revolutionary road. trebuie vazut filmul. sunt atatea de vazut in el, si eu am avut atat de putin timp sa-mi adun gandurile pentru a putea sa mai scriu ceva, ca nu pot nici macar sa le trec pe scurt cu vederea.
pornind de la determinarea extraordinara de care poate da dovada o femeie atunci cand isi doreste ceva si ajungand la momente de rascruce majore in viata, filmul are de toate...
Saturday, May 23, 2009
Monday, May 18, 2009
33
well, nu stiu cand o sa ajung sa termin acest post, dar sper sa fie cumva in jurul zilei mele.
mda. implinesc 33. maine. nu stiu ce sa zic despre asta. in afara faptului ca puteam sa fac absolut orice vroiam eu in jurul acestei date, nu am vazut niciodata ceva special in ziua de nastere. poate ca o ocazie sa iasa un mega chef... asta da :D
dar in rest, nu am avut niciodata tripuri cu imbatranirea, si cu faptul ca trece timpul si tot felul de alte blah blah-uri din astea. ceea ce ma mira, este ca nici acum, cand mi-am dat seama foarte clar ca dupa standardele majoritatii nu am realizat inca nimic :D, nu sunt ingrijorat pe tema asta. chiar deloc. si habar nu am de ce. pentru ca inca nu sunt in posesia nici unui plan pentru a realiza ceva :)
pe parcurs insa am invatat cred eu cateva lucruri. unele bune de facut. altele mai putin bune. am invatat cred eu cand sa tac si cand sa vorbesc. am invatat ca de cele mai multe ori tacerea e mai complicata decat vorbitul. am invatat ca iubirea e cel mai greu lucu de intretinut. am invatat ca dragostea e cel mai pur sentiment pe care il poate experimenta o fiinta umana. am invatat ca daca vrei sa faci ceva, pana la urma vei reusi. am invatat ca nu e bine sa te duci noaptea la culcare suparat pe cineva. am invatat sa iert. am invatat sa invat si continui sa o fac zi de zi.
toate acestea, intr-o continua interactiune, fac sa existe ceea ce sunt eu azi. o particula undeva intr-un univers limitat doar de propriile mele idei.
mda. implinesc 33. maine. nu stiu ce sa zic despre asta. in afara faptului ca puteam sa fac absolut orice vroiam eu in jurul acestei date, nu am vazut niciodata ceva special in ziua de nastere. poate ca o ocazie sa iasa un mega chef... asta da :D
dar in rest, nu am avut niciodata tripuri cu imbatranirea, si cu faptul ca trece timpul si tot felul de alte blah blah-uri din astea. ceea ce ma mira, este ca nici acum, cand mi-am dat seama foarte clar ca dupa standardele majoritatii nu am realizat inca nimic :D, nu sunt ingrijorat pe tema asta. chiar deloc. si habar nu am de ce. pentru ca inca nu sunt in posesia nici unui plan pentru a realiza ceva :)
pe parcurs insa am invatat cred eu cateva lucruri. unele bune de facut. altele mai putin bune. am invatat cred eu cand sa tac si cand sa vorbesc. am invatat ca de cele mai multe ori tacerea e mai complicata decat vorbitul. am invatat ca iubirea e cel mai greu lucu de intretinut. am invatat ca dragostea e cel mai pur sentiment pe care il poate experimenta o fiinta umana. am invatat ca daca vrei sa faci ceva, pana la urma vei reusi. am invatat ca nu e bine sa te duci noaptea la culcare suparat pe cineva. am invatat sa iert. am invatat sa invat si continui sa o fac zi de zi.
toate acestea, intr-o continua interactiune, fac sa existe ceea ce sunt eu azi. o particula undeva intr-un univers limitat doar de propriile mele idei.
pozoblanco
este un orasel la aproximativ 80 km de cordoba. andalucia. 27 mii de locuitori (1500-2000 cica sunt romani :D). impresionant. liniste. aer. soare. case albe. cordoba. feria (un fel de expozitie daca inteleg eu bine...) de patios (curti interioare). totul pare incarcat de istorie. la fiecare colt se vad urmele lasate de fii lui alah in aceste tinuturi. din nou oamenii locului nu se dezic si sunt incredibil de prietenosi cu "strainii". am pus ghilimele pentru ca in toate aceste locuri am fost insotit de toni, prietenul meu 100% spaniol :).
nu pot sa nu acord in acest post bucatariei andaluze. daca aveti vreodata drum prin cordoba, trebuie sa mancati la casa/taberna salinas .se inchide la 4 pentru prima parte a zilei, si cum tot timpul trebuie sa iti treci numel pe o lista ca sa primesti masa, dupa care mai astepti cam 45 mins sa se elibereze ceva, timp in care poti sa mergi in bar sa incerci cateva cervesas con patatas, asa ca cel mai bine ar fi de ajuns in jurul orei 14 :D. am facut aceasta precizare pentru ca s-a dovedit a fi ora geniala de a lua masa. pentru ca se inchide la ora 4, nu mai vin clienti noi. asa ca agitatia din jur scade treptat, pe masura ce se deruleaza felurile de tapas, in asa fel incat, la final, cand s-a terminat sangira, iti poti savura in liniste desertul si cafeaua/ceaiul...
inapoi in pozoblanco, casa parintilor lunei, sotia lui toni, ma umple de o liniste stranie. parca timpul se opreste cumva. orice altceva in afara casei parca inceteaza sa mai existe...din nou ma vad limitat de folosirea cuvintelor in a descrie ceva magnific...
luna mai are trei frati. doi frati si o sora de fapt. impreuna cu parintii lor, cu logodnicul lui carmen, sora mai mare, si cu toni, fac 8 spanioli. la masa. iarasi nu-mi gasesc cuvintele. datorita faptului ca spaniola mea avanseaza se pare destul de repejor, sunt acum in masura sa iau parte, daca e nevoie :D, la o discutie. chiar si in mijlocul unei familii andaluze, care pe panga mancarea incredibil de buna, se pare ca poate ingurgita si o cantitate imensa de litere :))
atat in ansamblu, cat si in particular, sunt cu totii atat de faini, chiar si cand se cearta pe tema echipei favorite la fotbal (si cine nu a vazut niste spanioli discutand in contradictoriu pe orice tema, nu ma poate intelege aici...) incat pentru prima data in viata mea cred ca am mancat aproape razand tot timpul :)
maine implinesc 33 de ani. si cred ca sunt pe drumul cel bun :)
nu pot sa nu acord in acest post bucatariei andaluze. daca aveti vreodata drum prin cordoba, trebuie sa mancati la casa/taberna salinas .se inchide la 4 pentru prima parte a zilei, si cum tot timpul trebuie sa iti treci numel pe o lista ca sa primesti masa, dupa care mai astepti cam 45 mins sa se elibereze ceva, timp in care poti sa mergi in bar sa incerci cateva cervesas con patatas, asa ca cel mai bine ar fi de ajuns in jurul orei 14 :D. am facut aceasta precizare pentru ca s-a dovedit a fi ora geniala de a lua masa. pentru ca se inchide la ora 4, nu mai vin clienti noi. asa ca agitatia din jur scade treptat, pe masura ce se deruleaza felurile de tapas, in asa fel incat, la final, cand s-a terminat sangira, iti poti savura in liniste desertul si cafeaua/ceaiul...
inapoi in pozoblanco, casa parintilor lunei, sotia lui toni, ma umple de o liniste stranie. parca timpul se opreste cumva. orice altceva in afara casei parca inceteaza sa mai existe...din nou ma vad limitat de folosirea cuvintelor in a descrie ceva magnific...
luna mai are trei frati. doi frati si o sora de fapt. impreuna cu parintii lor, cu logodnicul lui carmen, sora mai mare, si cu toni, fac 8 spanioli. la masa. iarasi nu-mi gasesc cuvintele. datorita faptului ca spaniola mea avanseaza se pare destul de repejor, sunt acum in masura sa iau parte, daca e nevoie :D, la o discutie. chiar si in mijlocul unei familii andaluze, care pe panga mancarea incredibil de buna, se pare ca poate ingurgita si o cantitate imensa de litere :))
atat in ansamblu, cat si in particular, sunt cu totii atat de faini, chiar si cand se cearta pe tema echipei favorite la fotbal (si cine nu a vazut niste spanioli discutand in contradictoriu pe orice tema, nu ma poate intelege aici...) incat pentru prima data in viata mea cred ca am mancat aproape razand tot timpul :)
maine implinesc 33 de ani. si cred ca sunt pe drumul cel bun :)
Sunday, May 10, 2009
din nou despre lene...
cred ca am reusit sa-mi dau seama de ce, pe vremea cand lucram, faceam o impresie destul de buna datorita muncii pe care o prestam.
mi-am dat seama ca totul mi se trage de la lene. si din cauza faptului ca de fapt nu-mi placea sa fac nimic, ma chinuiam tot timpul sa termin cat mai repede. in acelasi timp, cu aceeasi idee in minte de a terminat cat mai repede, venea si partea cu a termina cat mai bine. pentru ca daca faci un lucru doar de dragul de a-l face, s-ar putea sa fii pus in situatia de a-l relua. caz in care, deoarece ai fost suficient de imbecil sa nu-l faci bine de prima data, va trebui sa il mai faci odata. ceea ce inseamna ca de fapt ai consumat timpul de doua ori ca sa faci un singur lucru, pe care cu un pic de atentie puteai sa-l faci din prima incercare.
asa ca la mine, ideea asta de a nu pierde timpul lucrand, a ajuns incet incet sa ma faca sa fac lucrurile bine. din prima, si cat mai repede posibil.
si uite cum, din nou, lenea sa dovedeste a fi aducatoare de beneficii...:)
mi-am dat seama ca totul mi se trage de la lene. si din cauza faptului ca de fapt nu-mi placea sa fac nimic, ma chinuiam tot timpul sa termin cat mai repede. in acelasi timp, cu aceeasi idee in minte de a terminat cat mai repede, venea si partea cu a termina cat mai bine. pentru ca daca faci un lucru doar de dragul de a-l face, s-ar putea sa fii pus in situatia de a-l relua. caz in care, deoarece ai fost suficient de imbecil sa nu-l faci bine de prima data, va trebui sa il mai faci odata. ceea ce inseamna ca de fapt ai consumat timpul de doua ori ca sa faci un singur lucru, pe care cu un pic de atentie puteai sa-l faci din prima incercare.
asa ca la mine, ideea asta de a nu pierde timpul lucrand, a ajuns incet incet sa ma faca sa fac lucrurile bine. din prima, si cat mai repede posibil.
si uite cum, din nou, lenea sa dovedeste a fi aducatoare de beneficii...:)
Thursday, May 7, 2009
dis-de-dimineata
9 si 14. ma duc sa beau o cafea. ies din bloc. 18 pasi pana la chioscul de ziare. se achizitioneaza cotidianul Marca (inlocuitorul de succes al gsp-ului "mitiscian" - nu sunt sigur care este forma corecta...dar cuvantul vrea sa vina de la prea cunoscutul "mitica de bucuresti" :D)
alti 42 de pasi pana la prima cafenea. cortado (cafea cu lapte) + croissant.
studiez Marca de parca chiar as sti spaniola :). in fine ... inteleg mai tot (vorbind la nivel de idee) dar mai imi scapa unele cuvinte.
azi am constat, ca desi este doar a 3-a oara cand imi beau cafeaua in acelasi loc, nu a mai fost nevoie sa comand practic. tot ce a fost nevoie sa fac cand chelnerita a venit cu cafeaua si croissantul a fost sa reactionez exact asa cum mi-a venit, adica sa zambesc surpins :)
i love this place
alti 42 de pasi pana la prima cafenea. cortado (cafea cu lapte) + croissant.
studiez Marca de parca chiar as sti spaniola :). in fine ... inteleg mai tot (vorbind la nivel de idee) dar mai imi scapa unele cuvinte.
azi am constat, ca desi este doar a 3-a oara cand imi beau cafeaua in acelasi loc, nu a mai fost nevoie sa comand practic. tot ce a fost nevoie sa fac cand chelnerita a venit cu cafeaua si croissantul a fost sa reactionez exact asa cum mi-a venit, adica sa zambesc surpins :)
i love this place
Wednesday, May 6, 2009
Canovas
este un mic patrat de strazi in centrul valenciei. o zona micuta, dar incredibil de vie. strabatuta de Gran Via del Marques del Turia, se intinde pe distanta a ceea ce americanii numesc 4-5 blocks. adica 4-5 strazi. delimitata la est de ceea ce candva a fost riul turia, zona este practic inundata in verdeata.
si totusi, cu asa o arie mica, reuseste sa iti ofere absolut tot ce ai nevoie pentru a trai. in cazul in care reusesti sa faci in asa fel incat sursa de venit sa fie pe aproape, cred ca poti sa nu pleci niciodata din aceasta zona, si totusi sa nu te plictisesti. bar, restaurant, bar, club, restaurant x2, etc. aprozaruri si locuri de unde sa iti poti cumpara mancare cred ca sunt cate 3 pe fiecare strada.
noaptea in schimb, locul se schimba complet. toate grilajele inchise pe timpul zilei iti ofera acum posibilitatea sa alegi oricare din zecile de mici cluburi ce sunt raspandite peste tot...
stau si recitec ceea ce am scris pana acum si nu sunt multumit deloc. treaba e ca nu stiu cum sa descriu atmosfera din jur. pentru ca aceasta are aerul de a integra toate acestea descrise mai sus si a face din canovas un colt incredibil.
e cumva de parca daca esti trist/abatut/nervos/depresiv nu ai voie sa iesi pe strada. sau daca cumva o faci, iti trece brusc totul.
nu pot sa mai adaug decat ca, daca vrei o zi senzationala, trebuie sa treci odata prin canovas. pot sa promit ca de la cafeaua de dimineata pana la momentul cand mergi la culcare, zambetul nu iti va disparea de pe chip. si asa fara sa faci nimic special in acea zi. just living it :)
si totusi, cu asa o arie mica, reuseste sa iti ofere absolut tot ce ai nevoie pentru a trai. in cazul in care reusesti sa faci in asa fel incat sursa de venit sa fie pe aproape, cred ca poti sa nu pleci niciodata din aceasta zona, si totusi sa nu te plictisesti. bar, restaurant, bar, club, restaurant x2, etc. aprozaruri si locuri de unde sa iti poti cumpara mancare cred ca sunt cate 3 pe fiecare strada.
noaptea in schimb, locul se schimba complet. toate grilajele inchise pe timpul zilei iti ofera acum posibilitatea sa alegi oricare din zecile de mici cluburi ce sunt raspandite peste tot...
stau si recitec ceea ce am scris pana acum si nu sunt multumit deloc. treaba e ca nu stiu cum sa descriu atmosfera din jur. pentru ca aceasta are aerul de a integra toate acestea descrise mai sus si a face din canovas un colt incredibil.
e cumva de parca daca esti trist/abatut/nervos/depresiv nu ai voie sa iesi pe strada. sau daca cumva o faci, iti trece brusc totul.
nu pot sa mai adaug decat ca, daca vrei o zi senzationala, trebuie sa treci odata prin canovas. pot sa promit ca de la cafeaua de dimineata pana la momentul cand mergi la culcare, zambetul nu iti va disparea de pe chip. si asa fara sa faci nimic special in acea zi. just living it :)
Lebenkünstler
aka lifeartist. aka... din cate imi dau eu seama, nu are un corespondent in limba romana...
Anyway, pare a fi un adjectiv. ce descrie o persoana. nu stiu cum sa il interpretez exact. adica nu stiu cam ce face un "Lebenkünstler" ca sa primeasca acest adjectiv...
mie mi s-a spus ieri ca as fi unul dintre ei...
si pentru ca nu am inteles exact cum as putea sa il traduc in limba pe care o inteleg cel mai bine, m-am tot gandit la ce vrea sa insemne...
daca cumva se refera la faptul ca, fara a avea o calitate anume, sau fara a avea un merit deosebit in absolut nimic, traindu-ti viata pe calapodul "doreste-ti si ti se va implini", iti poti face un fel de a trai, atunci da, intr-un fel ma regasesc in tiparul de mai sus.
pentru ca am petrecut multa vreme intrebandu-ma wtf is going on with me... sau la ce naiba sunt eu bun... sau ce anume stiu eu sa fac cel mai bine... iar dupa intrebare venea tot timpul o liniste dureroasa. o liniste pe care nu am reusit niciodata sa o umplu cu ceva coerent.
si de fiecare data am ajuns in acelasi punct. la concluzia ca nu stiu ce fac, nu stiu la ce sunt bun... dar cu siguranta fac ceva. pentru ca nu sunt mort in primul rand. adica daca nu faci nimic... intr-un final ajungi sa mori de ceva necesitate/nevoie. si cum eu nu sunt mort (cel putin nu in felul in care acceptam noi azi moartea :P) pot doar sa trag concluzia ca ceva fac.
frustrare intervine insa in momentul in care incerc sa inteleg ce se intampla. pentru ca simt ca daca as intelege, as putea cumva sa imbunatatesc acest ceva. sa fac in asa fel incat viata sa fie faina 24/7. pote atunci, daca as intelege acest lucru, as putea sa impartasesc si altora aceasta experienta, in asa fel incat sa se bucure toata lumea :)
Anyway, pare a fi un adjectiv. ce descrie o persoana. nu stiu cum sa il interpretez exact. adica nu stiu cam ce face un "Lebenkünstler" ca sa primeasca acest adjectiv...
mie mi s-a spus ieri ca as fi unul dintre ei...
si pentru ca nu am inteles exact cum as putea sa il traduc in limba pe care o inteleg cel mai bine, m-am tot gandit la ce vrea sa insemne...
daca cumva se refera la faptul ca, fara a avea o calitate anume, sau fara a avea un merit deosebit in absolut nimic, traindu-ti viata pe calapodul "doreste-ti si ti se va implini", iti poti face un fel de a trai, atunci da, intr-un fel ma regasesc in tiparul de mai sus.
pentru ca am petrecut multa vreme intrebandu-ma wtf is going on with me... sau la ce naiba sunt eu bun... sau ce anume stiu eu sa fac cel mai bine... iar dupa intrebare venea tot timpul o liniste dureroasa. o liniste pe care nu am reusit niciodata sa o umplu cu ceva coerent.
si de fiecare data am ajuns in acelasi punct. la concluzia ca nu stiu ce fac, nu stiu la ce sunt bun... dar cu siguranta fac ceva. pentru ca nu sunt mort in primul rand. adica daca nu faci nimic... intr-un final ajungi sa mori de ceva necesitate/nevoie. si cum eu nu sunt mort (cel putin nu in felul in care acceptam noi azi moartea :P) pot doar sa trag concluzia ca ceva fac.
frustrare intervine insa in momentul in care incerc sa inteleg ce se intampla. pentru ca simt ca daca as intelege, as putea cumva sa imbunatatesc acest ceva. sa fac in asa fel incat viata sa fie faina 24/7. pote atunci, daca as intelege acest lucru, as putea sa impartasesc si altora aceasta experienta, in asa fel incat sa se bucure toata lumea :)
Subscribe to:
Posts (Atom)
