unde-i calea de mijloc ?

am observat un lucru ciudat. imi vine din ce in ce mai greu sa gasesc o punte de comunicare cu oameni cu care am intrerupt de ceva timp legatura...
si sa ma explic putin: e ok sa vorbesc cu oameni cu care nu am mai vorbit de 10, 15, 20 de ani. dar cu cei cu care nu am mai vorbit de cand am plecat de exemplu, imi gasesc f greu cuvintele. daca incep din prima si le povestesc de lucrurile care ma preocupa pe mine in momentul de fata se creeaza un fel de vid. un "ceva" care blocheaza cumva derularea ulterioara a discutiei...
oamenii se bucura sa auda ca sunt bine, ca simt in sfarsit ca sunt pe drumul cel bun, ca am descoperit cum se fac exercitiile de fericire, etc etc... dar cand le spun ca in drumul meu spre aceste lucruri am renuntat complet si cu mare bucurie inca la unele "insemne" ale societatii de azi, gen masina, televizor, casa, etc, in asa fel incat in momentul de fata, toate proprietatile mele materiale incap intr-un rucsac, iar daca ceva nu incape, atunci probabil ca nu este asa important si prin urmare nu am neaparat nevoie, ceva se intampla...
replica urmatoare e ceva de genul.. "aha..." (cu accent pe ha) dupa care o pauza lunga umple spatiul...
"e clar, a laut-o razna..." sau "e pe droguri nasoale"... sau ceva de genul... sunt cuvintele nespuse din spatele pauzei...
faza este ca sunt atat de multe lucruri de spus, incat sunt sigur ca vina imi apartine mie. sunt atat de exaltat/exuberant/fericit odata cu aceasta stare de bine ce am descoperit-o, incat imi vine greu sa reiau toti pasii pentru altcineva. si mai ales pentru cda de fiecare data cand incer sa o fac, se pierde totul, din cauza discutiei care divagheaza mult prea mult. ok, inteleg ca si mie mi=a luat mult timp si multe resurse sa fiu aici, si ca probabil o singura discutie cu persoana respectiva nu are cum sa lamureasca nimic... frustrant anyway