peste TOT
hla

Destination: Barcelona

Maine am programat un road trip pana la barcelona. senzational oras, din cate imi aduc aminte, ce merita revizitat de cate ori ai ocazia...
& de data asta, sper sa-mi ca si pozele sa fie un pic mai graitoare, datorita perioadei nu asa bogata in turisti :)
pozele si comentariile dupa...
hasta luego amigos

Primul pas: limba spaniola

E clar. asta trebuia sa fac deja din prima secunda de cand am ajuns aici. sa invat limba. in urma lungilor mele sedinte de meditatie, tocmai cand ma chinuiam mai tare si mai tare sa-mi descopar si eu un talent ceva, am luat-o pe calea logicii...
m-am intrebat ce faceam eu de fapt in romania ? lucram ? ok. ce lucram de fapt ? ce stiam sa fac ? .... aaa.... nimic. doar ca vorbeam frumos. si vorbesc foarte serios. daca despic firul in 4 si incerc sa descopar vre-o calitate a mea in ceea ce faceam, la asta mi se pare ca se reduce tot. vorbeam frumos. (well...nu chiar tot timpul :D)
so, m-am trezit acum in spania fara nici o calitate disponibila. de fapt fara singura calitatea pe care am reusit sa mi-o identific...
destul de dur. si acum ca mi-am dat seama ar fi bine sa ma apuc de ... limba spaniola intensiv...
ca oricum altceva nu am mai bun de facut...
hasta luego amigos

Keep Walking...

Odata cu trecerea micului impas financiar in care m-am aflat in ultima vreme, parca au inceput sa circule altfel ideile in capul meu...
ce nu-mi da pace, este faptul ca din nou "problemele" s-au "rezolvat" de la sine... pentru a nu stiu cata oara. Prin de la sine inteleg faptul ca nu am nici un merit, din nou, in rezolvarea problemelor. Pur si simplu mie mi se intampla lucruri. Bune. De cand ma stiu. Si de cand ma stiu sunt speriat de ideea ne a ramane ... "out of luck"!!!
Nu sunt vre-un nrocos genul clasic... genul castigatorului la loto. Nu. Aici e clar. Nu castig. Si din cauza asta nu joc.
Nu. La mine norocul se manifesta prin rezolvarea subita a anumitor situatii in care ma aflau la un moment dat. Fara sa contribui cu nimic. Pur si simplu, in ultimul moment, apare un amanunt, care de obicei schimba complet situatia, in sensul ca de cele mai multe ori raman si eu masca ce bine a iesit...
In fine, maine ma duc la party in sfarsit :D
Nu am mai iesit din casa de nu stiu cand (in sensul de go party), asa ca ma simt ca un copil mic in seara din ajunul craciunului :D
always smile :)

Righteous Kill

Tocmai ce am vazut filmul. Merge. Mai mult pentru De Niro si Pacino. In rest...
Ideea pe de alta parte ma duce la ceva ce am citit pe net zilele trecute...
daca are cineva curiozitatea sa scrie moral dilemas pe google, o sa dea de o gramada de lucruri interesante cred eu. unele ca iti pot pune serioase semne de intrebare...
in fine, nu despre asta e vorba acum ci despre o precizare a codului penal din unele provincii din china, unde este admisa ca si pedeapsa tortura.
ok. suna dur. recunosc. ideea e urmatoarea, s-a ajuns la exemplul chinezesc plecand de la intrebarea daca este ok sa torturezi un om care stii ca a pus mai multe bombe in diferite locatii publice, scoli, biserici etc. el este singura persoana care stie unde sunt amplasate bombele. ar putea fi acceptata tortura in acest caz ? pentru a salva alte sute/mii de vieti nevinovate ? probabil ca toata lumea inclina spre partea morala a povestii, si va spune ca este in regula tortura in acest caz. sau nu ? nu am de unde sa stiu asta...
partea interesanta vine de la chinezi insa, care au descoperit o cale sa impace pe toata lumea...
sa accepte tortura in sistemul de justitie, atata timp cat in cazul in care in urma torturii se dovedeste ca acuzatul nu era vinovat, cel care a avut autoritatea si a si aprobat respectiva tortura sa sufere cel putin acelasi lucru.
foarte interesant. tortura sa executa in piata publica. de fata cu multimea. daca jodecatorul nu putea sa aprecieze corect situatia, risca sa urmeze el...
o extrapolare a acestei idei simple si geniale (dupa parerea mea), si o aducere in zilele noastre in asa zis-a "societate civilizata" in care traim ne-ar putea adue multe lucruri bine :)
hasta luego amigos

banii vs orice altceva...

Era inevitabil ca sa nu ajung si la un impas financiar, asta daca pot numi asa situatia mea de acum :)
Pot enumera foarte multe motive pentru care am descoperit eu ca e chiar bine sa nu ai bani, pornind de la faptul ca nu arunci asa des gunoiul, pana la muuulte altele :D
In schimb sunt si unele dezavantaje... unu major fiind faptul ca lipsa banilor te forteaza intr-un fel sa te gandesti la bani. Cel putin la cum sa ii faci pe cei de care ai stricta nevoie. Ceea ce mi se pare absolut dezgustator...
De ce nu exista o societate unde sa poti trai pe gratis ? Atat. Sa traiesti. Mancarea din ficare zi...sa ai unde sa dormi...etc... un standard minimi sau asa ceva. In momentul in care cineva vrea mai mult de atat, sa lucreze pentru asta. Vrei sa mergi in concediu nu stiu unde... treci la lucru. Vrei la discoteca...treci la lucru etc. Dar sa rest sa fie free. Mi se pare foarte aiurea de la o vreme sa trebuiasca sa platesti pentru a trai...
Iar faptul ca trebuie sa mergem sa lucram ca sa castigam bani, pe care sa ii cheltuim pentru a ne asigura strictul necesar...
Nu e nimeni care sa aiba impresia ca platim de doua ori ? Odata cu timpul consumat din viata noastra la job, si dupa aia mai dam si banii pe mancare si pe apa...
pushka mea, daca stau bine sa ma gandesc chiar parem cea mai dereglata specie ce traieste pe pamant...

to teach ? or not to teach ?

am gasit o gramada de anunturi cu joburi de english teacher. unele cam departe. altele cu pr fix. etc. cel mai bun ce pare sa fie aici in zona, engleza pentru copii. acasa. suna destul de dur, tinand cont ca inca nu am reusit sa aflu ce poti face cu un copil...
anyway...ideea merita urmarita mai ales ca varianta de a invata spaniola in timp ce predau engleza mi se pare cea mai usoara :D
thinking...

Nr. 14

si cum nu vreau a raman la postarea nr. 13... in mod normal asta ar trebui sa fie Nr. 14 :D
i wish u a nice...

Jogging

Am inceput sa alerg. De vineri. Foarte greu. Dar folositor sper :D
Efortul iti goleste mintea complet. Azi mi-am dat seama. Dupa ce am terminat Porno (btw... o recomand cu caldura :D) mi-am dat seama ca sunt mega agitat. si plin de ganduri. multe din ele pline de intrebari la care deocamdata nu am raspuns... si pe care tot incerc sa le pun pe cat mai lung snooze :D
dar odata cu joggingul se pare ca gata cu gandurile aiurea. Empty mind :D
New me. Nu stiu cum sa mai spun. Ca si la tenis cand se schmba mingile, daca esti la serviciu se zice ca ai avantj. Asa ca ar fi bine sa fac cumva sa fiu "la serviciu" cand mai imi iese cate un reboot din asta :D
Hasta luego amigos :)

PS: Porno by Irvine Welsh http://en.wikipedia.org/wiki/Porno_(novel)

RE: Meciul

3-0 pt dinamo. si meciul nu e gata.
no comment

Meciul

Nu pot sa nu marchez ziua meciului cu dinamo aici. E ziua in care cred ca in sfarsit ii batem :D
Hai baieti !!!

http://www.youtube.com/watch?v=URKkE9BuGTA&feature=related

Poli - Dinamo
3 - 1

She

2001, inceput de septembrie. Anul in care dupa multe incercari am terminat facultatea. In nici un caz pentru ca as fi considerat la vremea respectiva ca mi-ar folosi la ceva. Nu. De gura parintilor.
Asta se intampla undeva prin iunie, si trebuie sa admit ca singura preocupare a mea la vremea respectiva era cum sa fac sa ma plictisesc cat mai putin. Terminasem faculta, wtf ! Era ceva. Chiar daca licenta m-a costat 2000 de marci, si m-am dus la examenul de drept civil direct de la o nunta. Dupa ce reusisem in prealabil sa-l conving pe un preieten ca nu e un examen cu locuri ca la admitere, si, in concluzie, poate toata lumea sa il promoveze. Am facut asta pentru ca altfel nu am reusit sa il conving sa nu vina cu mine la licenta cu scopul de a se pune in usa salii de examen ca sa nu mai poata altii sa intre. Evident toate astea ca sa-mi iau eu licenta...
Dar sa revin. Septembrie. Preocupare pincipala: alungarea plictiselii.
Intr-o luni dimineata, in jurul orei 10, suna telefonul. Un numar pe care nu il aveam in agenda. Raspund. Buna ziua, numele meu este Iulia (...) si v-am sunat cu scopul de a stabili o intalnire cat mai curand posibil. O sa primti detalii in momentul in care ne v-om intalni. OK am zis. Si asa m-am als cu o intalnire undeva intr-o cladire din piata 700. Pe cand urcam scarile, suna din nou telefonul. era Imi. Best friend ca sa zic asa la vremea respectiva. Si principalul meu partener la pierdut timpul. E pe o terasa in Unirii cu niste prieteni. Ma cheama la o cafea. Ii spun ca sunt f aproape, dar merg la nu_stiu_ce_intalnire, si imediat dupa ce termin apar si eu.
Ajung in birou. Fac cunostinta cu Iulia. S-a dovedit ca fusesem invitat la sediul unei companii de asigurari, cu scopul precis de a fi angajat. Cineva (?) m-a recomandat Iuliei, care era unit manager in cadrul respectivei companii. Ceea ce a urmat e usor e ghicit. Discursul standard de spalare a creierului ce il primeste fiecare om ce interactioneaza cu companiile de asigurari. Nevermind angajat/client.
Iulia vorbea deja de 20 de minute, iar capul meu, care nu avea nici cea mai mica intentie sa afle prea curand cum e sa fii in campul munci, statea la terasa din Unirii unde ma astepta programul meu firesc din acea perioada. Asteptam deja cu nerabdare o pauza in discursul Iuliei, in asa fel incat sa pot sa intervin, sa-i spun ca e ok, am inteles ideea, o sa ma gandesc la propunere si o sa revin eu cu un telefon... Cred ca s-a inteles pana acum ca nu aveam de gand sa dau niciodata acel telefon in sensul in care era asteptat. Adica as fi sunat peste cateva zile si as fi inventat un motiv pentru care nu as fi putut in acel moment sa dau curs invitatie de a ma integra in marea familie a asiguratorilor, dupa care as fi ultumit frumos pentru oferta.
Trebuie sa mentionez ca intalnirea a avut loc in ceea ce parea sa fie un welcome space, cu doua birouri, si plin de usi inchise care am banuit eu ca duceau la alte birouri.
La un moment dat, una din acele usi se deschide si intra ea. O stiam de mult. Din vedere. Era DJ in barul in care imi faceam eu veacul. Seara. 2 ore si jumatate. o zi da, una nu.
Da, chiar daca nu o cunosteam, ii stiam programul.
In urma cu peste un an, tot Imi ma sunase intr-o zi sa imi povesteasca ce tipa senzationala este dj la cafe colt. Mi-a spus ca trebuie neaparat sa mergem. Cica tot barul se uita ea ea. Baieti care stateau cate 2-3 la masa si nu vorbeau nimic intre ei. Decat cate o exclamatie soptita din cand in cand catre prietenul de langa. Hotarasem ca trebuie sa merg si eu sa vad minunea. Pentru ca asa mi se parea mie ca imi povesteste Imi despre ea. Ca despre o minune. La care toti se duc sa o admire.
Erau 4 ani de cand era deschis cafe colt. din 97. si nu era zi de la dumnezeu in care sa fiu in timisoara si sa nu trec pe acolo. de 5 ori.
Cunoscand foarte bine locul, am intrat repede. Stiam unde e cabina dj-ului. In staga chiar cum intri. Am intrat repede, fara sa ma uit si, ca de obicei, m-am dus la bar sa salut lumea de pe acolo (in 4 ani cunosteam deja tot misca pe acolo, patron, clienti fideli, clienti nefideli, etc). La un moment dat m-am intors ca din intamplare sa arunc o privire prin bar, intr-o miscare naturala ce o are fiecare persoana cred cand intra intr-un local: sa vada cine si ce e pe acolo.
Atunci am vazut-o. Era clar. Imi saracu era bine intentiont cand mi-a descris-o... si cu toate ca, maghiar fiind de origine, stapaneste perfect limba romana, ceea ce mi-a povestit el s-a dovedit o palida descriere a ceea ce vedeam eu.
Momentele ce au urmat nu le mai retin asa de bine, stiu doar ca am aruncat o privire in jur, si TOTATE persoanele de gen masculin din bar erau cu ochii atintiti pe cabina DJ-ului. Am izbucnit in ras de unul singur.
Ne-am asezat la o masa. M-am asezat primul ca sa fiu sigur ca prind un loc ... cu spatele la ea.
Da, cu spatele. Nu am gandit deloc. Pur si simplu am simtit ca nu o sa rezist sa stau cu fata catre ea si sa nu ma uit asa cum o faceau restul. Si care ar fi fost finaltatea ? Nici una. Stiam sigur ca daca o sa cad in privirile ei asemenea celorlalti, voi fi un fel de ceilalti pentru totdeauna.
Si in definitiv, mai era o problema. Eu nu am fost niciodata genul care cand vede o fata frumoasa se duce la ea pe strada si incepe sa-i toarne faze din alea cu ochii_frumosi si buze_nu_stiu_cum.
Pur si simplu nu pot. Pentru ca nu cred in asa ceva. Pentru ca genul fetelor ce se lasa agatate cu o replica de genul "waw baby ce cur misto ai" pur si simplu nu e genul meu.
In fine, am continuat la vremea respectiva sa merg seara la cafe colt. Doar ca in serile in care lucra ea, stateam sus. unde o putea privi in liniste fara sa ma vada. si atat.
Intre timp, timisoara fiind un oras relativ micut, unde daca vrei sa aflii ceva poti, am reusit sa aflu ca are un prieten. de mult. am aflat si cine e respectivul. am constatat ca e un tip pe care il cunosteam, si despre care aveam o parere super buna. Un super gagiu.
Good for them, mi-am zis eu, constient fiind de faptul ca nu voi putea niciodata sa intru in vorba cu ea. Mi se parea pur si simplu penibil sa ma duc la ea sa-i zic sa-mi puna si mie nu stiu ce melodie cum au incercat toti cei ce veneau pe acolo. era atat de evident ce vroiau toti cu replica asta incat nici cu fierul inrosit nu m-ar fi putut cineva convinge a ma duc sa ma bag si eu in seama.
Si uite cum, intr-o zi de luni, septembrie 2001, invitat la sediul unei companii de asigurari pentru o discutie privitoare la un job, am vazut-o acolo. S-a deschis usa, a aparut, imbracata business, asa cum nu o mai vazusem pana atunci niciodata. Speechless. Blocat. nici macar daca cumparam o vocala nu as fi stiut ce sa spun in secundele alea...
M-a salutat zambind. Ne stiam din vedere deja. Incredibil. M-a salutat. Pe mine! Si nu eram la cafe colt, unde ne-am mai salutat de cateva ori discret din cap.... eram altundeva, unde putea linistita sa se faca ca nu ma cunoste....
Am reusit sa balbai si eu un salut inapoi, dupa care m-am intors spre Iulia, si din propozitia pe care vroiam eu mai devreme a o spun, aia cu sunatul inapoi... am auzit doar: "cand pot sa incep lucru" ??? asta a fost tot ce am putut sa spun in momentul respectiv.
uitasem de tot. de terasele din unirii. de Imi, de cafea. Tot. Singurul lucru la care ma puteam gandi era ea. Si cum sa fac sa ajung din nou acolo. sa fim in aceeasi cladire. Poate in acelsi birou. Daca imi dadeau la agajare o hartie prin care declaram ca imi donez de buna voie toate organele impreuna cu toate veniturile mele din urmatoarele 14 vieti as fi semnat-o fara sa clipesc. fara remuscari. Doar ca sa am ocaza sa fiu langa ea. Sa am ocazia sa vorbesc ceva cu ea, fara sa o intreb: "ce faci frumoas-o" ?
Da, as fi dat orice pentru ocazia asta. Si acum o aveam. Trebuia doar sa ma angajez...
In mai putin de o luna eram impreuna.
Filme ? dream come true ? nici acum nu-mi gasesc cuvintele potrivite sa exprim ce simteam eu pe vremea aia...
beauty and the beast, asa mi se parea mie ca suntem. ma piscam de 20 deori pe zis sa vad ca nu visez. o atingem usor si pe ea sa ma conving ca e adevarata. si ca e acolo. pentru mine...

to be continued...
or not ?

un milion, doua milioane....multe milioane

Pana la 30 de ani vreau sa am primul milion !
Pana la 35 de ani vreau sa am cinci milioane !
dolari, euro...nu conteaza. suma ? nici ea nu conteaza.. ideea e aceeasi...
dorinta de a castiga cat mai mult....
De mici suntem invatati sa fim cei mai buni, sa ne dorim tot mai mult, sa acumulam ca mai mult...
Daca faza asta cu acumulatul s-ar opri doar la latura noastra spirituala, nu as mai avea nimic de obiectat. Pentru ca a te dezvolta pe tine e un job in sine, pe care il avem toata viata, si de care ne achitam fiecare dupa propriile puteri. Dar si dupa propria constinta... Adica fiecare dintre noi e direct raspunzator de nivelul de automultumire pe care si-l accepta.
Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Vreau sa vorbesc despre latura noastra materiala, pentru ca aceasta e cea care cred eu ca imi provoaca mie neplaceri...
Si asta din cauza ca nu dau doi bani pe bani cred eu... pur sin simplu nu ma intereseaza subiectul. si nu m-a interesat niciodata. Sa nu se inteleaga ca am descoperit vre-o comoara cand erm mic si ca as i set up pentru restu vietii. Nici vorba de asa ceva.
Pana la un moment dat parintii imi spuneau ca datorita faptului ca nu ii castig, nu sunt constient de valoarea lor, si din cauza asta ii cheltui aiurea...
De bani era vorba.
Ok. sa fie asa. Am ajuns pana la urma sa si lucrez, sa ii castig. si nu s-a schimbat nimic. Tot in situatia de a-mi cheltui ultimul ban pe un CD, un jack sau o carte am ramas.
Nu e ceva ce ma deranjeaza, doar ca imi dau seama ca, datorita acestei atitudinii nu o sa fiu niciodata in stare sa ma integrez in ceea ce generic este denumit societate.
Nu am reusit pana acum, si se pare ca e destul de greu si pentru mai departe...
am ajuns sa cred ca ce mai usor lucru pe care ti-l poti dori este sa castigi bani. Problema e cati bani! Cat sa castigi ? Cum se calculeaza asta ? Cum se calculeaza de cati bani ai nevoie ?
Cum nu putem fi cu totii Bill Gates, e destul de clr ca unii dintre noi, majoritatea de altfel, vor trebui sa se multumesaca cu mai putin. Dar cu cat ?
Eu cu cat stau mai mult sa ma gandesc, cu atat imi trece pofta de a mai face ceva...
Am tot intrebat in stanga si in drepata pe cine am apucat, despre ce a vrea sa faca fiecare...
am primi o groaza de variante... dintre care cea mai des intalnita e calatoria. Se pare ca toata lumea vrea sa calatoareasca...
Ok... pana aici pot sa inteleg. e bine sa calatoresti. Dar, cand spui ca asta ai vrea tu sa faci in viata, sa calatoresti, ar trebui sa faci un mic calcul, inainte. Si anume, facand referinta la cele 365 de zile ale anului, poti ajunge la urmatoarele rezultate:
- 25 zile de concediu (cand are loc presupusa calatorie) = 6,84 %
- 104 zile de weekend = zile libere = 28,49 %
- 236 zile e lucru = 64,65 % !!!
Well, va las pe voi sa trageti concluzii. Eu pe a mea o stiu :D
Daca as merge mai departe cu analizatul dorintelor din punctul asta de vedere, cred ca e destul de evident unde as putea aunge...
so...ce pushka mea e de facut ? ca mi-am dat seama ca nu vreau sa acumulez nimic material in viata asta. vreau doar sa traiesc linistit. Care e pretul pentru asta ? cum se face calculul aici ?
unde sunt procentele ? ce anume trebuie sa impart, si cu cat trebuie facuta impartirea in cazul asta ?
De ce pot sa le fac altora calcule si mie nu ? De ce era atat de usor in perioada cand lucram sa le spun altora cum sa isi adminstreze partea financiara a vietii si nu reusesc sa imi spun si mie ?
Sa aiba legatura cu faptul ca sunt cel mai prost administrator de pe fata pamantului ? Cel mai prost adiminstrator in ceea ce ma priveste, bineinteles. Spiritul meu antreprenorial in ceea ce ma priveste e egal cu zero.
Si atunci ? Care sunt sansele mele de a face ceva intr-o lume ghidata de "foame"? Cum sa fac sa ajung sa imi doresc castig bani ? Adica doresc sa castig bani, pentru ca sunt constient ca pana la urma o sa scap si de burtica asta, si va trebui sa ma apuc de mancat :D
Dar cum sa fac sa ma conving sa castig mai mult decat banii de tigari pe zi ? cum fac sa vreau mai mult ?

Inventar

1.Prin casa: masina de spalat, doua oale, cateva prize, masa de calcat, 3 pahare si doua cani, un raft, 2 tricouri...
2. eu: ars, afumat,taiat, julit + vre-o 7 vanatai urate...
cam asta ar fi bilantul dupa prima luna in apartamentul asta...
daca o tin in ritmul asta, in scurt timp cred ca trebuie sa-mi inchiriez un bloc intreg numai pentru mine, situat undeva foarte aproape de un spital...cu sectie de urgente :)
cat timp o sa imi ia sa merg si eu dintr-o camera in alta fara sa ma lovesc de nimic ? sau sa intru in bucatrie fara frica ?
we'll see...

cateva intrebari...

care e rolul iubirii in fericire ?
e inclusa ?
se poate fara ?
poti fi fericit singur ?
e iubirea/dragostea din punctul de vedere al fericirii/implinirii o conditie necesara ?
poti fi fericit fara sa iubesti ?
poti fi fericit daca iubesti ?

Mentionez ca ma refer la iubirea dintre doua persoane, nu la iubirea aproapelui, iubirea naturii, sau dragostea fata de catel/pisica :D

Update...

Cred ca am facut o noua descoperire...
Am descoperit ca in perioadele in care sunt deprimat, chiar am nevoie de incurajari... (o mare idiotenie de altfel, doar si pentru faptul ce depinzi de altii...)
Totul a pornit de la blogul asta, in care nu am avet chef sa scriu nimic de cateva zile... chiar m-am gandit sa renunt (cam repede nu ?:D) ca si asa sunt numai eu cu gandurile mele ... si asta pot la fel de bine sa le scriu doar pentru mine...
Totusi modul direct in care poti sa te adresezi aici pare foarte tentant, mai ales cu un feedback pe masura. Ori combinata mica mea (sper:D) perioada de depresie cu o lipsa totala de activitate pe acest blog, au dus la acel gand de a renunta...
Dar, tocmai ce mi-am dat seama ca nu conteaza, ca toata ziua am avut de fapt chef de scris, de fapt tot week-endul, doar ca nu am avut timp. & fucking scrisul in engleza ma omoara. Adica la inceput parea ok, dar pe masura ce trece timpul devin tot mai nemultumit de felul in care reusesc sa imi exprim gandurile in ...(daca as fi profa mea de romana din liceu as zice "limba lui shakespeare" :D) ...engleza.
asadar here i am back in business cum se zice... si pe blog (unde nu mai caut sa-mi dau seama daca cineva chiar citeste...:D) si cu cateva pagini in plus in memoria laptopului...
pace :D

Cel mai bun...

Se pare ca mai nou toate ganduril mele au mare legatura cu felul in care isi traieste fiecare om viata. Si implicit...cu felul in care imi traiesc eu viata....
Cum iti dai seama la ce anume esti cel mai bun ? Spre ce sa te indrepti ? Ce sa incerci ? Oricum nu ai timp sa le faci pe toate... Si atunci ? Alegi una si gata ? Peste 5-6 ani mai incrci ceva... si tot asa...cat te tine...?
Nu vreau sa vorbesc aici de cei care "stiu de mici"ca vor sa se faca astronaut. Sau medic. Sau orice... vreau sa vorbesc despre cei ca mine. cei care habar nu au avut de mici ce vor sa se faca...
si care au ajuns maricei acum si tot nu stiu ce sa faca...
E foarte usor sa te gandesti la ce anume ti-ar placeca sa faci... Fotograf, marinar, pompier, haiduc ... you name it...
Doar ca in cele mai multe cazuri ramai cel mult cu un zambet idiot pe chip gen umm_ce_bine_arat_in_costum_de...
si de aici poti ajunge sa tot zici dupa 20 de ani ce ce bun ai fi fost tu daca faceai nu situ ce la vremea sa...
Mare porcarie, pentru ca de fapt habar nu ai cat de greu poate ti-ar fi fost daca ai fi ales ceea ce credeai ca iti doresti la un moment dat...
Ceea ce credeam eu pana de curand, este ca atunci cand faci o alegere, mergi cu ea si gata. Reusesti pana la urma sa faci cumva sa te impaci cu ideea ca asta e ceea ce ai ales tu, si gata. Sau daca nu cred neaparat asta, am incercat sa cred. Si nu tine.
Exista oare cineva care dupa cea ia o hotarare nu se mai mai intreaba ... "oare nu ar fi fost mai bine daca...?" ...ok...asta cred ca face toata lumea....
Eu in schimb am prins curaj... si nelinistea acum vad a sta in intrebarea ... "oare cum ar fi daca as incerca si altceva acum ...?"
Si de aici tripul cu Australia, ce incepe sa se nasca ... in my head :D

PS: nu stiu cum am ajuns de la titlu la finalul asta... dar probabil ca nu e un final :D
PS: still thinking....:D